Detalii despre urmărirea conversiilor

Urmărirea conversiilor este un instrument gratuit care vă arată ce se întâmplă după ce un client interacționează cu anunțurile dvs., fie că acesta a cumpărat un produs, s-a abonat la buletinul informativ, a apelat compania sau a descărcat aplicația. O acțiune efectuată de un client pe care ați definit-o drept valoroasă poartă numele de conversie.

Acest articol abordează următoarele subiecte:

 

Utilizați urmărirea conversiilor pentru a vă măsura rezultatele din AdWords

nul

De ce este recomandat să folosiți urmărirea conversiilor?

  • Aflați care sunt cuvintele cheie, anunțurile, grupurile de anunțuri și campaniile cele mai eficiente pentru determinarea unor acțiuni valoroase din partea clienților.
  • Familiarizați-vă cu rentabilitatea investiției și luați decizii mai bine informate cu privire la cheltuielile publicitare.
  • Folosiți strategii de licitare inteligentă (cum ar fi Maximizați numărul de conversii, Sumă CPA vizată și Rentabilitatea vizată a cheltuielilor publicitare) care optimizează automat campaniile în funcție de obiectivele dvs. comerciale.
  • Aflați câți clienți interacționează cu anunțurile dvs. pe un dispozitiv sau într-un browser și efectuează conversia pe un altul. Puteți consulta date despre conversiile pe dispozitive încrucișate, în browsere încrucișate și alte tipuri de conversii în coloane de raportare „Toate conversiile”.

Modul de funcționare a urmăririi conversiilor

Urmărirea conversiilor începe cu crearea unei acțiuni de conversie în contul Google Ads. O acțiune de conversie este o activitate pe care o face un client și care are valoare pentru compania dvs. Puteți să folosiți urmărirea conversiilor pentru a urmări tipurile de acțiuni de mai jos:

Procesul de urmărire a conversiilor funcționează ușor diferit pentru fiecare sursă de conversie. În cazul fiecărui tip, cu excepția conversiilor offline, acesta tinde să se încadreze într-una dintre categoriile următoare:

  • adăugați o etichetă de urmărire a conversiilor (sau un fragment de cod) pe site sau în codul aplicației mobile. Atunci când un client dă clic pe anunț în Căutarea Google sau pe anumite site-uri din Rețeaua de display Google ori atunci când vizionează anunțul dvs. video, va fi plasat un cookie temporar pe computerul sau pe dispozitivul său mobil. Când efectuează acțiunea definită de dvs., sistemul nostru va recunoaște cookie-ul (prin intermediul fragmentului de cod adăugat) și va înregistra o conversie.
  • anumite tipuri de urmărire a conversiilor nu necesită o etichetă. De exemplu, pentru a urmări apelurile telefonice provenite din extensiile de apel sau din anunțurile cu număr de telefon, veți utiliza un număr de telefon de redirecționare Google pentru a afla când a fost generat apelul de unul dintre anunțuri și pentru a urmări detalii precum durata apelului, ora de începere și de încheiere a acestuia și prefixul apelantului. De asemenea, descărcările aplicației, achizițiile în aplicație din Google Play și acțiunile locale vor fi înregistrate automat drept conversii, fără a fi necesar un cod de urmărire.

După ce activați urmărirea conversiilor, puteți să vedeți date despre conversii pentru campaniile, grupurile de anunțuri, anunțurile și cuvintele dvs. cheie. Dacă vedeți aceste date în rapoarte, puteți să înțelegeți cum vă ajută publicitatea să atingeți obiective importante pentru compania dvs.

Siguranța și confidențialitatea urmăririi site-urilor

Standardele companiei Google privind siguranța sunt stricte. Doar paginile care conțin eticheta de conversie Google sunt urmărite prin acest program. Criptăm datele și folosim și servere securizate.

Asigurați-vă că le oferiți utilizatorilor informații clare și detaliate despre datele pe care le culegeți pe site-uri și că, atunci când se impune din punct de vedere juridic, primiți consimțământ pentru a le culege.

Notă

Dacă nu ați obținut consimțământul utilizatorilor pentru colectarea, trimiterea și folosirea datelor cu caracter personal în scopul personalizării anunțurilor acolo unde legea solicită acest lucru, trebuie să dezactivați colectarea datelor de remarketing. Aflați cum să modificați eticheta globală de site pentru a dezactiva colectarea datelor de remarketing pentru anumiți utilizatori.
A fost util?
Cum putem să îmbunătățim această pagină?