Căutare
Ștergeți căutarea
Închideți căutarea
Aplicații Google
Meniu principal

Preveniți și raportați atacurile de phishing

Un atac de phishing are loc când cineva încearcă să vă păcălească să trimiteți online informații cu caracter personal.

Cum funcționează phishingul

De obicei, phishingul se face prin e-mail, anunțuri sau prin site-uri care arată asemănător cu site-urile pe care le folosiți deja. De exemplu, este posibil să primiți un e-mail care pare că este din partea băncii dvs. și care vă solicită să confirmați numărul contului bancar.

Ce informații pot solicita site-urile de phishing

  • Nume de utilizator sau parole
  • Codul numeric personal
  • Numărul contului bancar
  • Coduri PIN (numere de identificare personală)
  • Numărul cardului de credit
  • Numele înainte de căsătorie al mamei dvs.
  • Data nașterii

Raportați site-urile de phishing

Raportați site-urile de phishing pe care le-ați găsit folosind Căutarea Google

Dacă considerați că ați găsit un site de phishing, raportați pagina de phishing.

Raportați site-urile care folosesc marca comercială Google

Dacă considerați că un site folosește marca comercială sau sigla Google necorespunzător, raportați încălcarea mărcii comerciale. De exemplu, este posibil să găsiți un site non-Google cu o siglă Google sau Gmail pe pagină.

Raportați un site de phishing care a apărut în anunțurile dvs. din Căutarea Google

Dacă un site de phishing a fost afișat ca un link sponsorizat pe pagina cu rezultatele de căutare, raportați site-ul contactând AdWords.

Raportați un site sau o adresă de e-mail care a pretins că este de la Google Trimiteți o reclamație guvernamentală împotriva unui site de phishing

Evitați atacurile de phishing

Aveți grijă de fiecare dată când primiți un mesaj de la un site care vă solicită informații cu caracter personal. Dacă primiți un astfel de mesaj, nu oferiți informațiile solicitate fără să aveți confirmarea că site-ul este legitim. Dacă este posibil, deschideți site-ul într-o altă fereastră în loc să dați clic pe linkul din e-mail.

Google nu va trimite niciodată mesaje nesolicitate care vă solicită parola sau alte informații cu caracter personal.

Mai multe modalități prin care vă puteți proteja de phishing

  •