Exemplu de importare a datelor despre conținut

Aflați cum să importați informații despre autori din sistemul de publicare online.

Importarea metadatelor despre conținut, cum ar fi autorul, data publicării sau categoria de articole, vă permite să grupați conținutul în funcție de acești parametri.

În acest articol:

Scenariu

Sunteți editor și doriți să aflați care sunt cei mai îndrăgiți autori de pe site-ul dvs. Pentru a măsura popularitatea, doriți un raport care să însumeze afișările de pagină pentru articolele fiecărui autor.

Pasul unu: decideți ce date importați

Păstrați un fișier de date în afara Analytics, în care fiecare articol este asociat cu un autor și intenționați să încărcați aceste informații în Analytics.

Pasul doi: creați parametrul personalizat

Din moment ce „autor” nu există ca parametru în Analytics, va trebui să îl creați ca parametru personalizat.

Numele parametrului personalizat Indice Acoperire
Autor 1 Accesare

Pasul trei: creați setul de date

  1. În secțiunea Administrator, accesați contul și proprietatea web unde doriți să încărcați datele.
  2. În secțiunea PROPRIETATE, dați clic pe Importarea datelor.
  3. Dați clic pe Set de date nou.
  4. Selectați Date despre conținut ca Tip.
  5. Denumiți setul de date: Autori și articole.
  6. Selectați una sau mai multe vizualizări în care doriți să vedeți aceste date.
  7. Definiți schema utilizând exemplul de mai jos ca model.

Exemplu de schemă

Deși nu trimiteți în mod explicit codul articolului în datele despre accesări, includeți totuși un cod de articol în adresele URL ale paginilor. Presupunând că adresele URL ale paginilor cu articole sunt formatate în mod consecvent, puteți să utilizați regex pentru a găsi potriviri pentru porțiunea article_id a adresei URL. Să presupunem că adresele URL ale paginilor cu articole sunt formatate consecvent în felul următor http://www.example.com/articles/abc123.html, unde abc123 este article_id. Pentru a efectua îmbinarea în funcție de article_id din adresa URL, selectați Pagină ca fiind cheia, selectați criteriu regex, apoi introduceți regex în câmpul text, după cum urmează: /articles/([^/]+).html$.

Setări pentru schemă:

Cheie: Pagină
Rafinați cu o expresie regulată: /articles/([^/]+).html$
Date importate: Autor
Suprascrieți date privind accesarea: Da

Extragerea parametrilor URL

Se oferă moduri speciale de extragere a parametrilor de interogare URL, cum ar fi ?param=value din adresa URL http://www.example.com/articles/abc123.php?param=value.

De exemplu, dacă doriți să găsiți potriviri doar pentru valoarea parametrului param, selectați Pagină drept cheie, apoi alegeți rafinați cu parametrul de interogare și, la sfârșit, tastați „param” în caseta de text. De exemplu, dacă doriți să extrageți un cod UTM inclus în adresa URL a paginii ca ?utm_id=abc123, selectați opțiunea optimizați cu parametrul de interogare, apoi introduceți „utm_id” în caseta de text.

Pasul patru: creați fișierul CSV

Procesul de generare a fișierului CSV de încărcare presupune doi pași:

1. Obțineți antetul pentru CSV

În tabelul pentru setul de date, dați clic pe Gestionați încărcările pentru Autori și articole. În tabelul Gestionați încărcările, selectați Alegeți acțiunea > Afișați antetul CSV. Veți vedea ceva similar cu cele de mai jos:

Antet CSV
ga:pagePath,ga:dimension1

Acesta este antetul pe care trebuie să îl utilizați ca primul rând în fișierele CSV încărcate. În tabelul următor sunt prezentate coloanele:

Pagină Autor
ga:pagePath ga:dimension1

2. Creați o foaie de calcul și exportați-o ca fișier CSV

Creați o foaie de calcul Google care respectă formatul de mai sus. Primul rând (antet) al foii de calcul va utiliza numele interne (de exemplu, ga:pagePath în loc de Pagină) indicate în caseta de dialog Afișați antetul CSV de mai sus. Coloanele de sub fiecare celulă antet vor include datele corespunzătoare pentru fiecare antet.

ga:pagePath ga:dimension1
cum_se_face_pizza Ion Popescu
cum_se_fac_gogoșile Andrei Ionescu
cum_se_construiește_o_casă_în_copac Ioana Stoica
cum_se_fac_avioane_de_hârtie Elena State

 

Exportați foaia de calcul ca fișier CSV. Fișierul dvs. va arăta în felul următor:

ga:pagePath,ga:dimension1
cum_se_face_pizza,Ion Popescu
cum_se_fac_gogoșile,Andrei Gogu
cum_se_construiește_o_casă_în_copac,Ioana Stoica
cum_se_fac_avioane_de_hârtie,Elena State

Pasul cinci: încărcați datele

Acum puteți încărca fișierul CSV creat în Analytics. Aveți două opțiuni pentru încărcarea datelor: manual, prin interfața de utilizare Analytics, sau programatic, prin interfața API de gestionare.

Încărcați manual
  1. În tabelul Set de date, identificați rândul Autori și articole.

  2. Dați clic pe Gestionați încărcările pentru setul de date Culori și dimensiuni.
  3. Dați clic pe Încărcați fișierul, selectați fișierul, apoi dați clic pe Încărcați.
Încărcați prin intermediul interfeței API de gestionare
  1. În tabelul Set de date, identificați rândul Autori și articole.
  2. Dați clic pe numele setului de date.
  3. Dați clic pe Obțineți codul sursei de date personalizate...
  4. Creați o copie a codului.
  5. Urmați aceste instrucțiuni pentru a încărca prin intermediul interfeței API de gestionare.

Pasul șase: vedeți datele din rapoarte

Deoarece Autor este un parametru personalizat, acesta nu apare în rapoartele standard. Pentru a vedea numărul total de afișări de pagină pe fiecare autor, veți crea un raport personalizat cu o valoare (Afișări de pagină) și un parametru (Autor).

Datele încărcate trebuie să fie procesate înainte de a putea apărea în rapoarte. După ce se încheie procesarea, pot trece până la 24 de ore înainte ca datele importate să înceapă să fie aplicate datelor despre accesări primite.

A fost util?

Cum putem să îmbunătățim această pagină?
true
Alegeți-vă propriul parcurs de formare

Consultați google.com/analytics/learn, o nouă resursă care vă va ajuta să profitați la maximum de Google Analytics 4. Noul site web include videoclipuri, articole și fluxuri ghidate și oferă linkuri către Discord Google Analytics, Blog, canalul YouTube și directorul GitHub.

Începeți să învățați chiar de astăzi!

Căutare
Șterge căutarea
Închide căutarea
Meniu principal
3861884233018791198
true
Căutaţi în Centrul de ajutor
true
true
true
true
true
69256
false
false