Obțineți o rambursare pe Google Play

Google poate acorda rambursări pentru unele achiziții Google Play, în funcție de politicile privind rambursările. Puteți și să contactați direct dezvoltatorul.

Trei modalități de a solicita o rambursare pe Google Play

Important: dacă locuiți în Spațiul Economic European sau în Regatul Unit și ați făcut o achiziție după data de 28 martie 2018, aflați cum puteți să obțineți o rambursare.

Dacă achiziția nu corespunde așteptărilor, nu funcționează sau nu o mai doriți, puteți:

Selectați o opțiune:

Opțiunea 1: obțineți asistență de la dezvoltatorul aplicației

Majoritatea aplicațiilor din Magazinul Play sunt create de dezvoltatori terță parte, nu de Google. Dezvoltatorii trebuie să ofere asistență pentru aplicațiile lor și să se asigure că funcționează corespunzător pentru dvs.

Trebuie să contactați dezvoltatorul aplicației dacă:

  1. aveți o întrebare despre o aplicație;
  2. ați făcut o achiziție în aplicație, însă aceasta nu a fost livrată sau nu funcționează conform așteptărilor; 
  3. doriți o rambursare și au trecut mai mult de 48 de ore din momentul achiziționării. Dezvoltatorul vă poate ajuta pentru probleme privind achiziția și poate să proceseze rambursări în baza politicilor sale și a legilor aplicabile.  

Aflați cum să contactați dezvoltatorul aplicației.

Opțiunea 2: solicitați o rambursare pe site-ul Google Play

Dacă au trecut mai puțin de 48 de ore de când ați cumpărat aplicația sau ați făcut o achiziție în aplicație, puteți să solicitați o rambursare prin Google Play. Dacă ați cumpărat muzică, filme, cărți sau alt conținut, puteți fi în măsură să solicitați o rambursare după mai mult de 48 de ore (consultați politica de mai jos).   

În plus, puteți să solicitați o rambursare urmând aceste instrucțiuni. De obicei, o veți primi în termen de 15 minute, dar poate dura până la patru zile lucrătoare.

Pentru dispozitive hardware: ca să returnați sau să obțineți o rambursare pentru dispozitivele achiziționate din Google Store, accesați pagina privind rambursările Google Store pentru mai multe informații.

Opțiunea 3: solicitați o rambursare de la Asistentul Google

Pentru a solicita o rambursare de la Asistentul Google, trebuie să folosiți limba engleză americană pe dispozitiv.

Spuneți-i asistentului Google:

  • Cancel my Google Play apps order (anulează comanda de aplicații Google Play);
  • I want a Google Play refund (vreau o rambursare Google Play);
  • I need a refund from Google Play (am nevoie de o rambursare de la Google Play);
  • How do I get a refund from Google Play (cum primesc o rambursare de la Google Play);
  • I paid for an app, but I want a refund (am plătit pentru o aplicație, dar vreau o rambursare).

Aflați mai multe despre Asistentul Google

În prezent, nu puteți solicita o rambursare pentru abonamente de la Asistentul Google. Dacă aveți nevoie de o rambursare pentru un abonament, solicitați o rambursare aici.

Notă: politicile privind rambursările pot fi diferite, în funcție de ceea ce achiziționați. Aflați mai multe despre diferitele politici privind rambursările Google Play.

Notă: unele informații privind solicitările de rambursare pot fi trimise dezvoltatorilor. 

Politicile Google Play privind rambursările

Politicile privind rambursările variază în funcție de achiziție. Selectați un link pentru informații suplimentare.

Dacă dezinstalați o aplicație cu plată la scurt timp după ce ați achiziționat-o pentru prima oară, este posibil să primiți o rambursare automată. Dacă doriți să reinstalați aplicația, va trebui să o cumpărați din nou, iar aceasta nu va mai fi eligibilă pentru rambursare.

Notă: dacă încredințați contul sau detaliile dvs. de plată altei persoane, dacă se pare că încălcați politicile Google Play sau nu vă protejați contul prin autentificare, de obicei, nu vă putem oferi o rambursare.

