Pentru ca site-ul dvs. să aibă succes cu AdSense , acesta trebuie să aibă un conținut unic, relevant pentru vizitatori și să le ofere utilizatorilor o experiență excelentă. Înainte de a vă înscrie pentru AdSense , este recomandat să vă examinați paginile, pentru a vă asigura că sunt optimizate.
De ce sunt paginile dvs. deosebite?
Fiindcă există deja multe site-uri, este recomandat să creați conținut unic, original și relevant, care să le mențină atenția utilizatorilor și să îi încurajeze să citească mai mult.
- Țineți cont de aranjarea elementelor în pagini (text, imagini etc). Aspectul trebuie să fie atrăgător, iar vizitatorii trebuie să găsească ușor ceea ce caută. Pentru mai multe sfaturi, consultați această postare de pe blogul AdSense: Îmbunătățirea experienței utilizatorilor pe site în trei pași.
- Este recomandat să oferiți o secțiune de comentarii pentru vizitatori. Feedbackul de la utilizatorii care v-au accesat site-ul și au citit conținutul vă poate ajuta să îl îmbunătățiți pe parcurs.
Navigarea prin pagini este clară și simplă?
O bară de navigare (sau bară de meniu) accesibilă și ușor de folosit reprezintă un element esențial pentru a le oferi utilizatorilor o experiență optimă. Atunci când creați bara de navigare, țineți cont de următoarele aspecte:
- Aliniere: elementele se aliniază corect?
- Lizibilitate: textul este ușor de citit?
- Funcționalitate: listele drop-down funcționează corect?
Exemple
Pentru un site de turism, bara de navigare ar putea arăta astfel:
-> Pagină principală <> Destinații <> Galerie <> Recenzii <> Despre noi
Pentru un site de programare, bara de navigare ar putea arăta astfel:
-> Pagină principală <> C++ <> PhP <> JavaScript <> Începători <> Despre noi
În plus, bara de navigare trebuie să îi ajute pe utilizatori să înțeleagă rapid cum să interacționeze cu site-ul dvs. Pentru informații suplimentare, consultați regulile privind experiența utilizatorilor despre folosirea unei structuri clare pentru a-i îndruma pe vizitatori.
Paginile au conținut unic și interesant?
Conținutul valoros și original este esențial pentru crearea unei baze de utilizatori solide și fidele. Dacă utilizatorilor le place conținutul, aceștia împărtășesc experiența cu alte persoane, ceea ce vă poate ajuta să vă dezvoltați site-ul. Pentru sfaturi și recomandări, consultați această postare de pe blogul AdSense: Crearea de conținut excelent pentru site în trei pași.
Trebuie să aveți grijă atunci când folosiți resurse externe, precum articole de pe alte site-uri sau videoclipuri încorporate. Este foarte important să aduceți propriul conținut original, fie că este vorba de expertiză de specialitate, idei de îmbunătățire, recenzii sau opinii personale. După cum am menționat în Politicile Google pentru editori, nu este permisă afișarea anunțurilor Google pe site-uri cu conținut fragmentat sau protejat prin drepturi de autor. Aceasta reprezintă o încălcare a politicii și poate duce la dezactivarea anunțurilor sau la închiderea contului.
Pentru informații suplimentare referitoare la bunele practici pentru site, consultați regulamentul pentru webmasteri privind calitatea.
Sunteți gata pentru AdSense?
Când aveți răspunsuri mulțumitoare la aceste întrebări, puteți să creați un cont AdSense.