Întrebări frecvente despre politica AdSense

Obiectivul politicii AdSense este să mențină siguranța și eficiența conținutului și rețelelor de căutare Google pentru advertiseri, utilizatori și editori. Sperăm că toți editorii care participă la AdSense vor avea o relație de parteneriat plină de succes și de lungă durată cu Google. Puteți să vizionați acest videoclip pentru a înțelege de ce avem nevoie de politici și rolul pe care acestea îl joacă în ecosistemul publicitar. Pentru aceasta, este important să vă familiarizați cu politicile de produs AdSense. Este important, de asemenea, să vă asigurați că vizitatorii paginilor dvs. nu sunt induși în eroare și să evitați implementările înșelătoare care pot genera clicuri accidentale. Pentru detalii suplimentare, consultați politicile privind implementarea anunțurilor.

Cuprins:

Partea 1: Conținutul site-ului

Tot conținutul de pe site-ul meu este legitim. De ce crede Google că site-ul meu are „conținut destinat adulților”?

AdSense este o rețea adecvată pentru minori. Politica privind conținutul destinat adulților include toate materialele care nu sunt adecvate pentru toate segmentele de public. Deși aici intră, bineînțeles, nuditatea completă și activitățile cu caracter sexual, pot fi incluse și textele cu conținut sexual explicit, imaginile ori videoclipurile care conțin scene indecente sau provocatoare, nuditatea acoperită studiat, îmbrăcămintea transparentă și prim-planurile cu părți ale corpului care ar fi neadecvate dacă ar apărea descoperite. În plus, subiectele precum sănătatea sexuală și sfaturile pentru viața sexuală pot fi supuse unor standarde de profesionalism mai ridicate decât materialele care nu sunt destinate adulților. Chiar dacă pagina dvs. nu găzduiește conținut pentru adulți, în această categorie vor fi incluse și linkurile spre pagini create pentru aceștia sau afișarea de anunțuri destinate adulților provenite de la o terță parte. Atunci când nu știți dacă o imagine sau un text ar fi clasificat drept conținut destinat adulților, regula generală este următoarea: dacă nu doriți ca un copil să vadă conținutul sau dacă ați fi stânjenit să consultați pagina în fața colegilor, atunci este, probabil, neadecvată pentru minori și nu este recomandat să plasați cod de anunț AdSense pe aceasta.

O imagine a unei fete în costum de baie ar fi considerată conținut destinat adulților?

Imaginile sau materialele video care conțin scene indecente ori provocatoare sau prim-planuri cu sâni, fese sau zone inghinale sunt considerate, conform politicilor noastre, a fi conținut cu caracter sexual. Ca atare, dacă imaginile respective sunt indecente sau provocatoare, conținutul poate fi clasificat ca destinat adulților.

Dacă o pagină conține doar un nume sau un link spre un site destinat adulților, aceasta ar constitui o încălcare a politicilor?

Da. Nu permitem afișarea anunțurilor în pagini cu linkuri sau cu anunțuri care trimit trafic spre conținut destinat adulților. Aici sunt incluse următoarele:

  • linkuri spre site-uri pentru adulți,
  • afișarea de anunțuri destinate adulților de la o rețea terță parte.
Am primit un avertisment din cauza căutării unui cuvânt cheie destinat adulților folosit de un utilizator, dar nu există rezultate valide ale căutării pentru o astfel de interogare. De ce am primit avertismentul?

Dacă nu există rezultate valide ale căutării, conform politicii noastre, nu puteți afișa anunțuri în paginile fără conținut. Acestea sunt sugestiile noastre pentru situațiile în care primiți un e-mail de notificare:

  1. Eliminați imediat anunțurile din exemplul de pagină sau eliminați pagina.
  2. Setați ca anunțurile să nu se afișeze atunci când nu există rezultate ale căutării.
  3. Setați filtre pentru cuvintele cheie destinate adulților.
Ne poate furniza Google o listă de cuvinte cheie destinate adulților/delicate?

Cu toate că nu vă putem oferi o listă de cuvinte cheie destinate adulților, vă recomandăm să căutați termeni precum „filtrarea cuvintelor cheie” sau „filtrarea conținutului” pe Google.ro.

