Utilizarea potrivirii ample

Când utilizați potrivirea amplă, anunțurile dvs. sunt afișate automat pe baza variantelor relevante ale cuvintelor cheie, chiar dacă acești termeni nu se află în listele dvs. de cuvinte cheie. În acest fel, puteți atrage un număr mai mare de vizitatori pe site, alocând mai puțin timp elaborării listelor de cuvinte cheie și concentrându-vă cheltuielile asupra cuvintelor cheie care dau rezultate.

Potrivirea amplă este tipul prestabilit de potrivire, atribuit tuturor cuvintelor cheie, dacă nu specificați un alt tip de potrivire (potrivire exactă, potrivire de expresie sau potrivire negativă). Sistemul Google Ads difuzează automat anunțurile dvs. pentru variante relevante ale cuvintelor cheie, inclusiv sinonime, forme de singular și plural, posibile scrieri incorecte, variante pe baza rădăcinii (de exemplu, filtru și filtrare), căutări similare și alte variante relevante. Pentru a oferi potriviri relevante, acest tip de potrivire poate lua în considerare și activitățile de căutare recente ale clientului.

Exemplu

Cuvânt cheie cu potrivire amplă: Anunțurile pot apărea pentru căutările după:
regim cu aport redus de carbohidrați alimente fără carbohidrați
diete cu aport redus de carbohidrați
rețete cu conținut caloric redus
diete mediteraneene
program dietetic cu aport redus de carbohidrați

Cum vă poate ajuta potrivirea amplă

Puteți seta ca orice cuvânt cheie direcționat spre Rețeaua de căutare sau toate aceste cuvinte cheie să utilizeze potrivirea amplă, pentru a vă ajuta să faceți următoarele:

  • Alocați mai puțin timp elaborării de liste de cuvinte cheie: nu trebuie să vă gândiți la toate variantele posibile de cuvinte cheie, pentru că sistemul nostru va face acest lucru automat. Astfel veți economisi timp, deoarece aproximativ 20% din căutările zilnice de pe Google sunt căutări pe care nu le-am văzut de cel puțin 90 de zile. Având în vedere acest comportament imprevizibil de căutare, vă este aproape imposibil să creaţi o listă de cuvinte cheie utilizând numai potrivirea exactă care să acopere toate căutările relevante posibile.
  • Cheltuiţi banii pe cuvinte cheie care dau rezultate: dacă anunţul dvs. nu primeşte niciun clic pentru o anumită variantă a unui cuvânt cheie, sistemul nostru va opri rapid difuzarea anunţurilor pentru acel cuvânt cheie căutat, precum şi pentru cele similare. Astfel, nu veți acumula costuri pentru clicuri pe variante ale cuvintelor cheie care nu dau rezultate și vă veți putea concentra asupra cuvintelor cheie care dau rezultate.

Situațiile în care alte opțiuni ar putea fi mai utile

  • Scorul de calitate vă ajută să determinaţi unde este afişat anunţul dvs., iar cuvintele cheie cu potrivire amplă ar putea determina un Scor de calitate mic, în cazul în care cuvintele dvs. cheie par să fie relevante pentru prea mulţi termeni de căutare. De exemplu, să luăm cuvântul cheie „furtun” (cuvintele cheie formate dintr-un singur cuvânt sunt aproape întotdeauna prea generale). Poate vindeţi furtunuri pentru grădină, însă cuvântul dvs. cheie va fi relevant şi pentru termeni de căutare care se referă la furtunuri pentru maşini, pentru stingerea incendiilor sau altele.
  • În general, veți obține o rată de clic (CTR) mai mare cu ajutorul potrivirii exacte și potrivirii de expresie, deoarece anunțurile dvs. conțin termenii exacți pe care-i caută clienții.

Utilizați modificatorul potrivirii ample pentru a avea un plus de control asupra potrivirii ample

Adăugarea unor cuvinte cheie cu potrivire amplă modificată poate duce la creșterea numărului de clicuri și conversii în cadrul unei campanii, oferind totodată un control mai precis decât potrivirea amplă. Potrivirea amplă modificată vă permite să indicați faptul că anumite cuvinte cheie cu potrivire amplă sau variantele apropiate ale acestora trebuie să fie afișate pentru a determina apariția anunțului dvs. Variantele apropiate includ scrieri incorecte, forme de singular/plural, abrevieri și acronime și variante în funcție de rădăcină (cum ar fi „cumpăra” și „cumpărare"). Variantele nu includ sinonimele sau căutările similare.

Sfaturi

  • Vă sugerăm să utilizați o combinație de două sau mai multe tipuri de potrivire a cuvintelor cheie pentru a derula o campanie de anunțuri eficientă. Dacă utilizați, de exemplu, potrivirea amplă și potrivirea de expresie, veți ajunge la un public mai larg și veți controla persoanele care pot vedea anunțul.
  • Dacă doriți să vă asigurați că anunțurile nu sunt afișate pentru un anumit termen de căutare, adăugați termenul respectiv în grupul de anunțuri sau în campanie sub forma unui cuvânt cheie negativ.
  • Întreruperea sau eliminarea unui cuvânt cheie nu va opri niciunul dintre cuvintele cheie cu potrivire amplă active să se „extindă” la respectivul cuvânt cheie. De exemplu, în cazul în care grupul de anunțuri conține cuvintele cheie cu potrivire amplă flori și lalele și întrerupeți cuvântul cheie lalele, anunțurile ar putea fi afișate în continuare pentru termenul de căutare lalele, pentru că acesta este similar cu cuvântul cheie activ cu potrivire amplă flori.
A fost util?
Cum putem să îmbunătățim această pagină?