Despre direcționarea pentru campaniile video

Pentru a vă oferi o imagine completă și unificată asupra segmentelor de public și pentru a simplifica gestionarea și optimizarea acestora, în Google Ads vor fi implementate îmbunătățirile prezentate în continuare.

  • Noile rapoarte privind publicul
    Rapoartele detaliate despre datele demografice ale publicului, segmente și excluderi sunt acum afișate într-un singur loc. Dați clic pe pictograma Campanii Campaigns Icon și deschideți fila Segmente de public, cuvinte cheie și conținut, apoi dați clic pe Segmente de public. În plus, din această pagină de raport puteți gestiona cu ușurință segmentele de public. Aflați mai multe despre rapoartele privind publicul.
  • Termeni noi
    Folosim termeni noi în raportul privind publicul și în serviciul Google Ads. De exemplu, „tipurile de public” (care includ segmente similare, personalizate, din cadrul pieței și cu interese similare) se numesc acum „segmente de public”, iar „remarketingul” a fost înlocuit cu „datele dvs.”. Aflați mai multe despre actualizările termenilor și expresiilor referitoare la public.

Campaniile video se difuzează pe YouTube și pe web prin intermediul Google Ads. Dacă direcționați campaniile video pe YouTube și către partenerii video Google, puteți face publicitate în momentele importante. Mulțumită unei varietăți de metode de direcționare, precum grupurile demografice, categoriile de interese, destinațiile de plasare și segmentele dvs. de date, vă puteți adresa segmentelor de public specifice sau de nișă, în funcție de membrii acestora, de interesele lor sau de conținutul pe care îl vizionează.

Direcționarea în funcție de locație funcționează ca o intersecție. De exemplu, dacă locația vizată pentru campania dvs. este New York și dacă vizați și o listă de remarketing, sistemul va viza atât utilizatorii din New York, cât și membrii listei de remarketing.

Pentru a vă ajuta să vă adresați mai multor clienți potențiali, anunțurile dvs. se vor afișa acum în conținut care corespunde oricăror subiecte, destinații de plasare sau cuvinte cheie pentru Rețeaua de display / rețeaua video / Rețeaua de căutare pe care le vizați. De exemplu, dacă ați vizat biciclete ca subiect și ciclism drept cuvânt cheie pentru Rețeaua de display / rețeaua video / Rețeaua de căutare, anunțurile dvs. se vor afișa în conținutul care se potrivește cu unul dintre ele.

În plus, veți observa că direcționarea în funcție de context este simplificată într-o singură pagină din Google Ads, astfel că puteți gestiona toate tipurile de direcționare în funcție de conținut (subiecte, destinații de plasare, cuvinte cheie pentru Rețeaua de display / rețeaua video și excluderi) într-o singură afișare. Noua pagină este disponibilă în secțiunea Conținut din Campanii Campaigns Icon în meniul de navigare din stânga.

Numai pentru campaniile video care generează conversii: pentru a vă ajuta să identificați mai multe oportunități de conversie, nu veți mai putea să adăugați opțiuni de direcționare în funcție de conținut în campaniile video pentru conversii noi și existente în următoarele luni. De la începutul anului 2023, toate setările existente pentru direcționare în funcție de conținut vor fi eliminate automat din campaniile video care generează conversii. Pentru a elimina manual direcționarea în funcție de conținut din campaniile care generează conversiile existente, accesați setările grupului de anunțuri. Aflați mai multe despre optimizarea campaniei pentru conversii

Metodele de direcționare disponibile pentru campaniile video

Metodele de direcționare către un anumit public

Cu ajutorul metodelor de direcționare către un anumit public, puteți să alegeți cui doriți să vă adresați. Segmentele de public sunt grupuri de persoane cu anumite interese, intenții și date demografice, conform estimărilor Google. Printre acestea se numără:

