Folosind serviciul Găsește-mi dispozitivul, poți să localizezi, să securizezi și să ștergi datele de pe dispozitivul Android pierdut. Pe lângă faptul că te ajută să-ți găsești dispozitivul când este online, Găsește-mi dispozitivul are și funcții de căutare offline cu care poți să-ți găsești dispozitivul și accesoriile chiar dacă sunt offline.
În mod prestabilit, dispozitivul Android stochează locațiile recente criptate pe Google și face parte din rețeaua Găsește-mi dispozitivul, o rețea publică de dispozitive Android care folosește informații despre locație criptate de la sursă la destinație pentru a ajuta utilizatorii Android să găsească dispozitivele pierdute.
Dacă aceste funcții de căutare offline sunt activate pe dispozitiv, Găsește-mi dispozitivul va folosi cea mai bună sursă disponibilă. Aici este inclusă locația actuală a dispozitivului dacă este online sau locația criptată stocată din momentul când dispozitivul a fost ultima oară online. Dacă setezi un PIN, un model sau o parolă pe dispozitivul Android, acesta folosește locații criptate publice de la alte dispozitive din rețeaua Găsește-mi dispozitivul pentru a-ți găsi dispozitivul.
Găsește-mi dispozitivul colectează și prelucrează date cu scopul de a oferi, menține și îmbunătăți aceste servicii, după cum este descris detaliat mai jos. Datele prelucrate de serviciul Găsește-mi dispozitivul sunt gestionate conform Politicii de confidențialitate Google.
Găsirea dispozitivelor online
Când folosești Găsește-mi dispozitivul pentru a găsi un dispozitiv online, serviciul comunică cu dispozitivul Android pierdut și colectează locația actuală a acestuia și alte informații, cum ar fi nivelul bateriei dispozitivului, rețeaua Wi-Fi la care este conectat și puterea semnalului Wi-Fi și al rețelei mobile. Găsește-mi dispozitivul afișează aceste informații în aplicație pentru a te ajuta să-ți găsești dispozitivul pierdut.
Găsește-mi dispozitivul colectează și informații cum ar fi evenimentele de conectare (de exemplu, când au fost conectate căștile intraauriculare ultima oară la telefon) pentru a te ajuta să-ți găsești accesoriile afișând locația dispozitivului la care este conectat accesoriul respectiv.
În plus, Găsește-mi dispozitivul colectează identificatori care îți asociază dispozitivele Android și accesoriile cu Contul Google, precum și informații despre acțiunile făcute folosind Găsește-mi dispozitivul, cum ar fi dacă un Cont Google a fost folosit pentru a bloca sau a șterge datele de pe dispozitiv și dacă acțiunea a fost finalizată.
Găsirea dispozitivelor offline
Este posibil ca dispozitivul pierdut să nu fie în permanență online. Pentru a te ajuta să găsești dispozitivele offline, serviciul Găsește-mi dispozitivul poate să colecteze, să stocheze și să folosească informații despre locație criptate trimise de dispozitivul tău Android și de alte dispozitive care fac parte din rețeaua Găsește-mi dispozitivul.
Fiind o rețea publică de dispozitive Android, rețeaua Găsește-mi dispozitivul te poate ajuta să localizezi o varietate de articole, între care telefoane și tablete Android care sunt offline, accesorii Fast Pair, cum ar fi căștile intraauriculare compatibile, și trackere pe care le poți atașa la articole fizice, cum ar fi portofelul, cheile sau bicicleta.
Rețeaua a fost dezvoltată cu măsuri de protecție avansate, inclusiv criptarea de la sursă la destinație, pentru a proteja confidențialitatea tuturor utilizatorilor din rețea.
Cum funcționează rețeaua publică?
Dispozitivele Android din rețeaua Găsește-mi dispozitivul folosesc Bluetooth pentru a căuta articole în apropiere. Dacă detectează dispozitivele tale, vor trimite în siguranță locațiile în care le-au detectat la serviciul Găsește-mi dispozitivul. Dispozitivul tău Android procedează la fel pentru a-i ajuta pe alții să-și găsească articolele pierdute atunci când le detectează în apropiere.
Criptare de la sursă la destinație
Rețeaua Găsește-mi dispozitivul criptează locațiile articolelor folosind o cheie unică pe care numai tu o poți accesa, introducând PIN-ul, modelul sau parola dispozitivului Android.
