Uneori, spre deosebire de formatul standard, rezultatele căutării Google afișează înregistrări în care fragmentul care descrie o pagină apare înainte de linkul care duce la aceasta. Rezultatele afișate astfel se numesc „fragmente recomandate”. Fragmentele recomandate sunt o modalitate prin care Google îi ajută pe utilizatori să descopere mai ușor informațiile pe care le caută.
Poți găsi fragmente recomandate:
- în rezultatele generale ale căutării,
- în secțiunea Utilizatorii au mai întrebat și,
- în informațiile din Knowledge Graph.
Afișăm fragmente recomandate când sistemele noastre stabilesc că utilizatorii caută răspunsuri la întrebări care pot fi oferite de anumite pasaje de pe pagini web relevante.
Acestea sunt utile pentru persoanele care folosesc dispozitive mobile sau căutarea vocală.
Fragmentele recomandate conțin de obicei o singură înregistrare, dar pot apărea și mai multe.
Cum se aleg fragmentele recomandate
Fragmentele recomandate provin din înregistrările căutărilor pe internet. Sistemele automatizate Google selectează fragmente recomandate în funcție de cât de bine răspund la solicitarea de căutare respectivă și de cât de utile sunt pentru utilizatori. Feedbackul tău ne ajută să îmbunătățim algoritmii de căutare și calitatea rezultatelor căutării.
Sfat: dacă ești proprietarul unui site web, află cum să gestionezi fragmentele recomandate în Căutarea Google.