Despre tipurile de conectări și permisiunile pentru profilul de plăți în cazul clienților care folosesc facturarea lunară 

Dacă aveți un cont de manager și unul dintre conturile dvs. de client solicită facturarea lunară, trebuie să conectați contul de manager la un profil de plăți. Dacă veți conecta contul de manager la un profil de plăți, veți putea face anumite acțiuni de facturare și de plată. Veți putea evita și eventuale modificări de facturare neautorizate din contul dvs.


Consultați lista de profiluri de plăți conectate la contul dvs. de manager

Notă: instrucțiunile de mai jos fac parte din noul design pentru experiența utilizatorilor Google Ads. Pentru a folosi designul anterior, dați clic pe pictograma Aspect și selectați Folosiți designul anterior. Dacă folosiți versiunea Google Ads anterioară, examinați harta de referințe rapide sau folosiți bara de căutare din panoul de navigare din partea de sus a contului Google Ads pentru a găsi pagina pe care o căutați.
Notă: pentru a vedea lista profilurilor de plăți, trebuie să aveți cel puțin acces numai pentru citire la administratorul plăților sau la un cont de manager superior.
  1. În contul de manager Google Ads, dați clic pe pictograma Facturare Pictograma Facturare.
  2. Dați clic pe Transferuri de facturare.
  3. Dați clic pe Profil de plăți.

Selectați un profil de plăți din tabel pentru a vedea cardul cu informații asociat, precum și lista tuturor conturilor de manager conectate la acesta. Pentru a vedea lista de conturi de manager conectate la profilul de plăți, în contul de manager trebuie să aveți tipul de acces Permisiune de gestionare a conectărilor.


Tipuri de conectări pentru conturile de manager și profilurile de plăți

Există linkuri gestionate de Google (etichetate ca „Gestionate de Google: da”) și linkuri gestionate de utilizatori (etichetate ca „Gestionate de Google: nu”) pentru profilurile de plăți. În cazul conectărilor gestionate de Google, numai specialiștii din echipa de asistență Google pot activa facturarea pentru conturile Google Ads din contul de manager. În cazul conectărilor gestionate de utilizatori, administratorii, utilizatorii standard și utilizatorii cu acces numai pentru facturare ai contului de manager conectat la profilul de plăți sau ai unui cont de manager superior pot activa facturarea.

Google decide tipul de conectare în funcție de structura contului, de acordurile legale cu Google sau de locația dvs. geografică.


Acțiunile permise pentru diferite tipuri de conectări

Tabelul de mai jos rezumă acțiunile pentru conturile de manager Google Ads cu acces administrativ, standard și numai pentru informații privind facturarea, în funcție de conectarea lor la un profil de plăți și de tipul conectării:

Acțiune Nicio asociere cu profilul de plăți Conectare gestionată de Google Conectare gestionată de utilizator
Consultați configurația de facturare
Consultați bugetul
Consultați toate profilurile de plăți asociate conturilor de manager din ierarhie
Consultați toate configurațiile de facturare și bugetele din ierarhie
Consultați facturile din ierarhie *
Creați / Modificați bugetul contului  
Modificați profilul de plăți care se ocupă de plățile unui cont Google Ads    
Modificați configurația de facturare a contului Google Ads    
Activați facturarea, inclusiv facturarea cumulată    

*Dacă o conectare a existat în trecut, dar a fost eliminată ulterior, toate configurațiile de facturare care au fost create cât timp conectarea a fost activă vor fi vizibile în continuare după eliminarea acesteia.


Permisiunea de gestionare a conectărilor

Permisiunea de gestionare a conectărilor poate fi acordată unui singur cont de manager pentru fiecare profil de plăți, dar un cont de manager poate avea permisiune de gestionare a conectărilor pentru mai multe profiluri. Această permisiune, indicată prin „Da” în coloana Permisiune de gestionare a conectărilor din tabelul cu profiluri de plăți, va oferi vizibilitate sporită și va ajuta utilizatorii contului de manager Google Ads să-și gestioneze pe cont propriu conectările la profilul de plăți.

Administratorii contului de manager Google Ads cu permisiune de gestionare a conectărilor pot face următoarele activități legate de profilul de plăți pe care îl gestionează:

  • pot să vadă conturile de manager, din ierarhie sau din afara acesteia, conectate la profilul de plăți;
  • pot să aprobe sau să respingă solicitarea de conectare a profilului de plăți de la un alt cont de manager;
  • pot să conecteze orice cont de manager, din ierarhie sau din afara acestuia, la profilul de plăți;
  • pot să deconecteze orice cont de manager de la profilul de plăți, atât timp cât niciun cont Google Ads nu folosește profilul de plăți respectiv.

Atunci când un administrator al contului de manager cu permisiune de gestionare a conectărilor invită un alt cont de manager să se conecteze la profilul de plăți, un administrator al contului de manager invitat trebuie să accepte conectarea în termen de 30 de zile pentru ca aceasta să devină activă. Dacă utilizatorul contului de manager cu permisiune de gestionare a conectărilor este și utilizatorul administrativ al contului de manager invitat, conectarea va fi aprobată automat și va deveni activă.