Aplicații, jocuri și achiziții în aplicație (inclusiv abonamente)

Pentru majoritatea achizițiilor de pe Google Play, Google nu oferă rambursări. Totuși, există unele excepții (vedeți mai jos). În plus, puteți să contactați direct dezvoltatorul. Dezvoltatorul vă poate ajuta pentru probleme privind achiziția și poate să proceseze rambursări în baza politicilor sale și a legilor aplicabile.

Politica privind rambursările

  1. În interval de 48 de ore: puteți să beneficiați de o rambursare, în funcție de detaliile achiziției dvs. Urmați aceste instrucțiuni
  2. După 48 de ore: contactați dezvoltatorul ca să remediați problema și să aflați dacă puteți beneficia de o rambursare. Dezvoltatorii au propriile politici și cerințe legale și ar putea fi în măsură să vă acorde o rambursare. 

Notă: puteți returna o aplicație sau un joc pentru a beneficia de rambursare o singură dată. Dacă achiziționați din nou jocul sau aplicația, nu veți mai putea beneficia de rambursare. Dacă se emite o rambursare, veți pierde accesul la articolul respectiv.

Abonamentele la Muzică Google Play și la Chioșc Google Play

Consultați secțiunea relevantă de mai jos pentru a vedea politicile pentru abonamentele Muzică Google Play sau Chioșc Google Play.

 

Rambursări pentru achiziții de pe Filme și TV Google Play

Dacă videoclipul nu este redat corespunzător, încercați aceste sfaturi pentru a remedia problemele de redare. Dacă doriți totuși o rambursare sau dacă solicitați rambursarea din alte motive, consultați informațiile de mai jos. 

Disponibilitatea rambursării

  • Dacă nu ați început încă să vizionați videoclipul, puteți să solicitați o rambursare în termen de 7 zile de la achiziție.
  • Dacă filmul sau emisiunea TV este defectă, indisponibilă sau nu este redată conform descrierii, puteți sa solicitați o rambursare în termen de 65 de zile de la achiziție.
  • Dacă returnați filmul sau emisiunea TV în vederea unei rambursări, conținutul respectiv poate fi eliminat din biblioteca dvs. și nu îl veți mai putea viziona.
Rambursări pentru achiziții din Muzică Google Play (inclusiv pentru abonamente)

Dacă nu puteți reda muzica, încercați să remediați problemele de redare a muzicii. Dacă doriți totuși o rambursare sau dacă solicitați rambursarea din alte motive, consultați informațiile de mai jos. 

Pentru abonamentele la Muzică Google Play

După ce a început abonamentul, nu puteți primi o rambursare pentru plățile deja făcute. Dacă nu doriți să mai fiți abonat(ă), anulați abonamentul. Veți avea acces la abonament până la finalul perioadei pentru care ați plătit.

Notă: pentru abonamentele la Pandora, Spotify sau pentru alte abonamente de redare a muzicii în stream, consultați secțiunea de aplicații, jocuri și achiziții în aplicație de mai sus.

Pentru melodii și albume individuale

În funcție de situație, este posibil să puteți returna un cântec sau un album în termen de 7 zile lucrătoare de la achiziție, atâta timp cât nu l-ați descărcat sau redat. După ce descărcați sau redați în flux muzica, nu mai puteți anula comanda pentru a primi o rambursare, exceptând cazul în care muzica prezintă defecte.

Dacă returnați o melodie sau un album, conținutul ar putea fi eliminat din bibliotecă și nu îl veți putea asculta.

Rambursările pentru achiziții de pe Cărți Google Play

Dacă o carte electronică sau audio nu poate fi încărcată sau redată, încercați acești pași pentru remedierea problemelor. Dacă totuși doriți o rambursare sau dacă solicitați rambursarea din alte motive, consultați informațiile de mai jos. 

Disponibilitatea rambursării pentru returnări individuale și pachete de cărți

Rambursările pentru cărți electronice:

  • puteți solicita o rambursare în termen de 7 zile de la achiziție, cu excepția cărților electronice închiriate pentru care toate vânzările sunt definitive;
  • dacă o carte electronică nu funcționează, puteți solicita o rambursare oricând în termen de 65 de zile de la achiziție;
  • dacă ați cumpărat un pachet de cărți electronice, veți putea solicita o rambursare doar pentru pachetul complet.