Criptarea de la sursă la destinație, bazată pe aceeași tehnologie folosită de Managerul de parole Google pentru a-ți securiza parolele, ascunde locațiile articolelor tale de Google. Acestea sunt vizibile în Găsește-mi dispozitivul doar pentru tine și persoanele cu care folosești articolele în comun.
Important: dacă nu ai setat un PIN, un model sau o parolă pe dispozitivul Android, trebuie să faci asta pentru a folosi rețeaua Găsește-mi dispozitivul. Până atunci, în mod prestabilit, rețeaua folosește dispozitivul tău Android pentru a-i ajuta pe alții să-și găsească articolele, iar dispozitivul tău Android stochează pe Google locațiile recente criptate pentru acel dispozitiv și accesoriile conectate pentru a te ajuta să-ți găsești dispozitivele. Pentru a profita de rețeaua Găsește-mi dispozitivul și a avea cea mai bună experiență de localizare offline, setează un PIN, un model sau o parolă pe dispozitivul Android.
Date prelucrate de rețea
Pe lângă locațiile criptate de la sursă la destinație, rețeaua Găsește-mi dispozitivul prelucrează date precum identificatorii temporari ai dispozitivelor, marcajele temporale care corespund momentelor în care dispozitivul detectează un articol și în care soliciți locația articolelor pierdute și informații despre accesoriile Fast Pair care pe care le-ai asociat cu dispozitivul sau pe care le folosești în comun cu alte persoane. Rețeaua Găsește-mi dispozitivul folosește aceste date din motive cum ar fi implementarea funcțiilor, trimiterea informațiilor despre locație persoanei potrivite atunci când se pierde un articol și asigurarea măsurilor de protecție a confidențialității și de protecție antiabuz, cum ar fi funcția de agregare descrisă mai jos. Trebuie menționat faptul că Google nu te poate identifica atunci când dispozitivul tău Android afișează locația unui articol detectat.
Persoanele care folosesc rețeaua Găsește-mi dispozitivul pentru a-și găsi articolele pierdute nu primesc alte informații de la rețea, cu excepția locației în care a fost detectat articolul respectiv și ultima oară când a fost detectat acesta.
Stabilirea modului în care dispozitivul tău participă la rețea
Poți să gestionezi oricând modul în care dispozitivul tău Android participă la rețea accesând secțiunea Găsește dispozitivele offline din setările serviciului Găsește-mi dispozitivul și alegând una dintre următoarele opțiuni:
Dezactivată
Dacă preferi să nu participi la rețeaua Găsește-mi dispozitivul sau să nu ai opțiunea de a-ți găsi articolele când sunt offline prin stocarea locațiilor recente criptate pe Google, poți alege să dezactivezi complet aceste funcții de căutare offline.
Chiar dacă dezactivezi funcția de căutare offline, poți folosi în continuare opțiunea Găsește-mi dispozitivul pentru a localiza, securiza și șterge datele de pe dispozitivul tău sau de pe accesoriile Fast Pair conectate când sunt online. Dacă nu vrei să folosești deloc opțiunea Găsește-mi dispozitivul, poți să accesezi Setări Google Toate serviciile (dacă există file) Siguranța personală și a dispozitivului Găsește-mi dispozitivul verifică dacă opțiunea Folosește Găsește-mi dispozitivul este dezactivată.
Fără rețea
Chiar dacă preferi să nu participi la rețeaua Găsește-mi dispozitivul, poți să găsești anumite articole când sunt offline, inclusiv dispozitivul Android și accesoriile Fast Pair conectate la acesta, cum ar fi căștile intraauriculare, prin stocarea locațiilor recente criptate pe Google.
Cu această opțiune nu poți folosi trackere pentru a găsi articole precum portofelul, cheile sau bicicleta și nu te poți baza pe rețeaua mai amplă de dispozitive Android pentru a-ți găsi articolele. Însă dispozitivul tău Android trimite periodic serviciului Găsește-mi dispozitivul o locație criptată pentru dispozitivul respectiv și accesoriile conectate la acesta. Este stocată doar cea mai recentă locație criptată pentru un anumit dispozitiv sau accesoriu.
Important
- Dacă ai setat un PIN, un model sau o parolă pe dispozitivul Android, informațiile recente despre locație sunt criptate folosind o cheie unică pe care numai tu o poți accesa, introducând PIN-ul, modelul sau parola dispozitivului Android.
- Chiar dacă nu ai setat un PIN, un model sau o parolă pe dispozitivul Android, poți să folosești această funcție. Informațiile despre locațiile recente sunt criptate folosind o cheie unică, pe care numai tu o poți accesa introducând parola Contului Google.
