Încorporarea videoclipurilor și a playlisturilor
Poți să adaugi un videoclip sau un playlist YouTube pe un site sau pe un blog dacă îl încorporezi.
Încorporarea unui videoclip
- Pe computer, accesează videoclipul YouTube pe care vrei să-l încorporezi.
- Sub videoclip, dă clic pe TRIMITE
.
- Dă clic pe Încorporează.
- Din caseta care apare, copiază codul HTML.
- Inserează codul în HTML-ul blogului sau al site-ului.
Încorporarea unui playlist
- Conectează-te la contul YouTube pe un computer.
- În partea stângă a paginii, selectează playlistul pe care vrei să-l încorporezi.
- Copiază ID-ul playlistului din adresa URL.
- Modifică codul de încorporare pentru un videoclip individual:
- în locul ID-ului videoclipului (după „embed/”), introdu „videoseries?list=”;
- apoi inserează ID-ul playlistului după „=”;
- inserează codul în HTML-ul blogului sau al site-ului.
Exemplu:
- <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/videoseries?list=PLx0sYbCqOb8TBPRdmBHs5Iftvv9TPboYG" frameborder="0" allow="autoplay; encrypted-media" allowfullscreen></iframe>
Gestionarea opțiunilor de încorporare a videoclipurilor
Activarea modului cu grad sporit de confidențialitateCu modul cu grad sporit de confidențialitate, poți să încorporezi videoclipuri YouTube fără să folosești cookie-uri pentru a urmări comportamentul de vizionare. Prin urmare, activitățile de vizionare nu sunt colectate pentru a personaliza experiența de vizionare. În schimb, recomandările video sunt contextuale și relevante pentru videoclipul care este redat. Videoclipurile redate într-un player încorporat cu modul cu grad sporit de confidențialitate nu vor influența experiența de navigare a spectatorilor pe YouTube.
(Modul cu grad sporit de confidențialitate este relevant doar pentru urmărirea comportamentului spectatorului, nu a comportamentului de difuzare a anunțurilor. Pentru a dezactiva urmărirea în scopuri publicitare, poți să te adaugi în pagina Tag for Child-Directed Treatment (Etichetă pentru tratamentul care vizează minori).)
Note
- Dacă spectatorul iese din videoclipul încorporat și este redirecționat la alt site sau aplicație, site-ul sau aplicația respectivă poate să urmărească comportamentul spectatorului conform politicile și condițiile site-ului sau ale aplicației.
- Modul cu grad sporit de confidențialitate este disponibil momentan doar pentru playerele încorporate pe site-uri. Dezvoltatorii vor trebui să încadreze playerul cu modul cu grad sporit de confidențialitate într-o copie virtuală de vizionare web, pentru a putea fi folosit în aplicații.
Pentru a folosi modul cu grad sporit de confidențialitate, schimbă domeniul pentru adresa URL încorporată în HTML de la https://www.youtube.com la https://www.youtube-nocookie.com, potrivit exemplului de mai jos:
Înainte
<iframe width="1440" height="762"
src="https://www.youtube.com/embed/7cjVj1ZyzyE"
frameborder="0" allow="autoplay; encrypted-media" allowfullscreen></iframe>
După
<iframe width="1440" height="762" src="https://www.youtube-nocookie.com/embed/7cjVj1ZyzyE"
frameborder="0" allow="autoplay; encrypted-media" allowfullscreen></iframe>
Deoarece este un domeniu diferit, administratorii rețelei trebuie să adauge și domeniul youtube-nocookie.com în lista albă pentru firewall, pe lângă youtube.com.
Pentru a reda automat un videoclip încorporat, adaugă „&autoplay=1” la codul de încorporare a videoclipului, imediat după ID-ul videoclipului (șirul de litere care urmează după „embed/”).
Videoclipurile încorporate care sunt redate automat nu cresc numărul de vizionări.
Exemplu:
<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/D6Ac5JpCHmI?&autoplay=1"frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Pentru a reda un videoclip încorporat de la un anumit moment, adaugă „?start=” la codul de încorporare al videoclipului, urmat de secunda în care ai dori să înceapă redarea videoclipului.
De exemplu, dacă vrei ca videoclipul să înceapă la 1 minut și 30 de secunde, codul de încorporare ar arăta astfel:
<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/UkWd0azv3fQ?start=90" width="420"></iframe>
Afișezi automat subtitrările pentru un videoclip încorporat dacă adaugi „&cc_load_policy=1” la codul de încorporare al videoclipului.
Poți și să alegi o limbă de subtitrare pentru videoclipul încorporat. Pentru a specifica limba subtitrării pentru videoclipul pe care dorești să-l încorporezi, adaugă „&cc_lang_pref=fr&cc_load_policy=1” la codul de încorporare al videoclipului.
- „cc_lang_pref” setează limba pentru subtitrarea afișată în videoclip.
- „cc_load_policy=1” activează subtitrările în mod prestabilit.
- „fr” reprezintă codul de limbă pentru franceză. Poți căuta coduri de limbă din două litere în standardul ISO 639-1.
- accesează Managerul video;
- accesează videoclipul pentru care vrei să dezactivezi încorporarea și dă clic pe Editează;
- sub videoclip, dă clic pe Setări avansate;
- în secțiunea „Opțiuni de distribuire”, debifează caseta Permite încorporarea;
- dă clic pe Salvează modificările.