Rapoartele din contul dvs. AdMob au rolul de a vă oferi estimări cu privire la activitatea curentă din cont. Cu toate acestea, veniturile estimate indicate în fila rapoartelor de performanță din contul dvs. nu sunt finalizate până la sfârșitul lunii, moment în care se scad clicurile nevalide. Veniturile provenite din clicuri și afișări nevalide se rambursează agenților de publicitate afectați. Ne asigurăm că primiți veniturile finalizate, care includ toate clicurile și afișările valide. Suma veniturilor finalizate este indicată în fila cu plățile și istoricul tranzacțiilor din contul dvs.
Deducerile pentru activități nevalide pot crea o diferență între veniturile estimate și veniturile finalizate. Luăm această măsură pentru a ne asigura că agenții de publicitate plătesc numai clicurile valide și, de asemenea, pentru a proteja ansamblul ecosistemului publicitar, din care faceți parte.
De asemenea, ne rezervăm dreptul de a ajusta veniturile unui editor în cazul în care un agent care a făcut publicitate în aplicația mobilă a editorului nu plătește. Este posibil ca acești agenți de publicitate să fi folosit carduri de credit furate sau să fi evitat plata prin alte metode. Google se străduiește să se asigure că aceste situații sunt rare, astfel încât să mențină un ecosistem sigur pentru utilizatori, editori și agenții de publicitate.
Pentru a păstra integritatea sistemului nostru de detectare a activității nevalide și pentru a preveni eludarea sistemului de către utilizatori, nu vă putem furniza detalii privind valoarea compensărilor pe zi sau pe aplicație. Am creat aceste metode de protecție împotriva activității nevalide pentru a ne asigura că rețeaua noastră de aplicații AdMob este un mediu sigur și util pentru agenții de publicitate, editori și utilizato Vă putem, totuși, recomanda câțiva pași care vă vor ajuta să identificați și să reduceți activitatea nevalidă:
- utilizați Google Analytics în AdMob pentru a investiga eventualele modificări ale surselor de trafic din ultimele 90 de zile. Căutați creșteri bruște ale traficului sau ale numărului de descărcări provenite din surse necunoscute.
- consultați cu atenție ghidul de implementare. Atunci când sunt implementate incorect, anunțurile intercalate pot genera un număr mare de clicuri nevalide. Consultați cu atenție ghidul privind anunțurile intercalate și cel privind anunțurile banner. Activitatea nevalidă apare deseori ca rezultat al implementării incorecte a anunțurilor, cauză ce poate fi eliminată.
- raportați specialiștilor noștri în calitatea traficului clicurile nevalide efectuate pe anunțurile dvs., folosind acest formular privind activitatea nevalidă. Includeți cât mai multe informații în raport. Detaliile pe care le oferiți vor ajuta echipa noastră de calitate a traficului în investigarea contului dvs. Este posibil să nu primiți un răspuns personal de la această echipă, dar veți găsi o notă în cont.
Pentru informații suplimentare privind calitatea traficului publicitar, vă rugăm să accesați Centrul de resurse pentru calitatea traficului publicitar.