  • grupuri demografice: alegeți categoria de vârstă, sexul, statutul parental sau venitul pe gospodărie pentru segmentul de public pe care îl vizați;
  • date demografice detaliate: adresați-vă utilizatorilor în funcție de caracteristici ample, comune, cum ar fi „studenți”, „proprietari” sau „noi părinți”;
  • categorii de interese: alegeți dintre categoriile de public disponibile pentru a viza utilizatorii interesați de aceste subiecte, chiar și când aceștia accesează pagini referitoare la alte subiecte. Aflați mai multe Despre direcționarea către un anumit public;
    • segmente cu interese similare: sporiți gradul de cunoaștere a mărcii și încurajați evaluarea cu ajutorul anunțurilor video, adresându-vă persoanelor care sunt deja foarte interesate de subiectele relevante;
    • segmente personalizate cu interese similare: cu ajutorul acestora, puteți crea segmente de public mai adaptate la mărcile dvs. comparativ cu segmentele ample cu interese similare, asemănătoare celor pentru TV. De exemplu, în loc să vizeze „Fanii sportului”, o companie care vinde încălțăminte pentru alergare ar trebui să vizeze „Maratoniști pasionați”.
    • evenimente din viață: adresați-vă clienților potențiali pe YouTube și pe Gmail atunci când li se schimbă comportamentul de cumpărare și preferințele privind mărcile în momente importante din viață, cum ar fi schimbarea locuinței, absolvirea facultății sau căsătoria;
    • segmente din cadrul pieței: selectați dintre aceste segmente de public pentru a găsi clienți care caută informații despre produse și se gândesc serios să cumpere un serviciu sau un produs similar celor oferite de dvs.;
    • segmente personalizate: acestea au fost create pentru a beneficia performanța advertiserilor și vă ajută să vă adresați utilizatorilor atunci când aceștia iau o decizie privind o achiziție pe baza cuvintelor cheie pe care le-au căutat recent pe Google.com;
  • segmentele dvs. de date: adresați-vă mai multor utilizatori pe YouTube și pe site-urile partenerilor video Google pe baza interacțiunilor anterioare ale acestora cu videoclipurile, cu anunțurile video sau cu canalul dvs. YouTube, după conectarea canalului YouTube la contul dvs. Google Ads.. În plus, puteți să afișați anunțuri pentru utilizatorii care au interacționat cu site-ul sau cu aplicația dvs. mobilă.
  • direcționare după lista de clienți: cu opțiunea Direcționare după lista de clienți, puteți să folosiți datele primare online și offline pentru a vă adresa clienților și a interacționa din nou cu aceștia pe YouTube și pe site-urile partenerilor video Google. Aflați mai multe Despre direcționarea după lista de clienți;
  • segmente similare: acestea reprezintă o funcție de direcționare bazată pe liste de date primare (de obicei, segmentele dvs. de date sau segmentele pentru direcționarea după lista de clienți), care vă ajută să extindeți acoperirea segmentelor de public cu cele mai bune performanțe vizând utilizatori noi, care au caracteristici similare cu segmentele dvs. de date sau segmentele pentru direcționarea după lista de clienți.

Metodele de direcționare în funcție de conținut

Dacă vizați sau excludeți anumite canale YouTube de muzicieni, va trebui să verificați ce videoclipuri vor fi incluse. Aflați mai multe

Metodele de direcționare în funcție de conținut vă permit să definiți locul unde doriți (sau unde nu doriți) să se afișeze anunțurile dvs. Printre acestea se numără:

  • destinații de plasare: vizați canale, videoclipuri, aplicații, site-uri sau destinații de plasare de pe site-uri. De exemplu, puteți viza un întreg blog cu trafic intens sau doar pagina de pornire a unui site de știri popular. Între acestea se numără:
    • canale YouTube,
    • videoclipuri YouTube,
    • site-uri din Rețeaua de display Google,
    • aplicații din Rețeaua de display Google.

      Notă: când adăugați destinații de plasare în Rețeaua de display Google, anunțul dvs. poate fi difuzat în continuare în toate locațiile eligibile de pe YouTube. Când adăugați destinații de plasare pe YouTube, anunțul dvs. poate fi difuzat în continuare în toate locațiile eligibile din Rețeaua de display Google.

      Dacă ați selectat „Parteneri video în Rețeaua de display” în secțiunea „Rețele” și adăugați numai destinații de plasare în Rețeaua de display Google, este posibil ca anunțurile să se afișeze în continuare pe YouTube.

  • subiecte: direcționați anunțurile video către anumite subiecte pe YouTube și în Rețeaua de display Google; direcționarea pe subiecte vă ajută să vizați o gamă largă de videoclipuri, canale și site-uri legate de subiectele pe care le selectați. De exemplu, dacă vizați subiectul „Auto”, anunțul dvs. va apărea pe YouTube pentru utilizatorii care urmăresc videoclipuri despre mașini.
  • cuvinte cheie: dacă anunțurile video au un format care permite acest lucru, le puteți afișa în funcție de cuvinte sau de expresii (cuvinte cheie) asociate unui videoclip de pe YouTube, unui canal YouTube sau unui tip de site care prezintă interes pentru publicul dvs.;
  • dispozitive: vizați utilizatorii de computere, telefoane inteligente, dispozitive mobile și dispozitive cu ecran TV, precum Chromecast.

Prin combinarea mai multor metode de direcționare în funcție de conținut, anunțurile dvs. vor viza orice conținut selectat în grupul dvs. de anunțuri și vă vor ajuta să ajungeți la un public mai larg. Pentru a vă gestiona setările de direcționare în funcție de conținut din Google Ads, dați clic pe Conținut în meniul pentru pagini din stânga.

A fost util?

Cum putem să îmbunătățim această pagină?
Căutare
Șterge căutarea
Închide căutarea
Meniu principal
6509522202516967116
true
Căutaţi în Centrul de ajutor
true
true
true
true
true
59
false
false