Includerea de linkuri spre materiale protejate prin drepturi de autor este clasificată, de asemenea, drept încălcare a politicii privind drepturile de autor?

Da. Editorii nu pot plasa anunțuri în materiale pe care nu au permisiunea de a le distribui sau de a le folosi cu scopul de a genera bani. În plus, nu este necesar ca paginile să găzduiască materialele în cauză, ci este suficient ca acestea să trimită la surse care încalcă în mod clar politica noastră privind materialele protejate prin drepturi de autor.

Punerea la dispoziție a unor programe software de descărcat sau a unor numere de serie este clasificată drept o încălcare a drepturilor de autor?

Dacă programele software furnizate sunt piratate și nu sunt autorizate de proprietar, acestea sunt considerate a fi materiale protejate prin drepturi de autor. Punerea la dispoziție a numărului de serie fără permisiunea proprietarului constituie un mod de a pirata programul software.

Este permisă plasarea de cod de anunț AdSense într-o pagină care conține videoclipuri de pe alte site-uri de găzduire de videoclipuri?

Dacă doriți să faceți acest lucru, trebuie să țineți cont de două politici. Mai întâi, trebuie să vă gândiți dacă distribuirea videoclipurilor și generarea de venit pe baza acestora ar constitui o încălcare a drepturilor de autor. Nu uitați că puteți genera venit numai pe baza unor materiale care vă aparțin sau pentru care aveți permisiune. În al doilea rând, trebuie să țineți cont de valoarea pe care o oferiți utilizatorilor. Este important ca o pagină care afișează anunțuri AdSense să fie valoroasă pentru utilizatori prin afișarea de conținut unic și relevant, precum și ca anunțurile să nu apară în pagini cu puțin conținut original sau deloc.

Dacă am creat site-ul cu ajutorul unui șablon standard oferit de un site care furnizează servicii de găzduire de bloguri, va fi considerat acesta un site șablon?

Simpla utilizare a unui șablon găzduit gratuit nu ar constitui o încălcare. Vom analiza calitatea și originalitatea conținutului furnizat prin acel șablon. Site-ul trebuie să îi ofere utilizatorului valoare semnificativă, furnizând conținut util și foarte informativ. În cazul în care creați multe site-uri similare cu conținut asemănător sau duplicat, le vom considera a fi site-uri șablon.

Sunt responsabil pentru conținutul generat de utilizatori? Aveți sfaturi pentru monitorizarea conținutului generat de utilizatori?

Da, editorii sunt responsabili pentru tot conținutul în care au plasat codul de anunț, fie că respectivul conținut le aparține, fie că l-au creat. Dacă paginile dvs. au mult conținut generat de utilizatori, vă recomandăm să luați măsuri pentru a împiedica afișarea de anunțuri în cele care au conținut ce încalcă politicile. De exemplu, puteți seta filtre pentru a nu afișa anunțuri în paginile cu conținut destinat adulților. De asemenea, puteți să verificați în mod regulat paginile cu ajutorul opțiunii Google de căutare pe site și să eliminați conținutul care încalcă politicile. Pentru sfaturi suplimentare referitoare la întreținerea conținutului generat de utilizatori, consultați ghidul pentru conținutul generat de utilizatori.

Înapoi sus

Partea a 2-a: Implementarea anunțurilor

Constituie o încălcare dacă anunțurile mele se afișează în partea superioară a paginii?

Afișarea de anunțuri în partea superioară a paginii nu este o încălcare, întrucât, în acea secțiune a paginii, există suficient conținut care să poată fi citit de utilizatori. Nu permitem aspectele de pagină care împing tot conținutul în partea inferioară, astfel încât singurul conținut vizibil să fie reprezentat de anunțuri. Astfel de implementări îi împiedică pe utilizatori să deosebească anunțurile Google de conținut.

Cum mă pot asigura că, atunci când adaptez aspectul anunțurilor la site, acestea nu imită formatul conținutului și nu arată vulgar?

