Configurează Google Kids Space

Poți configura Google Kids Space pe dispozitivul copilului pentru a-l ajuta să descopere, să creeze și să se dezvolte. Google Kids Space este o experiență de utilizare a tabletei Android cu recomandări de aplicații, cărți și videoclipuri, destinate vârstei și intereselor copilului tău.

De ce ai nevoie

Compatibilitatea dispozitivului

Google Kids Space este preinstalat pe tabletele de la acești producători:

  • Lenovo,
  • Medion,
  • Multilaser,
  • Nokia,
  • onn.,
  • Pixel.

Observație: este posibil ca această listă să nu includă toți producătorii de tablete disponibili în țara sau regiunea ta. Și alte tablete pot avea aplicația Google Kids Space instalată în prealabil. Pentru a verifica compatibilitatea unui dispozitiv, caută insigna „Compatibil cu Google Kids Space” pe cutia dispozitivului sau pe site-ul web.

Configurează Google Kids Space

Dacă dispozitivul are aplicația Kids Space deja instalată, urmează pașii de mai jos pentru configurare. Dacă Kids Space nu este instalat în prealabil pe dispozitiv, poți să descarci și să instalezi Google Kids Space din Google Play. Verifică dacă dispozitivul este compatibil cu Google Kids Space.

  1. Pornește dispozitivul și conectează-te la Wi-Fi.
  2. Când ți se cere să precizezi cine va folosi dispozitivul, atinge Copilul meu.
    • Dacă ai configurat anterior tableta, atinge Google Kids Space .
  3. Conectează-te la Contul Google existent al copilului sau urmează instrucțiunile pentru a crea un Cont Google nou pentru copil.
  4. Atinge Configurează.
  5. Editează setările pentru copil din Google Kids Space.
    • Alege dacă permiți copilului să instaleze aplicații recomandate în Google Kids Space cu sau fără aprobarea ta în prealabil.
    • Alege și dacă dorești să ascunzi aplicațiile recomandate care conțin anunțuri.
  6. Atinge Accept.
  7. După ce examinezi setările și aplicațiile instalate pe dispozitiv, alege interesele copilului și creează un personaj împreună cu acesta.
  8. Atinge Terminat.

Activează Google Kids Space

Pe ecranul de pornire:

  1. atinge Google Kids Space ;
  2. urmează instrucțiunile de pe ecran.

Din Setări:

  1. accesează Setări Setări apoi Bunăstare digitală și control parental;
  2. atinge Google Kids Space;
  3. urmează instrucțiunile de pe ecran.

Sfat: dacă te-ai mai conectat și nu dorești să păstrezi setările anterioare, debifează Folosește setările anterioare.

Dezactivează Google Kids Space

  1. Pe ecranul de pornire din Google Kids Space, atinge lung meniul Părinți .
  2. Atinge Ieși din Kids Space.
  3. Pentru a confirma că ești părintele, introdu parola Contului Google.
  4. Alege dacă dorești:
    • să examinezi acest ecran informativ;
    • să soliciți o parolă pentru părinte la conectările viitoare.
  5. Atinge Dezactivează.

Sfat: în cazul în care contul rămâne dezactivat mai mult de 30 de zile, copilul trebuie să selecteze din nou preferințele de setare.

Resurse conexe

Căutare
Șterge căutarea
Închide căutarea
Meniu principal
11904223243620184921
true
Căutaţi în Centrul de ajutor
true
true
true
false
false