Urmărirea conversiilor în aplicații cu Firebase

După ce conectați conturile Google Ads și Firebase, veți putea importa conversiile din Firebase pentru a afla cum generează campaniile dvs. de anunțuri instalări ale aplicațiilor Android și iOS și acțiuni în acestea. 

Din acest articol, veți afla ce trebuie să faceți înainte de a importa conversii din Firebase, precum și detalii despre instrucțiunile de activare.

Înainte de a începe

Pentru a putea importa conversiile din Firebase, trebuie să respectați câteva cerințe astfel încât să activați urmărirea. Printre ele se numără următoarele:

  • să aveți un proiect Firebase: contul Google folosit pentru Google Ads trebuie să aibă rol de proprietar într-un proiect Firebase. Aflați mai multe despre cum puteți începe să folosiți Firebase;
  • să instalați kitul SDK Firebase în aplicațiile proprii: aflați cum să folosiți kitul SDK Firebase în aplicații;
  • să conectați conturile Firebase și Google Ads: veți avea nevoie de minimum un proiect Firebase conectat la contul Google Ads;
  • să activați evenimente de conversie în Firebase: puteți importa orice eveniment activat ca eveniment de conversie în Firebase. Primele deschideri, achizițiile în aplicații și evenimentele de comerț electronic sunt activate automat ca evenimente de conversie. Pentru a urmări alte evenimente drept conversii, va trebui să activați aceste evenimente drept conversii în Firebase. Puteți avea maximum 15 evenimente de conversie pentru fiecare aplicație în Firebase.
  • să introduceți în Firebase un cod din magazinul de aplicații pentru aplicațiile iOS: dacă nu ați introdus un cod din magazinul de aplicații Apple pentru proiectele dvs. iOS, nu veți vedea evenimente de conversie pentru proiectele respective în Google Ads. Pentru a adăuga un cod din magazinul de aplicații, deschideți Firebase, căutați aplicația dvs. iOS în ecranul „Prezentare generală” și selectați „Gestionați” din meniul ilustrat prin 3 puncte.

Dacă folosiți urmărirea conversiilor pe mai multe conturi pentru a urmări conversiile dintr-un cont de manager, va trebui să conectați Firebase la contul de manager și să importați conversiile acolo.

Instrucțiuni

Noua experiență Google Ads este modalitatea exclusivă prin care majoritatea utilizatorilor își pot gestiona conturile. Dacă încă folosiți experiența AdWords anterioară, alegeți opțiunea Anterioară de mai jos. Aflați mai multe

Importarea acțiunilor de conversie din Firebase

  1. Conectați-vă la contul AdWords.
  2. Dați clic pe fila Instrumente și selectați Conversii din meniul drop-down.
  3. Selectați Firebase din meniul din partea stângă.
  4. Va apărea un ecran cu setări și cu evenimentele dvs. de conversie din Firebase. Dacă acest ecran nu apare, asigurați-vă că ați conectat conturile Firebase și AdWords.
  5. Dați clic pe Atribuire Firebase. Cu ajutorul acestei setări, veți putea alege când să fie raportată o conversie în AdWords dacă s-au înregistrat clicuri pe anunțuri din mai multe rețele publicitare. Consultați secțiunea Despre atribuirea Firebase de mai jos pentru informații suplimentare. Selectați o opțiune (sau păstrați-o pe cea standard) și dați clic pe Salvați.
  6. Sub „Importați evenimentele de conversie Firebase”, va apărea un tabel cu evenimentele Firebase pe care le puteți importa. Dacă nu vedeți toate evenimentele dvs. de conversie Firebase aici, asigurați-vă că ați conectat proiectele Firebase pentru evenimentele pe care doriți să le importați.
  7. Selectați evenimentele de conversie pe care doriți să le importați.
  8. Dați clic pe Importați.

Ați importat evenimentele de conversie, care vor fi urmărite ca acțiuni de conversie în AdWords. Pentru a modifica setările noilor acțiuni de conversie, urmați instrucțiunile de mai jos.

Modificarea setărilor pentru acțiunile de conversie

Întrucât ați importat evenimentele de conversie, acestea vor apărea ca acțiuni de conversie în tabelul „Acțiuni de conversie”.

