Cum stabilești dacă ai conținut „destinat copiilor”

Indiferent de locație, trebuie să ne spui dacă videoclipurile tale sunt sau nu destinate copiilor în baza unui acord cu Comisia Federală pentru Comerț a Statelor Unite (US Federal Trade Commission – FTC) și pentru a respecta Legea privind protejarea confidențialității online a copiilor (Children's Online Privacy Protection Act – COPPA) și/sau alte legi în vigoare. Setarea necorespunzătoare a conținutului poate avea consecințe pe YouTube sau consecințe legale în baza COPPA și a altor legi.

Mai jos, oferim îndrumare cu privire la conținutul considerat a fi „destinat copiilor”, dar nu putem oferi consultanță juridică. În cazul în care nu știi sigur dacă videoclipurile tale respectă acest standard, îți sugerăm să soliciți consiliere juridică.

Important Update for All Creators: Complying with COPPA

Notă: în noiembrie 2019, FTC a publicat informații suplimentare pentru a ajuta creatorii YouTube să decidă dacă dețin sau nu conținut „destinat copiilor”. Poți afla mai multe pe blogul FTC.

 Destinat copiilor  Nu este destinat copiilor

Exemple de materiale care pot fi considerate ca fiind „destinate copiilor”:

  • copiii reprezintă publicul principal al videoclipului;
  • copiii nu reprezintă publicul principal, dar videoclipul este totuși destinat minorilor, deoarece prezintă actori, personaje, activități, jocuri, melodii, povești sau alte subiecte care reflectă intenția de a viza copiii.

Consultă îndrumări suplimentare mai jos.

Exemple de materiale care nu pot fi considerate ca fiind „destinate copiilor”:

  • conținut care include teme sexuale, violență, obscenitate sau alte teme destinate adulților, neadecvate pentru segmentele de public tânăr;
  • videoclipurile cu restricție în funcție de vârstă, care nu sunt adecvate pentru spectatorii sub 18 ani.

Consultă îndrumări suplimentare mai jos.

 

Cum aflu dacă ar trebui să-mi setez conținutul ca fiind destinat copiilor?
Dacă videoclipul prezintă actori, personaje, activități, jocuri, melodii, povești sau alte subiecte care reflectă intenția de a viza copiii, e probabil destinat copiilor. Conform regulilor FTC referitoare la COPPA, un videoclip este destinat minorilor (adică este „destinat copiilor”) dacă:
  • copiii reprezintă publicul principal pe baza factorilor enumerați mai jos; 
  • copiii nu reprezintă publicul principal, dar videoclipul este totuși destinat minorilor pe baza factorilor de mai jos. (Conform COPPA, astfel de videoclipuri reprezintă conținut destinat „publicului mixt”, care este un tip de conținut destinat minorilor. Conținutul destinat publicului larg nu este același cu cel destinat publicului mixt.)

Atunci când decizi dacă videoclipul sau canalul tău este destinat copiilor, trebuie să iei în calcul diferiți factori, inclusiv:

  • subiectul videoclipului (de ex., conținut educativ pentru preșcolari);
  • dacă publicul vizat sau real al videoclipului este reprezentat de copii (de ex., după cum indică metadatele videoclipului);
  • dacă videoclipul include actori sau modele copii;
  • dacă videoclipul include personaje, celebrități sau jucării care vizează copiii, cum ar fi personajele de desene animate;
  • dacă limbajul folosit în videoclip este conceput pentru a fi înțeles de copii;
  • dacă videoclipul include activități care vizează copiii, cum ar fi teatru, cântece sau jocuri simple ori educație timpurie;
  • dacă videoclipul include melodii, povești sau poezii pentru copii;
  • orice alte informații care te ajută să determini publicul videoclipului, precum dovezi empirice referitoare la publicul videoclipului;
  • dacă conținutul este promovat pentru copii. 