- Dacă dispozitivul are Android 8.0 sau o versiune anterioară, nu poate face parte din rețeaua publică Găsește-mi dispozitivul, dar va stoca pe Google locațiile recente criptate pentru el și orice accesorii conectate. Prin stocarea unei locații recente criptate, Găsește-mi dispozitivul te poate ajuta să-ți găsești articolele pierdute chiar dacă sunt offline atunci când le cauți. În Android 8.0 și versiunile anterioare, poți ajusta această setare în Setări Google Toate serviciile (dacă există file) Siguranța personală și a dispozitivului Găsește-mi dispozitivul Stochează locația recentă.
Cu ajutorul rețelei doar în zonele cu trafic ridicat
În mod prestabilit, dispozitivul tău Android ajută alte persoane să-și găsească articolele în zone cu trafic mai ridicat. Dacă ai setat un PIN, un model sau o parolă pe dispozitivul Android, vei primi ajutor și la găsirea articolelor în zonele cu trafic mai ridicat.
Când proprietarul unui articol pierdut solicită locația acestuia, rețeaua Găsește-mi dispozitivul va agrega în mod prestabilit locația trimisă de dispozitivul tău cu locațiile trimise de alte dispozitive Android care au detectat articolul pierdut.
Ce este agregarea?
Prin agregare, rețeaua Găsește-mi dispozitivul așteaptă ca mai multe dispozitive Android să detecteze un articol pierdut. Apoi serviciul Găsește-mi dispozitivul îi indică proprietarului articolului pierdut o locație agregată calculată pe baza mai multor rapoarte privind locațiile.
Astfel, utilizatorii, inclusiv tu, pot să găsească articole în zonele cu trafic mai ridicat în care se pierd frecvent obiecte, cum ar fi aeroporturile sau străzile aglomerate, și confidențialitatea tuturor persoanelor ale căror dispozitive Android trimit informații despre locație în rețea este protejată.
Important: pentru a primi ajutor de la rețea la găsirea articolelor tale, pe dispozitivul Android trebuie să setezi un PIN, un model sau o parolă. Până atunci, rețeaua va folosi dispozitivul tău Android pentru a-i ajuta pe alții să-și găsească articolele. Dispozitivul tău Android stochează pe Google locațiile recente criptate pentru acel dispozitiv și accesoriile conectate. Află mai multe despre această funcție în secțiunea Fără rețea. Funcția Găsește-mi dispozitivul folosește cea mai bună locație disponibilă, fie de la dispozitivul tău, fie de la rețeaua mai amplă (dacă ai setat un ecran de blocare), pentru a te ajuta să-ți găsești articolul.
Cu rețeaua în toate zonele
Dacă dorești ca rețeaua Găsește-mi dispozitivul să te ajute să găsești articolele pierdute în zonele cu trafic mai redus, poți alege să trimiți informații despre locație prin rețea, pentru a ajuta alte persoane să-și găsească articolele pierdute, chiar și atunci când dispozitivul tău este singurul care a detectat și a afișat locația unui articol. Utilizatorii care activează această opțiune își oferă ajutor reciproc pentru a găsi articole atât în zonele cu trafic mai ridicat, cât și în cele cu trafic mai redus. Această opțiune te poate ajuta să găsești mai rapid articolele pierdute.
Important: pentru a primi ajutor de la rețea la găsirea articolelor tale, pe dispozitivul Android trebuie să setezi un PIN, un model sau o parolă. Până atunci, când selectezi această opțiune, rețeaua folosește dispozitivul tău Android pentru a-i ajuta pe alții să-și găsească articolele. Dispozitivul tău Android stochează pe Google locațiile recente criptate pentru acel dispozitiv și accesoriile conectate. Află mai multe despre această funcție în secțiunea Fără rețea. Funcția Găsește-mi dispozitivul folosește cea mai bună locație disponibilă, fie de la dispozitivul tău, fie de la rețeaua mai amplă (dacă ai setat un ecran de blocare), pentru a te ajuta să-ți găsești articolul.
Sfat: poți să ștergi oricând toate dispozitivele și locațiile acestora din aplicația Găsește-mi dispozitivul.
Resurse conexe
- Fii gata să găsești un dispozitiv Android pierdut
- Găsește, securizează sau șterge datele unui dispozitiv Android pierdut
- Gestionează dispozitive și permite accesul la acestea folosind aplicația Găsește-mi dispozitivul
- Remediază problemele serviciului Găsește-mi dispozitivul
- Găsește trackere necunoscute