Utilizarea loială este o doctrină juridică potrivit căreia, în anumite situații, poți să refolosești materialul protejat prin drepturi de autor fără a obține permisiunea proprietarului drepturilor de autor.
Nu există o formulă universal valabilă pentru a aplica în mod automat utilizarea loială. Atunci când folosești lucrarea protejată prin drepturi de autor a altei persoane, nu există nicio garanție că aceasta va fi protejată prin utilizarea loială.
Utilizare loială – Drepturi de autor pe YouTube
Întrebări frecvente despre utilizarea loială
Cum funcționează utilizarea loială?1. Scopul și natura utilizării, inclusiv dacă este de natură comercială sau are un scop educațional nonprofit
De regulă, tribunalele încearcă să stabilească dacă utilizarea are un „caracter de transformare”. Altfel spus, dacă originalul primește un sens nou ori este exprimat diferit sau dacă utilizarea se limitează la copierea originalului. Utilizările în scopuri comerciale au o șansă mai mică de a fi considerate loiale, deși este totuși posibil să generezi bani dintr-un videoclip și să invoci utilizarea loială.
2. Natura lucrării protejate prin drepturi de autor
Spre deosebire de utilizarea lucrărilor cu caracter exclusiv ficțional, utilizarea materialelor dintr-o lucrare axată pe fapte și realități este mai probabil să fie considerată loială.
3. Proporția și importanța părții folosite raportate la lucrarea protejată prin drepturi de autor ca întreg.
Este mai probabil ca preluarea unor fragmente scurte dintr-o lucrare originală să fie considerată utilizare loială decât preluarea unor fragmente mari. Cu toate acestea, în unele situații, chiar și preluarea unui mic fragment poate contraveni prezumției de utilizare loială, dacă fragmentul respectiv reprezintă „esența” lucrării.
4. Efectul utilizării asupra potențialei piețe pentru lucrarea protejată prin drepturi de autor sau asupra valorii acesteia.
Este mai puțin probabil ca utilizările care afectează capacitatea proprietarului drepturilor de autor de a obține profit din lucrarea sa originală să fie considerate cazuri de utilizare loială. Tribunalele au făcut unele excepții în legătură cu acest factor în cazurile care implică parodii.
Dacă ai încărcat un videoclip care cuprinde conținut protejat prin drepturi de autor, fără permisiunea proprietarului drepturilor de autor, poți să primești o revendicare Content ID. În urma revendicării, nu vei putea să generezi bani din videoclip, chiar dacă folosești doar câteva secunde din materialul protejat, cum ar fi utilizările scurte ale melodiilor populare.
Sistemele automate, precum Content ID, nu pot determina utilizarea loială, deoarece aceasta este o decizie subiectivă, de la caz la caz, care poate fi luată numai de un tribunal. Deși nu putem să decidem ce reprezintă utilizarea loială sau să mediem contestații privind drepturile de autor, utilizarea loială poate totuși să existe pe YouTube. Dacă ești de părere că videoclipul tău se încadrează în utilizarea loială, poți să-ți susții opinia apelând la procesul de contestație Content ID. Decizia trebuie tratată cu seriozitate. În anumite situații, poate fi necesar să duci contestația mai departe într-un recurs și la procesul de contranotificare DMCA.
Dacă atât tu, cât și reclamantul încercați să generați bani dintr-un videoclip care face obiectul unei contestații, videoclipul va continua să genereze bani până la soluționarea contestației. După soluționare, vom plăti veniturile acumulate părții corespunzătoare.
Alte opțiuni pentru soluționarea revendicărilor, în afara procesului de contestație
Cea mai ușoară modalitate de a gestiona revendicările Content ID este să le eviți de la bun început. Nu folosi materiale protejate prin drepturi de autor decât dacă sunt esențiale pentru videoclip. Consultă Biblioteca audio YouTube pentru muzică fără costuri pe care o poți folosi în videoclipurile tale. Dacă alegi să folosești muzică de pe alte site-uri cu conținut fără costuri sau de pe site-uri de licențiere, citește cu atenție termenii și condițiile. S-ar putea ca unele dintre aceste servicii să nu ofere drepturi de utilizare sau de generare de bani pentru muzica de pe YouTube. Prin urmare, poți totuși să primești o contestație Content ID.
Dacă primești o contestație Content ID pentru o melodie care nu este esențială pentru videoclip, încearcă să o elimini sau să o înlocuiești cu înregistrări audio libere de folosit fără autorizare din Biblioteca audio. Poți și să încarci o versiune complet nouă a videoclipului, fără conținutul revendicat, la o adresă URL nouă.
Sunt protejat(ă) conform dreptului de utilizare loială dacă...
Am recunoscut contribuția proprietarului drepturilor de autor?Aspectul de transformare a utilizării este esențial în analiza utilizării loiale. Chiar dacă îl menționezi pe proprietarul unei lucrări protejate prin drepturi de autor, aceasta nu va schimba automat o copie care nu transformă sensul materialului într-o utilizare loială. Expresiile precum „toate drepturile aparțin autorului” și „nu dețin materialul” nu înseamnă în mod automat că folosești materialul în mod loial. Nu înseamnă nici că ai permisiunea proprietarului drepturilor de autor.
Tribunalele vor examina cu atenție scopul utilizării conținutului pentru a stabili dacă acesta se supune utilizării loiale. Este puțin probabil ca declarația că materialul încărcat de tine este, de exemplu, „numai în scopuri de divertisment” să influențeze pozitiv decizia privind utilizarea loială. În mod similar, utilizările „nonprofit” sunt favorizate în analiza utilizării loiale, însă aceasta nu este o apărare automată prin ea însăși.
Mai multe informații
Dacă vrei să afli mai multe despre utilizarea loială, există numeroase resurse disponibile online. Site-urile următoare au doar rol informativ și nu sunt sprijinite de YouTube:
- „Codul celor mai bune practici privind utilizarea loială pentru videoclipurile online” elaborat de Center for Media and Social Impact;
- explicația detaliată a celor patru factori oferită de Digital Media Law Project;
- indexul de utilizare loială al Oficiului pentru proprietate intelectuală din Statele Unite.