Căutare
Ștergeți căutarea
Închideți căutarea
Aplicații Google
Meniu principal

Rapoartele privind comportamentul în cazul aplicațiilor mobile

Urmărirea în detaliu a modalităților prin care utilizatorii interacționează cu aplicația dvs.

Rapoartele privind comportamentul vă ajută să descoperiți modul în care utilizatorii folosesc aplicația dvs. Puteți utiliza acest set de rapoarte pentru a urmări o gamă largă de informații despre utilizatorii dvs., inclusiv:

  • numărul total de ecrane afișate la fiecare sesiune;
  • ordinea în care sunt afișate ecranele;
  • numărul de erori tehnice, inclusiv erorile aplicației;
  • timpul necesar încărcării unor elemente individuale ale aplicației;
În acest articol:

Prezentare generală

Obțineți un rezumat detaliat al modului în care utilizatorii interacționează cu conținutul aplicației. Prezentarea generală include valori privind utilizarea precum afișări de ecrane, căderi și numărul total de evenimente care au loc pe un ecran. Faceți clic pe vedeți raportul complet pentru a accesa acel raport în vederea unei analize mai aprofundate.

Ecrane

Evaluați performanța fiecărui ecran din aplicația dvs. Acest raport prezintă valorile privind utilizarea ecranului, precum numărul de vizionări de ecrane, numărul de vizionări unice de ecrane și procentajul ieșirilor dintr-un ecran.

Fluxul de comportament

Urmăriți traseul parcurs de utilizatori de la un ecran sau eveniment la următorul. Acest raport vă poate ajuta să descoperiți ce conținut al aplicației determină interacțiunea utilizatorilor cu aplicația dvs. Urmăriți mișcarea utilizatorilor între ecrane și evenimente sau obțineți o perspectivă combinată asupra ecranelor și evenimentelor. Trebuie să configurați evenimentele în codul de urmărire al aplicației înainte ca acestea să apară în Fluxul de comportament. Consultați secțiunea Evenimente de mai jos.

Raportul Fluxul de comportament este parte a familiei de rapoarte Vizualizarea fluxului. Citiți despre rapoartele privind fluxul și despre utilizarea rapoartelor privind fluxul.

Erori și excepții

Acest raport prezintă denumirea principalelor excepții sau erori tehnice care apar în aplicația dvs. și o scurtă descriere a acestora. Erorile sunt separate automat de celelalte excepții. Puteți defini tipuri de excepții suplimentare în codul de urmărire al aplicației, pentru a obține mai multe detalii despre celelalte excepții. Erorile de rețea și căutările fără rezultate sunt două exemple de excepții frecvente pe care vă recomandăm să le definiți.

Definirea excepțiilor în codul de urmărire al aplicațiilor necesită anumite cunoștințe tehnice despre aplicația dvs. și trebuie efectuată de către dezvoltator. Consultați Erori și excepții - SDK pentru Android sau Erori și excepții - SDK pentru iOS.

Viteza aplicației

Utilizați rapoartele privind viteza aplicației pentru a vedea care este durata necesară încărcării aplicației dvs. în cazul diferitelor solicitări. De exemplu, vă recomandăm să urmăriți cu ce viteză se încarcă un anumit nivel al jocului sau cât de repede sunt generate rezultatele unei căutări.

Raportul privind viteza aplicației necesită configurări suplimentare în codul de urmărire al aplicației, care trebuie efectuate de către dezvoltator. Consultați Durate ale utilizărilor - SDK pentru Android sau Durate ale utilizărilor - SDK pentru iOS. În aceste rapoarte nu apar date până când nu definiți în codul de urmărire al aplicației ce acțiuni și timpi de încărcare doriți să urmăriți.

După ce finalizați configurarea suplimentară, comutați între aceste trei file pentru a vedea datele:

Explorator: categoria de durată afișează numele pe care l-ați asociat unui anumit timp de încărcare pe care îl urmăriți. Durata medie a utilizării indică durata medie de timp necesară încărcării.

Distribuție: timpii globali ai utilizatorului afișează intervalul de timp total (în secunde) în care s-au încărcat toate acțiunile urmărite. Indică și ce procent reprezintă dimensiunea eșantionului din valoarea totală a sesiunilor.

Acoperire geografică: distribuția globală a timpilor medii ai utilizatorului. Nuanțele mai închise indică un timp de încărcare mai lung.

Toate aceste rapoarte utilizează eșantionul timpilor utilizatorilor pentru a afișa numărul de utilizatori folosit pentru calcularea duratei medii de timp pentru o anumită acțiune. În mod prestabilit, viteza aplicației stabilește această rată de eșantionare la 1% din numărul total de utilizatori.

Evenimente

Evenimentele sunt acțiuni unice legate de conținut din aplicația dvs., care nu au nevoie de un ecran nou pentru a se încărca, de exemplu o descărcare, o recomandare socială sau un clic pe un anunț. Rapoartele privind evenimentele pot fi personalizate foarte mult și nu pot furniza date până la finalizarea configurării suplimentare.

Configurarea urmăririi evenimentelor necesită cunoștințe tehnice despre aplicația dvs. și acces la aceasta și trebuie efectuată de către dezvoltator. Consultați Urmărirea evenimentelor - SDK pentru Android sau Urmărirea evenimentelor - SDK pentru iOS.

Când configurați evenimentele, puteți alege să definiți și să urmăriți până la cinci componente sau categorii pentru fiecare eveniment. Valorile pe care le atribuiți acestor categorii sunt datele care apar în rapoartele privind evenimentele. Cu cât veți organiza mai bine configurarea urmăririi evenimentelor, cu atât rapoartele vor fi mai ușor de citit și de interpretat. Pentru a obține mai multe informații și exemple despre aceste categorii, citiți secțiunea Despre evenimente.

După ce configurați urmărirea evenimentelor, utilizați raportul Prezentare generală a evenimentelor, pentru a vedea rezumatul performanțelor tuturor evenimentelor. În secțiunea despre cele mai importante evenimente sunt afișate date despre evenimentele cu cele mai bune performanțe. Utilizați raportul privind ecranele pentru a vedea ce ecrane găzduiesc cele mai populare evenimente.

A fost util acest articol?