Despre licitarea automatizată

Licitarea automatizată elimină eforturile și presupunerile care apar la setarea unor sume licitate în așa fel încât să vă îndepliniți obiectivele privind performanța. Fiecare tip de strategie de licitare automatizată are rolul de a vă ajuta să realizați un anumit obiectiv pentru companie. Acest articol descrie cele 6 tipuri de strategii de licitare automatizată și situațiile în care să le folosiți.

Înainte de a începe

Dacă doriți să vă automatizați licitarea pentru o Campanie pentru Cumpărături Google, citiți Despre licitarea automatizată pentru Campanii pentru Cumpărături.

Exemplu

Să presupunem că doriți să măriți numărul de conversii din toate campaniile la un obiectiv CPA vizat, dar nu aveți timp să setați câte o sumă CPC maximă pentru fiecare cuvânt cheie. Dacă adăugați campaniile respective la o strategie de portofoliu de licitare a unei sume CPA vizate și dacă setați un obiectiv CPA, Google Ads va optimiza automat sumele licitate prin învățare automată avansată, astfel încât obiectivele să beneficieze de o performanță mai bună.

 

Tipuri de strategii de licitare automatizată

Obiectiv Strategie de licitare

Măriți numărul de vizite pe site.

Maximizați numărul de clicuri setează automat sumele licitate pentru a vă ajuta să înregistrați cât mai multe clicuri în limitele bugetului. 

Maximizați numărul de clicuri este disponibilă ca strategie standard într-o campanie individuală sau ca strategie de licitare de portofoliu pentru mai multe campanii.

Aflați mai multe despre strategia Maximizați numărul de clicuri.

Aflați mai multe despre strategia Maximizați numărul de clicuri pentru Campaniile pentru Cumpărături Google.

Măriți vizibilitatea.

Procentajul de afișări vizat stabilește automat sume licitate cu scopul de a vă afișa anunțul în partea cea mai de sus a paginii, în secțiunea de sus a paginii sau oriunde în pagina cu rezultate ale căutării Google.

Procentajul de afișări vizat este disponibil numai în Rețeaua de căutare, fie sub formă de strategie standard într-o singură campanie, fie sub formă de strategie de licitare de portofoliu în mai multe campanii.

Aflați mai multe despre procentajul de afișări vizat.

Înregistrați mai multe conversii cu ajutorul sumei CPA vizate.

Suma CPA vizată setează automat sume licitate pentru Rețeaua de căutare sau de display, astfel încât să înregistrați cât mai multe conversii la costul-pe-acțiune (CPA) vizat stabilit. Unele conversii pot avea un cost mai mare sau mai mic decât cel vizat.

Licitarea unei sume CPA vizate este disponibilă ca strategie de licitare standard într-o singură campanie sau ca strategie de licitare de portofoliu pentru mai multe campanii și grupuri de anunțuri.

Licitarea unei sume CPA vizate se numea, anterior, „Instrumentul de optimizare a conversiilor”.

Aflați mai multe despre suma CPA vizată.

Obțineți o rentabilitate vizată a cheltuielilor publicitare (ROAS) atunci când acordați o valoare diferită fiecărei conversii. 

Rentabilitatea vizată a cheltuielilor publicitare setează automat sume licitate în așa fel încât să obțină o valoare a conversiilor cât mai mare la rentabilitatea vizată a cheltuielilor publicitare setată. Este posibil ca anumite conversii să aibă o rentabilitate mai mare sau mai mică decât cea vizată.

Este disponibilă ca strategie de licitare de portofoliu și ca strategie standard pentru campanii individuale.

Aflați mai multe despre rentabilitatea vizată a cheltuielilor publicitare.

Aflați mai multe despre Rentabilitatea vizată a cheltuielilor publicitare pentru Campaniile pentru Cumpărături Google.

Obțineți mai multe conversii cheltuind bugetul. 

Strategia Maximizați numărul de conversii setează automat sumele licitate în așa fel încât să înregistrați cât mai multe conversii pentru campanie și să vă epuizați bugetul.

Aflați mai multe despre Maximizați numărul de conversii.

Obțineți o valoare mai mare a conversiilor cheltuind bugetul.

Maximizați valoarea conversiilor setează automat sumele licitate pentru a vă ajuta să obțineți cea mai mare valoare a conversiilor pentru campanie în timpul cheltuirii bugetului.

Aflați mai multe despre strategia Maximizați valoarea conversiilor.
 

 

Puterea licitării inteligente

Licitarea inteligentă este un set de strategii de licitare bazate pe conversii - Suma CPA vizată, Rentabilitatea vizată a cheltuielilor publicitare și CPC optimizat - care utilizează învățarea programată avansată pentru a vă ajuta să găsiți suma licitată potrivită pentru fiecare licitație. Pentru a afla contextul unic al fiecărei căutări, aceasta ține cont și de o serie de semnale din timpul licitației, inclusiv dispozitivul, locația, ora, lista de remarketing, limba și sistemul de operare.

Pentru detalii despre modul în care funcționează licitarea inteligentă, citiți secțiunea Despre licitarea inteligentă sau descărcați Ghidul nostru de licitare inteligentă pentru Rețeaua de display.

 

 

A fost util?
Cum putem să îmbunătățim această pagină?

Aveți nevoie de mai mult ajutor?

Conectați-vă pentru opțiuni suplimentare de asistență, ca să rezolvați rapid problema