Pagina Specificații pentru datele despre produse din Merchant Center enumeră toate atributele pe care trebuie să le specificați pentru produse, astfel încât să fie afișate în anunțurile pentru Cumpărături Google și înregistrările de produse gratuite.
Anumite atribute sunt obligatorii pentru toate produsele, altele sunt obligatorii pentru anumite tipuri de produse (cum ar fi îmbrăcămintea), iar altele sunt recomandate. Nespecificarea unui atribut obligatoriu poate împiedica afișarea produsului respectiv în înregistrări și în anunțuri pentru Cumpărături Google, iar nespecificarea atributelor recomandate poate reduce frecvența de afișare a produselor. Parcurgeți întregul document pentru a vă asigura că produsele apar în anunțurile pentru Cumpărături Google și în înregistrările gratuite.
Specificațiile pentru datele despre produse oferă și indicații privind trimiterea unor date de calitate înaltă către Google. Datele actualizate, complete și precise despre produse vă vor ajuta să atrageți clienți. Iată câteva recomandări pentru evitarea celor mai frecvente tipuri de încălcări ale cerințelor privind calitatea datelor:
- trimiteți informații clare și vizibile despre prețuri;
- trimiteți cea mai recentă stare de disponibilitate pentru produse;
- furnizați informații complete și corecte privind expedierea și costurile;
- prezentați un produs identic din toate punctele de vedere pe pagina de destinație și în datele despre produse trimise către Google.
Pentru a preveni suspendarea feedului, citiți cu atenție politicile pentru afișarea gratuită a produselor pe Google, politicile privind anunțuri pentru Cumpărături Google și specificațiile pentru datele despre produse aplicabile.