Atunci când implementați anunțuri, gândiți-vă întotdeauna la utilizatori și puneți-vă următoarea întrebare: dacă ați fi utilizator și ați accesa pentru prima dată pagina respectivă, ați putea deosebi anunțurile de conținut? Puteți alege dimensiunea, culoarea și fundalul astfel încât anunțurile să se asorteze cu pagina, dar nu încercați să le formatați în așa fel încât să nu poată fi deosebite de celelalte materiale din pagina în care apar. De asemenea, vă rugăm să mențineți o distanță adecvată între anunțuri și conținut pentru a împiedica acumularea de clicuri accidentale.

Uneori, văd anunțuri care sunt fixate în partea stângă sau în partea dreaptă atunci când derulez în jos. Reprezintă acestea o încălcare a politicii?

Acestea poartă numele de „anunțuri fixe” și pot fi folosite doar de către editorii aprobați. Vom lua măsuri atunci când întâlnim acest tip de implementare, dacă nu este corect aprobată.

Ce etichete pot fi afișate deasupra anunțurilor?

Editorii nu îi pot inducă în eroare pe utilizatori. Singurele etichete pe care le acceptăm deasupra anunțurilor sunt „linkuri sponsorizate” sau „anunțuri”.

Pot plasa deasupra anunțurilor un buton sau un link de descărcare?

Dacă plasați anunțuri în jurul unui buton de descărcare, clienții pot crede, în mod eronat, că acestea reprezintă linkuri de descărcare. Ca atare, mențineți întotdeauna o distanță rezonabilă între anunțuri și linkurile de descărcare și afișați butoane de descărcare ușor de identificat.

Plasarea de anunțuri în pagini web iframe din programul meu software constituie o încălcare a politicii de produs?

Da, acest lucru încalcă politicile noastre. În primul rând, nu aveți voie să plasați anunțuri într-un cadru dintr-o altă pagină. Fac excepție de la politici situațiile în care compania Google a autorizat folosirea cadrelor iframe. În al doilea rând, nu aveți voie să plasați anunțuri în propriul program software; de exemplu, în cazul în care controlați atât o pagină cu anunțuri, cât și o aplicație care încarcă pagina respectivă, vom lua măsuri împotriva sa.

Înapoi sus

Partea a 3-a: Detalii despre dispozitivele mobile

Ce cod de anunț trebuie să plasez în aplicațiile web (aplicațiile care includ componenta web): AdMob sau AdSense?

Nu folosiți AdSense în aplicații, întrucât acest lucru constituie o încălcare clară. De asemenea, asigurați-vă că nu încălcați următoarele politici atunci când folosiți AdMob. Trebuie să țineți cont de următoarele politici pentru aplicațiile care funcționează ca browsere sau pentru cele care încearcă să prezinte în cadre conținutul unor pagini externe. Anunțurile AdMob și AdSense nu se pot afișa în același ecran. Editorilor nu le este permis să plaseze anunțuri Google în pagini care prezintă în cadre conținut din alte pagini, fără permisiune din partea proprietarilor acestora. Pentru detalii suplimentare despre politica AdMob, accesați Centrul de ajutor AdMob.

Înapoi sus

Partea a 4-a: Întrebări frecvente privind deducerile din venituri

Veniturile dvs. pot fi supuse deducerilor din diferite motive. Google poate ajusta veniturile în cazul în care detectează activități de clicuri nevalide în contul dvs. sau implementări de anunțuri care nu respectă politica AdSense. Pentru informații suplimentare, vă recomandăm să consultați prevederile politicii și regulamentul privind calitatea traficului.