Rambursările cărților audio variază în funcție de locul în care ați achiziționat respectiva carte:

  • toate vânzările sunt definitive, cu excepția următoarelor cazuri:
    • clienții din Coreea de Sud: puteți solicita o rambursare în termen de 7 zile de la achiziție, dacă nu ați început să ascultați cartea audio;
    • dacă o carte audio nu funcționează, puteți solicita oricând o rambursare;
    • dacă ați cumpărat un pachet de cărți audio, veți putea solicita o rambursare doar pentru pachetul complet.

Dacă rambursarea este aprobată, cartea electronică sau audio poate fi eliminată din bibliotecă, iar dvs. nu veți mai putea să o citiți sau să o ascultați.

Rambursările pentru conținutul din Chioșc Google Play

Numere separate

Pentru numerele de revistă achiziționate individual nu se acordă rambursări, cu excepția cazului în care nu puteți să accesați numărul respectiv sau conținutul este defectuos.

Abonamente

Abonamentele pot fi anulate în orice moment.

  • Dacă nu puteți să accesați conținutul, se poate emite o rambursare.
  • Dacă anulați în primele 7 zile ale unui abonament lunar (sau cu o durată mai mare), vi se poate rambursa costul aferent lunii în care anulați.

Notă: puteți beneficia de o rambursare doar pentru abonamentele active. Nu se oferă rambursări pentru abonamentele care s-au încheiat. Dacă returnați o publicație, este posibil să fie eliminată din bibliotecă și să nu o mai puteți accesa.

Abonați-vă cu Google
Abonamentele achiziționate prin Contul Google pot fi anulate în orice moment. 
  • Dacă nu puteți să accesați conținutul, se poate emite o rambursare.
  • Dacă anulați în primele 48 de ore ale unui abonament lunar (sau cu o durată mai mare), vi se poate rambursa costul aferent lunii în care anulați.

Notă: puteți beneficia de o rambursare doar pentru abonamentele active. Nu se oferă rambursări pentru abonamentele care s-au încheiat.

Cumpărarea dintr-o acțiune cu Asistentul Google
Google nu oferă rambursări pentru majoritatea achizițiilor din Asistentul Google. Totuși, există unele excepții (vedeți mai jos). În plus, puteți să contactați dezvoltatorul direct. Dezvoltatorul vă poate ajuta pentru probleme privind achiziția și poate să proceseze rambursări în baza politicilor sale și a legilor aplicabile.

Politica privind rambursările

  1. În interval de 48 de ore: puteți să beneficiați de o rambursare, în funcție de detaliile achiziției dvs. Urmați aceste instrucțiuni
  2. După 48 de ore: contactați dezvoltatorul ca să remediați problema și să aflați dacă puteți beneficia de o rambursare. Dezvoltatorii au propriile politici și cerințe legale și ar putea fi în măsură să vă acorde o rambursare. 
Cardurile cadou Google Play și soldul Google Play

Cardurile cadou Play și alte tipuri de sold Play preplătit (inclusiv completările în numerar) nu sunt rambursabile decât dacă legislația stipulează acest lucru. Soldul Play promoțional nu este rambursabil.

  • Rezidenții din S.U.A. care au valorificat carduri cadou sau coduri cadou nepromoționale pot să solicite o rambursare pentru soldul Google Play dacă suma nu depășește 10 USD.
  • Rezidenții din Brazilia care au valorificat carduri cadou sau coduri cadou nepromoționale pot să solicite rambursarea soldului Google Play.
  • Rezidenții din Coreea care au valorificat carduri cadou sau coduri cadou nepromoționale pot să solicite rambursarea sumei de pe card, în cuantumul valorilor reziduale ale soldului Google Play care nu depășesc 40 % din valoarea inițială a cardului cadou.