Note:

  • Doar pentru că unii dintre acești factori se pot aplica pentru conținutul tău nu înseamnă automat că acesta este destinat copiilor. Pe măsură ce evaluezi conținutul și factorii de mai sus, gândește-te serios la publicul pe care vrei să-l atragi cu videoclipurile tale.
  • Datele statistice YouTube (YTA) nu sunt concepute să ne ajute să determinăm dacă ai conținut destinat minorilor. Ar trebui să folosești factorii prezentați mai sus de FTC pentru a-ți seta publicul.
  • Există o probabilitate mai mare ca videoclipurile pe care le setezi ca fiind „destinate copiilor” să fie recomandate alături de alte videoclipuri pentru copii. Consultă cele mai frecvente întrebări despre conținutul destinat copiilor.  
Important: în calitate de creator, tu îți cunoști cel mai bine videoclipurile și publicul și este responsabilitatea ta legală să respecți COPPA și/sau alte legi în vigoare și să-ți clasifici corect conținutul. Nu te baza pe sistemele noastre pentru a seta publicul în locul tău, deoarece s-ar putea ca acestea să nu identifice conținutul pe care FTC sau alte autorități îl consideră a fi destinat copiilor. Dacă nu îți clasifici corect conținutul, pot exista consecințe pe YouTube, precum și consecințe legale în conformitate cu COPPA sau cu alte legi locale în vigoare. 
Cum aflu dacă ar trebui să-mi setez conținutul ca NEFIIND destinat copiilor?
Pe măsură ce-ți evaluezi conținutul, gândește-te serios la publicul pe care vrei să-l atragi cu videoclipurile tale. De exemplu, un videoclip nu este neapărat destinat copiilor doar pentru că:
  • este sigur și adecvat pentru toată lumea (adică este „potrivit pentru familii”);
  • prezintă o activitate care este asociată de obicei cu copiii;
  • un copil îl poate viziona din întâmplare. 

Conținutul destinat publicului larg

Conținutul destinat publicului larg este conținut care poate fi pe placul tuturor, dar nu vizează concret copiii, sau conținut care vizează un public format din adolescenți sau persoane mai în vârstă. Conținutul destinat publicului larg ar trebui setat ca nefiind destinat copiilor.

Iată câteva exemple de tipuri de videoclipuri care ar putea fi considerate destinate „publicului larg”, în absența de informații care să sugereze intenția de a viza copiii:  

  • un videoclip instructiv care le arată amatorilor cum să refacă păpuși sau să facă figurine din lut;
  • un vlog pentru familii în care creatorul le povestește altor părinți despre o vizită într-un parc de distracții; 
  • un videoclip cu instrucțiuni detaliate despre crearea de mods sau avataruri;
  • conținut animat pe placul tuturor;
  • un videoclip despre jocuri video cu glume destinate adulților.

Care este diferența dintre publicul larg și publicul mixt?

Spre deosebire de conținutul destinat publicului larg, cel destinat publicului mixt este considerat un tip de conținut destinat copiilor. Acesta este conținut care vizează copiii, chiar dacă aceștia nu sunt publicul principal, și care se califică drept destinat minorilor când sunt luați în considerare factorii descriși mai sus.
 
Notă: probabil nu este destinat copiilor conținutul care include teme sexuale, violență, obscenitate sau teme destinate adulților, neadecvate pentru segmentele de public tânăr.

Ce vârstă are un copil?

În Statele Unite, un „copil” este definit ca orice persoană cu vârsta mai mică de 13 ani. Însă, în alte țări, vârsta definitorie pentru un copil ar putea fi alta, așadar când evaluezi dacă conținutul este „destinat copiilor”, ia în considerare obligațiile suplimentare pe care le poți avea conform legislației în vigoare și solicită consiliere juridică dacă ai întrebări suplimentare.

A fost util?

Cum putem să îmbunătățim această pagină?

Aveți nevoie de mai mult ajutor?

Încercați pașii următori:

Căutare
Șterge căutarea
Închide căutarea
Meniu principal
20212440689060131
true
Căutaţi în Centrul de ajutor
true
true
true
true
true
59
false
false