Notă: puteți să solicitați permisiunea de gestionare a conectărilor. Pentru aceasta, folosiți Formularul de contact, selectați „Conectați contul de manager cu un profil de plăți și/sau activați permisiunea de gestionare a conectărilor” și completați detaliile necesare.

Ce cont de manager trebuie să aibă permisiunea de gestionare a conectărilor?

Notă: acestea sunt reguli generale, dar puteți acorda permisiuni de gestionare a conectărilor oricărui cont de manager, după caz.

Permisiunea de gestionare a conectărilor poate fi acordată unui singur cont de manager pentru fiecare profil de plăți. Țineți cont de următoarele reguli generale:

  • alegeți contul de manager de la cel mai înalt nivel conectat la profilul de plăți respectiv;
  • dacă există mai multe conturi de manager de la același nivel conectate la profil, alegeți contul de manager cu cel mai mare număr de conturi subordonate plătite de profilul respectiv;
  • dacă structura contului de manager este organizată în funcție de țară, iar conturile subordonate sunt plătite de filiale diferite în fiecare țară, puteți acorda contului de manager „în funcție de țară” permisiunea de gestionare a conectărilor pentru profilul de plăți „în funcție de țară” asociat.

Permisiunea de gestionare a conectărilor acordată automat contului de manager

Pentru a verifica dacă unui cont de manager i s-a acordat permisiunea de gestionare a conectărilor, conectați-vă mai întâi la contul de manager respectiv. Examinați coloana „Permisiune de gestionare a conectărilor” din tabelul cu profiluri de plăți din contul de manager. Dacă se afișează „Da” cu eticheta „Acordată automat”, contul de manager a primit automat permisiunea de gestionare a conectărilor pentru a gestiona un profil de plăți. Google acordă permisiunea de gestionare a conectărilor pe baza următoarelor criterii:

  • profilul de plăți este conectat numai la contul de manager sau la un cont de manager din aceeași ierarhie;
  • doar contul dvs. de manager sau alt cont de manager din aceeași ierarhie poate să gestioneze toate conturile plătite de profilul de plăți de mai sus.

Dacă doriți să schimbați contul de manager care are permisiunea de a vă gestiona profilul de plăți, contactați echipa noastră de asistență.


Conectați sau deconectați un cont de manager la profilul de plăți

Notă: instrucțiunile de mai jos fac parte din noul design pentru experiența utilizatorilor Google Ads. Pentru a folosi designul anterior, dați clic pe pictograma Aspect și selectați Folosiți designul anterior. Dacă folosiți versiunea Google Ads anterioară, examinați harta de referințe rapide sau folosiți bara de căutare din panoul de navigare din partea de sus a contului Google Ads pentru a găsi pagina pe care o căutați.

Conectați un cont de manager la profilul de plăți

  1. Conectați-vă ca administrator la contul de manager Google Ads cu permisiune de gestionare a conectărilor.
  2. Dați clic pe pictograma Facturare Pictograma Facturare, apoi pe Transferuri de facturare.
  3. Dați clic pe Profil de plăți.
  4. Dați clic pe profilul de plăți pentru care contul de manager are permisiune de gestionare a conectărilor, indicat prin „Da” în coloana Permisiune de gestionare a conectărilor din tabelul cu profiluri de plăți.
  5. Dați clic pe butonul , introduceți codul contului de manager din 10 cifre pe care doriți să îl conectați și dați clic pe Trimiteți invitația.
    • Din motive de securitate, administratorul care trimite invitația trebuie să aibă cel puțin acces numai pentru citire la contul de manager invitat sau la contul de manager principal al contului de manager invitat.
    • Dacă administratorul care trimite invitația este și administratorul contului de manager invitat, conectarea va fi aprobată automat și va deveni activă.
    • Dacă administratorul care a trimis invitația are acces, dar nu este administratorul contului de manager invitat, un administrator al contului de manager invitat trebuie să acceseze tabelul cu profiluri de plăți și să accepte invitația de conectare în termen de 30 de zile pentru a o activa.

Deconectați un cont de manager de la profilul de plăți

  1. Conectați-vă ca administrator la contul de manager Google Ads cu permisiune de gestionare a conectărilor.
  2. Dați clic pe pictograma Facturare Pictograma Facturare, apoi pe Transferuri de facturare.
  3. Dați clic pe Profil de plăți.
  4. Dați clic pe profilul de plăți pentru care contul de manager are permisiune de gestionare a conectărilor, indicat prin „Da” în coloana Permisiune de gestionare a conectărilor din tabelul cu profiluri de plăți.
  5. Dați clic pe Eliminați pe rândul contului de manager pe care vreți să-l deconectați.
    • Puteți elimina numai conturi de manager fără conturi care folosesc profilul de plăți.