  1. În tabelul „Acțiuni de conversie” (dacă nu l-ați accesat încă, dați clic pe fila Instrumente și selectați Conversii), dați clic pe numele acțiunii de conversie Firebase pe care doriți să o modificați.
  2. Va apărea o pagină cu setările actuale pentru această acțiune de conversie. Dați clic pe Modificați setările.
  3. Faceți modificările dorite. (Consultați mai jos setările pe care le puteți modifica pentru fiecare tip de acțiune de conversie.) Apoi dați clic pe Salvați.

Anumite setări vor fi însoțite de o alertă cu mesajul că versiunea acestora din Firebase diferă de cea din AdWords. Puteți avea setări diferite în fiecare produs, dar rețineți că datele privind conversiile raportate în AdWords pot să difere de cele raportate în Firebase.

Setările pe care le puteți modifica variază în funcție de acțiunile urmărite: primele deschideri, achizițiile în aplicații urmărite automat sau alte evenimente. Consultați mai jos lista de setări pentru fiecare acțiune. 

Setările pentru primele deschideri

  • Nume: introduceți un nume pentru acțiunea de conversie pe care doriți să o urmăriți. În acest fel, veți putea recunoaște acțiunea de conversie ulterior, în rapoartele privind conversiile. 

  • Valoare: introduceți câte o valoare pentru fiecare instalare sau, dacă preferați să nu urmăriți valorile, selectați „Nu desemnați o valoare”. Aflați mai multe despre valorile conversiilor.

  • Includeți în „Conversii”: debifați această setare (bifată automat pentru iOS, nebifată automat pentru Android) dacă nu doriți să includeți date pentru această acțiune de conversie în coloana de raportare „Conversii” (sau în strategiile de licitare automatizată care folosesc această coloană). Puteți debifa această setare dacă folosiți o strategie de licitare automatizată cu scopul de a face optimizări pentru conversii și dacă doriți să alegeți acțiunile de conversie pe care doriți să le includeți în strategia de licitare respectivă. Este recomandat să includeți o singură acțiune de conversie pentru fiecare eveniment și pentru fiecare aplicație, astfel încât să nu apară conversii dublate. Aflați mai multe despre setarea „Includeți în «Conversii»”.

Notă: evenimentul de conversie reprezentat de prima deschidere trebuie să fie cel pe care îl includeți pentru fiecare aplicație.

Setările pentru achizițiile în aplicații urmărite automat

  • Nume: introduceți un nume pentru acțiunea de conversie pe care doriți să o urmăriți. În acest fel, veți putea recunoaște acțiunea de conversie ulterior, în rapoartele privind conversiile.
  • Contorizare: alegeți dacă doriți să contorizați fiecare conversie sau câte o conversie pentru fiecare clic pe anunț. Aflați mai multe despre contorizarea conversiilor.
  • Fereastră de conversie: selectați durata pentru care doriți să urmăriți conversiile după ce un utilizator dă clic pe un anunț. Aflați mai multe despre ferestrele de conversie.
  • Includeți în „Conversii”: debifați această setare (bifată automat) dacă nu doriți să includeți date pentru această acțiune de conversie în coloana de raportare „Conversii”. Această setare este recomandată dacă folosiți o strategie de licitare automatizată cu scopul de a face optimizări pentru conversii și nu doriți să includeți această acțiune de conversie în strategia de licitare. Aflați mai multe despre setarea „Includeți în «Conversii»”.

Notă: în mod prestabilit, achizițiile în aplicație urmărite automat sunt înregistrate în Firebase. Toate celelalte acțiuni de conversie pot fi urmărite în conformitate cu setările proprii, dar trebuie implementate manual.

Setările pentru toate celelalte acțiuni de conversie (inclusiv evenimentele de comerț electronic)

  • Nume: introduceți un nume pentru acțiunea de conversie pe care doriți să o urmăriți. Astfel, veți putea recunoaște acțiunea de conversie ulterior, în rapoartele privind conversiile.
  • Valoare: valoarea fiecărui eveniment de conversie este urmărită în Firebase și va fi importată automat în Google Ads. Puteți, de asemenea, să setați o valoare prestabilită în Google Ads. Rețineți că, în Firebase, trebuie să trimiteți valoarea sub forma unui număr pentru a raporta conversiile în Google Ads. Aflați mai multe despre valorile conversiilor.
  • Contorizare: alegeți dacă doriți să contorizați fiecare conversie sau câte una pentru fiecare clic pe anunț. „Fiecare” se recomandă pentru vânzări. „Una” se recomandă pentru clienții potențiali. Aflați mai multe despre contorizarea conversiilor.
  • Fereastră de conversie: selectați durata pentru care doriți să urmăriți conversiile după ce un utilizator dă clic pe un anunț. Aflați mai multe despre ferestrele de conversie.
  • Categorie: selectați categoria care descrie cel mai bine conversia dvs. Puteți folosi această categorie pentru a segmenta rapoartele privind conversiile.
  • Includeți în „Conversii”: debifați această setare (bifată automat) dacă nu doriți să includeți date pentru această acțiune de conversie în coloana de raportare „Conversii”. Această setare este recomandată dacă folosiți o strategie de licitare automatizată cu scopul de a face optimizări pentru conversii și nu doriți să includeți această acțiune de conversie în strategia de licitare. Aflați mai multe despre setarea „Includeți în «Conversii»”.

