Calitate video scăzută după încărcare

După ce încarci un videoclip, acesta va fi procesat inițial la rezoluție scăzută. Acest proces te ajută să finalizezi mai rapid procesul de încărcare. După finalizarea fluxului de încărcare, videoclipul va putea fi redat la rezoluție scăzută, pe o gamă largă de dispozitive.

Pentru rezoluții mai înalte, precum 4K sau 1080p, procesarea poate să dureze mai mult. În timpul procesării, este posibil ca videoclipul să nu dispună de rezoluții mai mari timp de câteva ore. După finalizarea procesării la rezoluție înaltă, videoclipul va fi disponibil și la rezoluții mai mari.

Cele mai bune practici pentru videoclipurile de calitate înaltă

Poți să încarci videoclipul ca nelistat mai întâi și să-l faci public după finalizarea procesării la rezoluție înaltă.Încărcându-l ca nelistat mai întâi și publicându-l ulterior, spectatorii vor vedea videoclipul doar la rezoluții înalte.

Dacă preferi ca rezoluțiile HD să apară mai rapid după încărcare, încearcă să încarci videoclipul cu o rezoluție sau o rată de cadre mai scăzută. De exemplu, trecerea de la o rezoluție 4K la 1080p va presupune un timp mai redus de procesare înainte ca opțiunile HD să fie disponibile pentru spectatori.

Despre durata de procesare

Durata de procesare depinde de mulți factori, precum:

  • formatul video,
  • durata videoclipului,
  • rata de cadre,
  • rezoluția.

Încărcarea și procesarea videoclipurilor cu rezoluție mai înaltă, precum videoclipurile 4K sau 1080p, durează mai mult. Același lucru este valabil și pentru videoclipurile cu rate mai mari de cadre, precum cele de 60 cps.

De exemplu, videoclipurile 4K sunt de 4 ori mai mari decât cele 1080p.Poate dura de până la 4 ori mai mult pentru ca rezoluția 4K să fie disponibilă după terminarea unei încărcări. Procesarea la rezoluție înaltă a unui videoclip 4K cu o rată de cadre de 30 cps și o durată de 60 minute poate dura până la 4 ore. Procesarea unui videoclip 4K cu o rată de cadre de 60 cps durează și mai mult.

Verificarea calității video

Pentru a vedea dacă videoclipul a fost procesat la rezoluții mai mari, consultă pagina de vizionare a videoclipului.

  1. Deschide pagina de vizionare a videoclipului.
  2. În playerul video, selectează Setări .
  3. Dă clic pe Calitate.

Dacă lipsesc opțiunile de redare la calitate mai înaltă înseamnă că videoclipul încă se procesează în fundal.

A fost util?
Cum putem să îmbunătățim această pagină?