Conectarea sau deconectarea unui profil de plăți de la un cont de manager Google Ads

Conectați-vă la contul de manager Google Ads pentru a verifica dacă există deja un cont de manager Google Ads cu permisiune de gestionare a conectărilor pentru profilul de plăți care vă interesează.

Conectați un profil de plăți la un cont de manager Google Ads și solicitați permisiunea de gestionare a conectărilor

Dacă există un cont de manager cu permisiune de gestionare a conectărilor conectat deja la profilul de plăți, administratorii contului respectiv sau ai contului de manager superior vor avea permisiunea de a conecta alte conturi de manager la profilul de plăți. Dacă niciun cont de manager nu are permisiune de gestionare a conectărilor, va trebui să îi permiteți unui specialist în asistență Google să conecteze profilul de plăți la contul de manager. În acest caz, veți avea și opțiunea de a solicita permisiunea de gestionare a conectărilor pentru contul de manager conectat.

Pentru a-i permite companiei Google să conecteze un profil de plăți la un cont de manager și/sau să acorde permisiunea de gestionare a conectărilor, persoana principală de contact din profilul de plăți sau o persoană care folosește domeniul companiei persoanei principale de contact sau al oricărui utilizator adăugat la profilul de plăți (de exemplu, „numedeutilizator@domeniucompanie.ro”) trebuie să îi trimită un e-mail specialistului în asistență Google, cu textul de mai jos.

Acest e-mail are rolul de a confirma conectarea contului de manager xxx-xxx-xxxx la [inserați numele ȘI codul profilului de plăți] {OPȚIONAL: „cu permisiune de gestionare a conectărilor”}.

Google va decide tipul de asociere în funcție de structura contului, de acordurile legale cu Google sau de locația dvs. geografică.

Deconectați un profil de plăți de la un cont de manager Google Ads

Administratorii unui cont de manager sau ai unui cont de manager superior pot deconecta pe cont propriu un profil de plăți dacă sunt îndeplinite ambele condiții de mai jos:

  • contul de manager are permisiune de gestionare a conectărilor pentru profilul de plăți;
  • niciun cont Google Ads nu folosește acest profil de plăți.

Va trebui să îi permiteți unui specialist în asistență Google să deconecteze un profil de plăți de la contul de manager Google Ads în cazurile de mai jos:

  • nu există niciun cont de manager cu permisiune de gestionare a conectărilor pentru profilul de plăți respectiv;
  • există conturi Google Ads care folosesc profilul de plăți.

Pentru a-i permite companiei Google să deconecteze un profil de plăți de la un cont de manager, persoana principală de contact din profilul de plăți sau o persoană care folosește domeniul companiei persoanei principale de contact sau al oricărui utilizator adăugat la profilul de plăți (de exemplu, „numedeutilizator@domeniucompanie.ro”) trebuie să îi trimită un e-mail specialistului în asistență Google, cu textul de mai jos.

Acest e-mail confirmă deconectarea contului de manager xxx-xxx-xxxx de la [inserați numele ȘI codul profilului de plăți]. Înțeleg că niciunul dintre conturile Google pentru care se fac plăți prin acest profil de plăți nu va mai difuza anunțuri.

Rețineți că, atunci când deconectați un profil de plăți, contul Google Ads nu va mai difuza anunțuri, întrucât configurațiile de facturare ale acestuia care folosesc profilul de plăți respectiv vor fi dezactivate. Este necesară o nouă configurare a facturării pentru ca aceste conturi Google Ads să difuzeze anunțuri în continuare. Utilizatorii contului de manager deconectat vor vedea în continuare toate facturile, dar nu vor mai putea gestiona configurația de facturare folosind acest profil de plăți.

Schimbați contul de manager care are permisiune de gestionare a conectărilor

Pentru a-i permite companiei Google să schimbe contul de manager cu permisiune de gestionare a conectărilor pentru profilul de plăți, persoana principală de contact din profilul de plăți sau o persoană care folosește domeniul companiei persoanei principale de contact sau al oricărui utilizator adăugat la profilul de plăți (de exemplu, „numedeutilizator@domeniucompanie.ro”) trebuie să îi trimită un e-mail specialistului în asistență Google, cu textul de mai jos.

Acest e-mail confirmă eliminarea permisiunii de gestionare a conectărilor la contul de manager xxx-xxx-xxxx și acordarea permisiunii pentru contul de manager xxx-xxx-xxxx cu privire la [inserați numele ȘI codul profilului de plăți].

Notă: pentru a conecta contul de manager la profiluri de plăți cu răspundere succesivă, reglementate de Loi Sapin și cu răspundere în Mexic, contactați-ne.

A fost util?

Cum putem să îmbunătățim această pagină?
Căutare
Șterge căutarea
Închide căutarea
Meniu principal
3085302202527529877
true
Căutaţi în Centrul de ajutor
true
true
true
true
true
73067
false
false
false