De ce au fost deduse anumite sume din veniturile mele?
Au fost deduse anumite sume din veniturile dvs. ca urmare a activității de clicuri nevalide sau a activităților care nu au fost în conformitate cu politicile Google. Google examinează periodic conturile editorilor pentru a urmări astfel de activități. Când identificăm astfel de activități în contul dvs., vom ajusta veniturile și vom rambursa sumele respective advertiserilor care au plătit pentru aceste clicuri.
Doresc să contest deducerea. Cum pot proceda?
Din păcate, nu puteți contesta o deducere. Vă asigurăm că am examinat traficul din contul dvs. cu toată atenția necesară. După cum am menționat, o sumă este dedusă numai dacă sunt descoperite clicuri nevalide în cont sau dacă identificăm activități care nu sunt în conformitate cu politica Google.
Am observat că veniturile finale sunt diferite de cele estimate. Care ar putea fi motivul unei deduceri suplimentare?
Câștigurile estimate pe care le vedeți în cont sunt o estimare bună a activității recente din cont, pe măsura acumulării traficului. Pe de altă parte, veniturile finale conțin toate sumele care vă vor fi plătite pentru clicurile și afișările validate. Uneori, Google poate identifica activități deja plătite ca provenite din clicuri nevalide sau neconforme cu politica Google. În astfel de cazuri, Google ajustează sumele din cont cu o deducere. Înțelegeți mai bine veniturile AdSense și aflați mai multe despre diferența dintre veniturile estimate și cele finale.
Care a fost intervalul de date pentru această deducere?
Nu vă putem comunica intervalul de date pentru care a fost aplicată această deducere. Rețineți că, în conformitate cu Termenii și condițiile noastre, credităm advertiserii pentru traficul nevalid acumulat cu 60 de zile înainte de data facturii. După ce finalizăm ancheta și începem procesarea creditărilor, sumele creditate apar în cont în cel mult 30 de zile.
Pot obține mai multe detalii cu despre deducere? Care sunt canalele și domeniile care au dus la această deducere?
Pentru a păstra integritatea sistemului nostru de detectare a clicurilor nevalide și pentru a împiedica utilizatorii să eludeze sistemul, nu putem furniza detalii cu privire la tipul de activitate detectată în contul dvs. Pentru informații suplimentare, vă recomandăm să consultați întrebările frecvente privind politica AdSense.
Cum pot împiedica repetarea acestei situații?
Recomandăm editorilor să-și urmărească permanent conturile AdSense, pentru a identifica eventualele semne care ar putea indica activități de clicuri nevalide. Este important să știți de unde provine traficul. Înțelegem necesitatea de a avea campanii publicitare prin care să vă promovați pagina, dar este la fel de important să monitorizați tipul de trafic generat de reclamele respective. De aceea, vă recomandăm să monitorizați traficul paginii proprii cu ajutorul unui instrument de analiză web, cum ar fi Google Analytics. De asemenea, puteți încerca să segmentați traficul în canale și să urmăriți traficul din acestea.
Cum trebuie să procedez în cazul în care bănuiesc că există activitate nevalidă?
Dacă observați orice activitate suspectă în cont, ne puteți anunța utilizând formularul online. Vă rugăm să introduceți în formular informații cât mai detaliate. Vom păstra aceste informații în evidențele noastre, dar este posibil să nu răspundem decât în cazul în care constatăm o problemă majoră legată de contul dvs.

Înapoi sus

Partea a 5-a: Solicitările de examinare și semnalarea încălcărilor

Am corectat conținutul care încălca politica din pagina inclusă ca exemplu în e-mailul de notificare cu privire la dezactivarea site-ului. De ce este încă dezactivată difuzarea anunțurilor pe site-ul meu?

Cu toate că ați corectat conținutul care încălca politica din pagina oferită ca exemplu, este posibil să existe în continuare încălcări similare pe site. Rețineți că adresa URL inclusă în e-mailul de notificare este doar un exemplu și că aceleași încălcări se pot regăsi și în alte pagini ale site-ului. Vă recomandăm să examinați și restul site-ului, pentru a vă asigura că respectă politicile. După ce corectați tot conținutul de pe site care încalcă politica, puteți solicita o examinare prin intermediul Centrului pentru politici din contul AdSense sau prin intermediul Centrului de ajutor.

Anunțurile mele nu apar în pagina sau pe site-ul propriu. Cum pot remedia problema?

Puteți folosi instrumentul de remediere a erorilor Anunțurile mele nu apar pentru a corecta problemele frecvente din pagină sau de pe site.

Cum pot lua legătura cu echipa AdSense dacă primesc o notificare privind politica?

