Măsurarea interacțiunilor cu anunțurile din paginile găzduite de Google

 

Începând din 31 octombrie 2018, doar un grup restrâns de furnizori de sisteme de măsurare a clicurilor vor avea aprobarea de a măsura anumite evenimente de interacțiune de pe proprietățile găzduite de Google, asociate anunțurilor pentru Cumpărături cu prezentare, anunțurilor pentru inventar local și anunțurilor cu modele auto. Pentru a vă asigura că anunțurile nu se difuzează fără măsurare, echipa Google Ads a întrerupt toate grupurile de anunțuri care efectuează apeluri terță parte către furnizori neaprobați. 

Dacă nu v-ați autorizat contul să continue să difuzeze anunțurile în cauză, cele create anterior vor fi întrerupte pentru a nu se difuza fără măsurare.

Aflați mai multe despre măsurarea interacțiunilor cu anunțurile din paginile găzduite de Google cu ajutorul furnizorilor de măsurare a clicurilor

 

Acest articol descrie politicile Google cu privire la folosirea furnizorilor de sisteme de măsurare a clicurilor pentru interacțiunile cu anunțurile plătite de aceste tipuri: anunțuri pentru Cumpărături cu prezentare, anunțuri pentru inventar local și anunțuri cu modele auto

Printre interacțiunile cu aceste tipuri de anunțuri se numără clicurile spre site, precum și cele de mai jos.

Tip de anunț Eveniment de interacțiune
Anunțuri pentru Cumpărături cu prezentare Atunci când un utilizator extinde un anunț și interacționează timp de 10 secunde cu acesta sau dă clic înainte de cele 10 secunde, se contorizează o interacțiune. 
Anunțuri pentru inventar local Dacă folosiți o vitrină găzduită de Google, utilizatorul va fi direcționat la o pagină găzduită de Google în momentul în care va da clic pe anunțul pentru inventar local.
Anunțuri cu modele auto

Dacă utilizatorul glisează de minimum 2 ori în galerie și ajunge la cea de-a treia imagine din galerie, se consideră că acea glisare a fost intenționată.

Puteți folosi un furnizor de sisteme de măsurare a clicurilor pentru a măsura evenimentele de interacțiune cu anunțurile, inclusiv clicurile, cu ajutorul șabloanelor de urmărire

Furnizorii aprobați de sisteme de măsurare a clicurilor 

Începând din 31 octombrie 2018:

  • dacă folosiți unul dintre furnizorii aprobați de sisteme de măsurare a clicurilor, Google va aplica șablonul de urmărire pentru acele interacțiuni cu anunțurile care au loc în paginile găzduite de Google, inclusiv clicurile spre site-ul dvs. Ca atare, veți putea măsura atât clicurile spre site, cât și interacțiunile plătite din pagina găzduită de Google.
  • dacă folosiți un furnizor de sisteme de măsurare a clicurilor care nu este aprobat de Google, șablonul de urmărire va fi aplicat numai clicurilor spre site. Ca atare, nu veți putea măsura alte interacțiuni plătite din paginile găzduite de Google. Cu toate acestea, veți putea măsura clicurile la nivel extern, cu ajutorul acestor furnizori.

Kenshoo și Marin au fost aprobați pentru a măsura evenimentele de interacțiune cu anunțurile pentru Cumpărături cu prezentare, cu anunțurile pentru inventar local și cu anunțurile cu modele auto, împreună cu Search Ads 360 (anterior, DoubleClick Search). 

Notă: lista furnizorilor aprobați de sisteme de măsurare a clicurilor este valabilă numai pentru evenimentele de interacțiune cu anunțurile, nu și pentru clicuri. Dacă doriți să măsurați numai clicurile, puteți face acest lucru cu ajutorul oricărui furnizor de sisteme de măsurare a clicurilor, prin intermediul unui șablon de urmărire. 

A fost util?
Cum putem să îmbunătățim această pagină?