Este posibil ca Google Maps să nu-ți poată găsi ușor locația. Dacă locația GPS a punctului albastru de pe hartă este incorectă sau lipsește, poți lua măsuri pentru a remedia problema.
Ce înseamnă punctul albastru
Punctul albastru indică locația ta pe hartă. Atunci când serviciul Google Maps nu îți știe locația cu exactitate, în jurul punctului albastru apare un cerc albastru deschis.
- Poți fi oriunde în cadrul cercului albastru deschis.
- Cu cât cercul este mai mic, cu atât aplicația este mai sigură de locația ta.
- Dacă punctul albastru nu este vizibil sau este gri, Maps nu îți poate găsi locația curentă. Astfel, Maps afișează ultima locație vizitată.
Găsește-ți locația actuală în Google Maps
- În browser, acordă serviciului Maps permisiunea pentru locație.
- Gestionează setările privind locația în Chrome.
- Dacă folosești alt browser de internet decât Chrome, consultă instrucțiunile pe site-ul browserului respectiv.
- Pe computer, deschideți Google Maps.
- În dreapta jos, dă clic pe Locația mea
.
- Punctul albastru de pe hartă arată locația ta.
Îmbunătățește precizia locației în Google Maps
Dacă primești o eroare de tipul „Locația ta nu poate fi stabilită” sau locația este în continuare incorectă, poți să:
- reîncarci browserul;
- te asiguri că ai o conexiune puternică la internet;
- verifici setările pentru permisiuni ale browserului;
- repornești computerul.
Află cum îți găsește Google Maps locația actuală
Pentru a-ți estima locația actuală, Maps folosește surse precum informațiile despre locație din browserul web.
Înțelege și gestionează locația când cauți pe Google.