Despre atribuirea Firebase

Dacă vă promovați aplicația în mai multe rețele publicitare, rapoartele privind atribuirea Firebase vor acorda merit pentru conversii și altor rețele dacă le-ați configurat în secțiunea Setări pentru rețea din interfața de utilizare. Google Ads va raporta numai conversiile care au fost precedate de un clic pe un anunț. Cu ajutorul setării „Atribuire Firebase”, puteți defini cu mai multă precizie conversiile pentru care își poate asuma Google Ads meritul și care, ca atare, vor apărea în secțiunea de raportare din Google Ads. Există 2 opțiuni:

  • Raportați toate conversiile cu un clic Google Ads, chiar dacă există clicuri ulterioare în alte rețele publicitare. Selectați această opțiune dacă doriți să raportați orice conversie pentru care s-a înregistrat un clic Google Ads. Aceasta este opțiunea standard, deoarece înseamnă că veți vedea fiecare conversie la care au contribuit campaniile dvs. Google Ads.
  • Raportați doar conversiile în cazul cărora ultimul clic a fost pe un anunț. Selectați această opțiune dacă nu doriți ca Google Ads să raporteze conversiile în cazul cărora ultimul clic a fost pe un anunț dintr-o altă rețea publicitară, chiar dacă în calea clientului spre conversie s-au înregistrat și clicuri Google Ads. Dacă alegeți această opțiune, meritul pentru conversie i se va acorda rețelei publicitare în care utilizatorul a dat clic ultima dată.

Despre conversiile dublate

Dacă aveți mai multe acțiuni de conversie pentru aplicații care par să urmărească instalările aceleiași aplicații, va apărea un avertisment în setarea „Includeți în «Conversii»” pentru acțiunile dvs. de conversie. Dacă acestea urmăresc aceeași versiune a aplicației, se recomandă să debifați opțiunea „Includeți în «Conversii»” pentru toate acțiunile de conversie, cu excepția uneia. În acest fel, Google Ads va include în coloana „Conversii” numai o conversie pentru fiecare instalare a aplicației. Acest lucru este important îndeosebi dacă folosiți o strategie de licitare automatizată pentru a face optimizări pentru conversii, întrucât vă va ajuta să nu licitați pentru 2 conversii pentru aceeași instalare a aplicației.

În cazul în care codul pentru cele două acțiuni de conversie este instalat în versiuni diferite ale aplicației, nu este nevoie să eliminați una dintre aceste acțiuni din coloana „Conversii”. Dacă treceți de la kitul SDK Google Ads la Firebase, consultați nota de mai jos.

Notă: din cauza vizibilității limitate, nu vor fi raportate conversii în Google Ads pentru campaniile din rețeaua de căutare pentru iOS.

Notă: trecerea de la kitul SDK Google Ads la Firebase

Dacă folosiți kitul SDK Google Ads, se recomandă să treceți la Firebase, deoarece aceasta este soluția recomandată de Google pentru urmărirea conversiilor. În continuare, puteți afla cum să instalați noul cod de conversie.

După cum am menționat mai sus, adăugați kitul SDK Firebase și eliminați kitul SDK Google Ads dintr-o nouă versiune a aplicației. În coloana „Conversii” puteți include acțiunile de conversie asociate atât kitului SDK Firebase, cât și kitului SDK Google Ads. Vechea acțiune de conversie va contoriza în continuare conversiile pentru versiunea anterioară a aplicației, iar acțiunea de conversie Firebase va contoriza conversiile pentru noua versiune a aplicației.

A fost util?
Cum putem să îmbunătățim această pagină?
Cea veche Cea nouă

Aveți nevoie de mai mult ajutor?

Conectați-vă pentru opțiuni suplimentare de asistență, ca să rezolvați rapid problema