Suma cost-pe-clic reală (CPC): definiție

Suma cost-pe-clic reală (suma CPC reală) este suma finală pe care o veți plăti pentru un clic. De obicei, veți plăti mai puțin (uneori mult mai puțin) decât suma licitată cost-pe-clic maximă (CPC max.), care reprezintă suma maximă pe care o veți plăti de obicei pentru un clic.

De obicei, suma CPC reală este mai mică decât suma CPC maximă, deoarece în licitația Google Ads veți plăti numai o valoare echivalentă cu suma minimă necesară pentru a se anula pragurile pentru punctajul general al anunțului și a întrece punctajul general al anunțului asociat concurentului plasat imediat sub dvs. Dacă nu există concurenți imediat sub dvs. (de exemplu, dacă niciun concurent nu a anulat pragurile pentru punctajul general al anunțului), veți plăti numai prețul de rezervare. (Pentru a afla mai multe, consultați Pragurile pentru punctajul general al anunțului.) Rețineți că suma CPC reală poate depăși suma licitată dacă, de exemplu, ați activat Optimizarea CPC sau ați setat o ajustare a sumelor licitate.

Cum funcționează

Combinăm calitatea anunțurilor în timpul licitației (inclusiv rata de clic estimată, relevanța anunțului și experiența paginii de destinație), suma licitată CPC maximă, pragurile pentru punctajul general al anunțului, competitivitatea unei licitații, contextul în care are loc căutarea și impactul estimat al extensiilor și al altor formate de anunțuri, pentru a stabili punctajul general al anunțului. Pentru a afla impactul estimat al extensiilor și al formatelor de anunțuri, se iau în calcul factori precum relevanța, ratele de clic estimate și vizibilitatea extensiilor sau a formatelor de anunțuri în pagina cu rezultatele căutării. Punctajul general al anunțului pentru fiecare advertiser se folosește ulterior pentru a stabili dacă și unde va apărea anunțul și ce tipuri de extensii și alte formate de anunțuri îl vor însoți.

Pentru anunțurile afișate în Rețeaua de căutare, pragurile pentru punctajul general al anunțului (și sumele CPC reale rezultate) sunt de obicei mai ridicate pentru anunțurile de deasupra rezultatelor căutării, pentru a menține o experiență de calitate înaltă și a vă asigura că sumele CPC reale reflectă valoarea locației vizibile a anunțului. În consecință, suma CPC reală pentru afișarea deasupra rezultatelor căutării este de obicei mai ridicată decât cea pentru afișarea sub rezultatele căutării, chiar dacă imediat sub dvs. nu sunt afișați alți advertiseri. Cu toate că este posibil să plătiți mai mult pentru fiecare clic, anunțurile din partea de sus au, de obicei, rate de clic mai ridicate și vă pot ajuta să afișați anumite extensii la anunțuri și alte funcții disponibile numai în spațiile publicitare din partea de sus. Ca întotdeauna, nu veți plăti mai mult decât suma licitată CPC maximă (dacă nu folosiți instrumente de licitare automatizată).

În plus, competitivitatea licitației publicitare poate influența suma cost-pe-clic reală. Dacă două anunțuri care concurează pentru aceeași poziție au punctaje generale similare, fiecare va avea o oportunitate asemănătoare de a câștiga poziția respectivă. Însă, pe măsură ce crește diferența de punctaj general dintre anunțurile celor doi advertiseri, anunțul cu punctajul mai mare va avea șanse mai mari să câștige, dar este posibil să plătească mai mult pentru un cost pe clic, pentru o probabilitate mai mare de a câștiga. Aceeași dinamică de tarifare se aplică pentru fiecare poziție a anunțurilor în pagina cu rezultatele căutării. Astfel, suma cost-pe-clic reală este influențată nu numai de concurentul imediat sub dvs., ci și de concurenții de sub acesta. 

Exemplu

Iată un exemplu simplificat al modului în care funcționează punctajul general al anunțului și suma CPC reală. Nu ține cont de toți factorii referitori la punctajul general al anunțului și la tarifare discutați mai sus, ci își propune să vă ofere o imagine de ansamblu la nivel înalt a algoritmilor noștri.

Să presupunem că cinci advertiseri concurează pentru un număr maxim de patru poziții ale anunțului deasupra rezultatelor căutării Google. Punctajul general al anunțului pentru fiecare dintre advertiseri este, să spunem, 80, 50, 30, 10 și 5.

Dacă pragul minim pentru punctajul general al anunțului necesar pentru afișarea deasupra rezultatelor căutării este 40, înseamnă că doar primii doi advertiseri (cu punctajul general al anunțului de 80 și respectiv 50) îl depășesc și pot să afișeze anunțuri deasupra rezultatelor căutării. Advertiserul cu punctajul general al anunțului de 80 plătește doar suma minimă necesară (de exemplu: suma rotunjită la unitatea cea mai apropiată care se poate factura, care în S.U.A. este 0,01 USD) pentru a-l întrece pe advertiserul cu punctajul general al anunțului de 50. Deoarece nu există alți concurenți eligibili, advertiserul cu punctajul general al anunțului de 50 plătește doar suma minimă necesară pentru a depăși pragul minim de 40 al punctajului general al anunțului.

Dacă pragul minim necesar al punctajului general al anunțului pentru afișarea sub rezultatele căutării este 8, atunci doi dintre cei trei advertiseri rămași (cu punctajul general al anunțului de 30 și respectiv 10) se vor afișa sub rezultatele căutării. Advertiserul cu punctajul general al anunțului de 30 se va afișa în prima poziție sub rezultatele căutării și va plăti doar suma minimă necesară pentru a-l întrece pe advertiserul cu punctajul general al anunțului de 10. Advertiserul cu punctajul general al anunțului de 10 se va afișa sub advertiserul respectiv și va plăti doar suma minimă necesară pentru a întrece pragul minim de 8 al punctajului general al anunțului. Advertiserul cu punctajul general al anunțului de 5 nu a atins pragul minim pentru punctajul general al anunțului și nu se va afișa.

În cazul anumitor anunțuri din Rețeaua de display, suma CPC reală va fi diferită de cea descrisă. Aflați mai multe despre licitația publicitară din Rețeaua de display.

Linkuri conexe

A fost util?

Cum putem să îmbunătățim această pagină?
true
Achieve your advertising goals today!

Attend our Performance Max Masterclass, a livestream workshop session bringing together industry and Google ads PMax experts.

Register now

Căutare
Șterge căutarea
Închide căutarea
Meniu principal
6512250029121632829
true
Căutaţi în Centrul de ajutor
true
true
true
true
true
73067
false
false
false