Politica privind rambursările pentru cadourile Google Play

Notă: acest lucru se aplică numai cadourilor sub formă de credit Google Play, abonamente Muzică Google Play sau Cărți Google Play, achiziționate prin Google. Dacă un cadou a fost achiziționat printr-un comerciant terță parte, contactați comerciantul pentru informații privind rambursarea. 

Dacă doriți să returnați cadoul, informați cumpărătorul pentru a ne contacta. Rețineți:

  • putem emite o rambursare doar persoanei care a cumpărat cadoul; 
  • rambursările pot fi emise doar pentru cadourile care nu au fost valorificate;
  • codul cadou nu poate fi valorificat după rambursarea cadoului; 
  • rambursările pentru cadouri sub formă de credit Google Play sunt valabile doar 3 luni de la data achiziționării. 
Politica privind rambursările pentru donațiile Google Play
Donațiile către organizații nonprofit nu sunt rambursabile. Dacă aveți probleme cu o plată, contactați echipa noastră de asistență.

Durata necesară pentru rambursări

Intervale de rambursare

Rambursările de la Google Play se primesc prin metoda de plată folosită pentru achiziție. Duratele de rambursare variază, în funcție de modul în care ați plătit. 

Dacă rambursarea durează mai mult decât era anticipat, verificați starea rambursării în contul dvs. Google Pay: Dacă starea este „Rambursată”, în forma dvs. de plată va apărea o sumă de bani. Dacă starea este „Anulată”, comanda nu a fost niciodată taxată, prin urmare, în forma dvs. de plată nu va apărea o sumă de bani. 

Metodă de plată

Timp estimat pentru rambursare

Card de credit sau de debit

3 – 5 zile lucrătoare

Timpul de procesare depinde de emitentul cardului și uneori poate fi de până la 10 zile lucrătoare.

În cazul în care cardul de credit nu mai este activ, rambursările vor fi direcționate la banca emitentă a cardului. Contactați banca pentru recuperarea fondurilor.

Facturare prin operatorul de telefonie mobilă (plată anticipată/pe măsură ce se folosește)

1 – 30 de zile lucrătoare

Timpul de procesare depinde de operator și uneori poate fi mai mare.

Facturare prin operatorul de telefonie mobilă (plată ulterioară/contract)

1 – 2 extrase lunare

Timpul de procesare depinde de operator, dar rambursările apar de obicei în extrasele de facturare din următoarele două luni. Dacă durează mai mult timp, contactați operatorul pentru a verifica starea.

Sold Google Play (card cadou sau soldul creditului)

O zi lucrătoare 

Rambursările apar în contul dvs. Google Play. Ocazional, acest lucru poate dura până la 3 zile lucrătoare.

Google Pay

O zi lucrătoare

Rambursările apar în contul dvs. Google Pay. Ocazional, acest lucru poate dura până la 3 zile lucrătoare.

Servicii bancare online

1 – 10 zile lucrătoare

Timpul de procesare depinde de banca dvs., dar, de obicei, este între 4 și 10 zile lucrătoare.

PayPal

3 – 5 zile lucrătoare

Uneori, poate dura până la 10 zile lucrătoare. Dacă banii sunt returnați folosind o metodă de plată din PayPal (cum ar fi un cont bancar conectat), contactați PayPal pentru informații detaliate.

Payco (doar Coreea)

3 – 5 zile lucrătoare

Uneori, poate dura până la 10 zile lucrătoare. Dacă durează mai mult, contactați PAYCO pentru informații detaliate.

Mercado Pago (doar Brazilia) 3 – 5 zile lucrătoare

my paysafecard (Polonia, Cipru, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Austria, Belgia, Italia, Țările de Jos, Portugalia)

3 – 5 zile lucrătoare
MoMo E-Wallet (doar Vietnam) 1 – 5 zile lucrătoare
ZaloPay (numai în Vietnam) 1 – 5 zile lucrătoare
VTC Pay (doar Vietnam) 1 – 5 zile lucrătoare
TrueMoney Wallet (numai în Thailanda) 1 – 5 zile lucrătoare

GoPay (numai în Indonesia)

1 – 5 zile lucrătoare 

A fost util?
Cum putem să îmbunătățim această pagină?