- să aflați cum să blocați anumite anunțuri;
- să accesați pagina Setări pentru anunțuri ca să controlați informațiile folosite de Google pentru a vă afișa anunțuri.
În AdMob, puteți împiedica afișarea anunțurilor din anumite categorii delicate în aplicațiile dvs. Blocarea categoriilor delicate este disponibilă pentru anunțurile scrise într-un număr limitat de limbi, indiferent de limba aplicației.
Numărul maxim de categorii pe care le puteți bloca este de 50. Este posibil să constatați că anumite categorii generale și anumite categorii delicate se suprapun.
Pentru a bloca anunțurile în funcție de categoria delicată, parcurgeți pașii următori:
Blocarea la nivel de aplicație
- Conectați-vă la contul AdMob, la adresa https://apps.admob.com.
- Dați clic pe Aplicații în bara laterală.
- Selectați numele aplicației. Dacă nu îl vedeți în lista cu aplicații recente, dați clic pe Vedeți toate aplicațiile, ca să căutați o listă a tuturor aplicațiilor pe care le-ați adăugat în AdMob.
- Dați clic pe Comenzi pentru blocare de sub numele aplicației, în bara laterală.
- Dați clic pe Gestionați categoriile delicate.
- Folosiți comenzile din pagină pentru a bloca sau a permite categorii. Modificările vor fi salvate automat în momentul selectării.
Blocarea la nivel de cont
- Conectați-vă la contul AdMob, la adresa https://apps.admob.com.
- Dați clic pe Comenzi pentru blocare în bara laterală.
- Dați clic pe Gestionați categoriile delicate.
- Folosiți comenzile din pagină pentru a bloca sau a permite categorii. Modificările vor fi salvate automat în momentul selectării.