Nu trebuie să ne contactați dacă ați primit un avertisment. Trebuie să luați măsuri pe baza avertismentului, corectând toate materialele de pe site care încalcă politica. Dacă difuzarea anunțurilor în pagina sau pe site-ul dvs. a fost dezactivată, ne puteți contacta prin intermediul formularului de solicitare a unei examinări. Înainte de a ne contacta, remediați problema. Vă recomandăm insistent să consultați politicile similare din Centrul de ajutor, pentru a înțelege încălcarea actuală. Pentru a solicita o examinare, folosiți instrumentul de remediere a erorilor legate de solicitarea unei examinări pentru o încălcare, apoi parcurgeți pașii necesari pentru a identifica formularul de examinare potrivit.

Pentru informații suplimentare despre solicitarea unei examinări, consultați articolul de blog cu recapitularea politicii.

Contul meu a fost dezactivat, iar contestația a fost respinsă. Există vreo modalitate de a o lua de la început?

După cum știți, Google acordă o importanță deosebită problemelor legate de respectarea politicilor de produs. Acestea au rolul de a asigura o experiență pozitivă pentru editori, pentru vizitatorii site-urilor lor și pentru advertiseri. Prin urmare, deciziile noastre sunt, de obicei, definitive.


În cazul în care considerați că această decizie a fost luată în mod eronat și puteți susține cu bună credință că încălcările politicii nu au fost cauzate de acțiunile sau neglijența dvs. sau a persoanelor pentru care sunteți responsabil, puteți contesta dezactivarea contului. Pentru a face acest lucru, contactați-ne numai prin intermediul formularului Contestație privind încălcarea politicii - cont dezactivat.

Vă vom examina solicitarea imediat ce unul dintre specialiștii noștri va fi disponibil. Cu toate acestea, rețineți că ne rezervăm dreptul de a dezactiva un cont din cauza încălcării politicilor de produs și că nu există nicio garanție că vă vom reactiva contul.

Puteți trimite o singură contestație pentru cont. Contestațiile suplimentare nu vor fi examinate.

Pagina sau site-ul meu a fost marcat ca încălcând politica, dar observ multe alte site-uri care fac același lucru. De ce nu sunt și acestea marcate?

Ne străduim să menținem calitatea și reputația programului AdSense determinându-i pe toți editorii noștri să respecte politicile de produs. Vă mulțumim pentru ajutorul acordat la menținerea acestor standarde. Dacă identificați o pagină sau un site despre care credeți că încalcă politica, informați-ne dând clic pe eticheta „Anunțuri prin Google” sau „Opțiuni pentru anunțuri”. Specialiștii noștri îl vor examina și vor lua măsurile cuvenite.

Site-ul meu a fost piratat, iar hackerii și-au plasat codul de anunț pe site-ul meu. Ce trebuie să fac?

Puteți semnala acest comportament prin intermediul formularului Pe site-ul meu a fost plasat un cod de anunț neautorizat. Vom investiga această problemă și vom lua măsurile cuvenite. Rețineți că aceste anunțuri au fost plasate pe site-ul dvs. fără cunoștința noastră. Dacă nu ați eliminat încă anunțurile de pe site, puteți face acest lucru ștergând codul de anunț din codul sursă al site-ului. În plus, vă recomandăm să verificați măsurile de siguranță ale site-ului, pentru a vă convinge că nicio persoană neautorizată nu are acces la codul sursă al acestuia.

Codul meu de anunț a fost plasat pe site-uri de spam de către alte persoane. Ce trebuie să fac?

Vă recomandăm insistent să folosiți funcția „autorizarea site-urilor”. Autorizarea site-urilor este o funcție opțională prin care alegeți anumite site-uri ce pot folosi codul dvs. de anunț Google. Dacă un site sau o adresă URL nu face parte din lista de site-uri autorizate, atunci o încălcare din partea acestuia nu va afecta negativ contul dvs.

Aflați cum să adăugați un site sau o adresă URL în lista de site-uri care pot afișa codul dvs. de anunț.

Înapoi sus

Partea a 6-a: Resurse suplimentare

Puteți să vizionați acest videoclip pentru a găsi toate resursele disponibile privind politicile.

Înapoi sus

A fost util?
Cum putem să îmbunătățim această pagină?