Despre extensiile pentru mesaje

Cu ajutorul extensiilor pentru mesaje, clienții potențiali vă pot trimite mesaje text chiar din anunț. Cu o singură atingere a anunțului, utilizatorii vă pot contacta pentru a face o rezervare, a obține o ofertă, a cere informații, a solicita un serviciu și multe altele. Extensiile pentru mesaje vă pot ajuta să vă dezvoltați afacerea oferindu-le utilizatorilor o altă opțiune de a vă contacta.

Google Ads poate crea extensii pentru mesaje automatizate atunci când activați o extensie de apel folosind un număr de telefon mobil sau atunci când site-ul semnalează că printre obiectivele dvs. comerciale se numără primirea de mesaje de la utilizatori. Astfel, utilizatorii vă vor putea trimite mesaje în mod direct. Aflați mai multe despre extensiile automate.

Acest articol oferă o prezentare generală a extensiilor pentru mesaje. Pentru instrucțiuni, accesați Folosirea extensiilor pentru mesaje.

Înainte de a începe

Extensiile pentru mesaje li se vor afișa clienților numai pe dispozitivele mobile de la care se pot trimite și primi mesaje text. În plus, trebuie să aveți un număr de telefon care să poată primi, procesa și trimite mesaje text. 

Modul de funcționare a extensiilor pentru mesaje

Atunci când o persoană atinge opțiunea de trimitere a unui mesaj din anunțul afișat pe un dispozitiv mobil, se va deschide aplicația de mesagerie și va apărea un mesaj completat automat. 

  • Le puteți afișa clienților un text de extensie care reprezintă un îndemn, cum ar fi „Trimiteți-ne un mesaj pentru a primi o ofertă de asigurare auto”. 
  • Puteți alege un mesaj standard pe care să vi-l trimită clienții direct, cum ar fi „Vreau sa aflu mai multe. Vă rog să îmi trimiteți un mesaj”. 
  • Dacă vă aflați în Statele Unite ale Americii, în Canada, în Brazilia sau în Australia, puteți crea un mesaj opțional de răspuns automat, care le va fi trimis clienților ce vă contactează prin intermediul extensiei pentru mesaje.

 

Exemplu
Ionuț este proprietarul unei reprezentanțe auto și desfășoară o campanie prin care îi anunță pe clienții potențiali că are reduceri la mașinile de teren. El vrea să folosească extensii pentru mesaje prin care să comunice rapid cu clienții despre inventarul său. Atunci când utilizatorii ating butonul pentru mesaj, în aplicația lor de mesagerie va apărea un mesaj completat automat.
Atunci când cineva atinge extensia pentru mesaje, veți plăti pentru un clic, la fel ca atunci când utilizatorul atinge anunțul și este condus spre site-ul dvs.

Opțiuni pentru trimiterea mesajelor

Puteți alege să primiți și să răspundeți la mesaje din extensiile pentru mesaje, folosind numărul de telefon sau adresa de e-mail. 

  • Dacă alegeți Număr de telefon, puteți răspunde la mesajele primite din anunț folosind propriul număr de telefon. 
  • Dacă alegeți Redirecționare către adresa de e-mail, mesajele vor fi trimise la adresa dvs. de e-mail. Atunci când răspundeți la e-mail, clientul va primi un mesaj text de la un număr de telefon pe care vi-l acordă automat Google Ads. Astfel, veți beneficia de mai multă flexibilitate și veți reduce numărul de platforme folosite pentru a răspunde la mesaje. Notă: opțiunea de redirecționare către adresa de e-mail este disponibilă numai în Statele Unite ale Americii, în Canada, în Brazilia și în Australia, pentru adresele Gmail, Outlook și Yahoo.

Sfat

Oferiți-le mai multor angajați opțiunea de a răspunde la mesaje creând un alias de e-mail, adică o adresă de e-mail care redirecționează automat mesajele către toate persoanele adăugate în grup, și folosind acest alias în extensiile pentru mesaje. Astfel, dacă cineva vă trimite un mesaj, acesta va fi trimis tuturor utilizatorilor din grup și oricare dintre ei va putea răspunde.

Nivelurile contului

Puteți adăuga extensii pentru mesaje la nivel de cont, campanie, sau grup de anunțuri. Extensiile pentru mesaje pot apărea în orice campanie, grup de anunțuri sau anunț din Rețeaua de căutare. Atunci când creați extensii pentru mesaje la niveluri diferite (de cont, de campanie sau de grup de anunțuri), se va folosi nivelul cel mai precis. Astfel, atunci când adăugați extensii pentru mesaje într-un grup de anunțuri, acestea se vor afișa în locul celor de la nivel de campanie sau de cont. La fel, extensiile la nivel de campanie le înlocuiesc pe cele de la nivel de cont. Rețineți că extensiile pentru mesaje nu sunt încă disponibile în Rețeaua de display.

Avantaje

Vizibilitate mai mare fără costuri Google Ads suplimentare. Puteți adăuga ușor și gratuit extensii pentru mesaje într-un anunț.

Vă dezvoltați afacerea. Crearea de extensii pentru mesaje vă poate ajuta să vă dezvoltați afacerea, simplificând modul în care vă contactează utilizatorii.

Utilizați o extensie în comun în mai multe grupuri de anunțuri sau campanii. Configurați rapid extensiile în funcție de propriile cerințe. La nivelul unui grup de anunțuri sau al unei întregi campanii se poate aplica o singură extensie.

Rapoarte detaliate. Consultați informații detaliate despre mesajele dintre utilizatori și compania dvs., urmăriți performanța extensiei și optimizați performanța anunțurilor activând rapoartele privind mesajele.

A fost util?
Cum putem să îmbunătățim această pagină?