Examinați datele aplicației pentru fiecare versiune

În tabloul de bord al versiunii, puteți vedea rezultatele celei mai recente versiuni pentru lansare a aplicației privind instalările, dezinstalările, actualizările, evaluările, recenziile, blocările și erorile ANR.

Configurați tabloul de bord

  1. Deschideți Play Console.
  2. Selectați o aplicație.
  3. În meniul din stânga, dați clic pe Lansare.
  4. Folosiți cele două meniuri drop-down pentru a selecta versiunea principală pe care doriți să o vedeți și orice alte versiuni pentru comparație. În mod prestabilit, versiunea actuală a aplicației va fi comparată cu toate versiunile de pe dispozitivele care au instalată aplicația dvs.

Comparați versiunile

Sfaturi privind afișarea

Când consultați tabloul de bord, rețineți următoarele:

  • Rezumat: în partea de sus a tabloului de bord, veți vedea un rezumat care prezintă performanța versiunii principale în comparație cu:
    • o versiune selectată pentru comparație sau
    • toate versiunile (inclusiv versiunea nouă).
  • Cronologie: cronologia din tabloul de bord al versiunii este fixă și nu poate fi personalizată.
    • Ora de începere: graficele încep din momentul lansării inițiale a versiunii principale.
      • Când nu se compară cu o altă versiune: dacă lansarea pentru versiunea de lansare a început pe 5 aprilie, toate graficele vor începe din acea dată.
      • Când se compară cu o altă versiune: cronologia va indica numărul de ore și de zile de la începutul fiecărei versiuni. Dacă versiunea principală a fost lansată pe 5 aprilie, iar versiunea pentru comparație pe 21 martie, ambele grafice vor începe din același punct.
    • Ora de încheiere: datele pentru o versiune vor fi afișate timp de șapte zile după ce încetați să creșteți procentul de lansare a versiunii, timp de o zi după ce opriți o lansare sau timp de o zi după ce începe lansarea unei noi versiuni (în funcție de care dintre acestea se realizează prima).
  • Date și ore: pentru a vedea anumite date și ore, plasați cursorul pe grafic. Momentele importante ale versiunii, cum ar fi când lansarea în etape a aplicației ajunge la 50 %, vor fi marcate cu o pictogramă de comentariu .
  • Vedeți raportul: pentru mai multe informații despre un anumit card, dați clic pe linkul Vedeți detaliile din partea de jos.

Sfaturi privind analiza

Iată câteva modalități în care puteți să folosiți datele versiunii pentru a decide când să creșteți procentul unei lansări în etape sau să opriți o lansare.

  • Dacă observați o creștere a evenimentelor de dezinstalare după o actualizare:
    • analizați datele privind blocările și erorile ANR, ca să vedeți dacă există o tendință peste medie;
    • analizați evaluarea medie a versiunii și recenziile cu una sau două stele, ca să aflați mai multe despre ce anume ar putea cauza schimbarea.
  • Dacă pentru cea mai recentă versiune există o creștere semnificativă privind „Blocările la 1000 de dispozitive” comparativ cu o versiune anterioară, vă recomandăm să întrerupeți cea mai recentă versiune, ca să investigați ce anume a cauzat creșterea.

Valori

Statistici privind instalările

Datele privind instalările au ca referință Ora Pacificului.

Valoare Definiție
Instalări pe dispozitive active Numărul de dispozitive care au fost online cel puțin o dată în ultimele 30 de zile și au instalată această versiune
Evenimente de instalare De câte ori a fost instalată sau actualizată versiunea. În cardul de instalare a versiunii veți vedea:
  • Instalări noi: instalările versiunii selectate pe un dispozitiv care nu avea instalată deja o versiune anterioară a aplicației dvs. Acestea includ dispozitivele care au dezinstalat anterior aplicația dvs. și care instalează acum versiunea selectată.
  • Actualizări: un dispozitiv care a avut instalată o versiune mai veche a aplicației și care s-a actualizat la versiunea selectată.
Evenimente de dezinstalare De câte ori a fost dezinstalată versiunea. În cardul de dezinstalare al versiunii veți vedea:
  • După o instalare nouă: dezinstalare de pe un dispozitiv care a instalat recent versiunea selectată;
  • După o actualizare: dezinstalare de pe un dispozitiv care a actualizat aplicația de la o versiune anterioară la versiunea selectată.
Evaluări

Datele privind evaluările au ca referință Ora Pacificului.

Valoare Definiție
Număr de evaluări Numărul de evaluări trimise pentru versiunea selectată
Evaluare medie Evaluarea medie cu stele primită pentru versiunea selectată
Media pentru toate
 
Evaluarea medie cu stele primită pentru toate versiunile, inclusiv cea selectată
Recenzii
În mod prestabilit, veți vedea recenziile cu una și două stele, primite de cea mai recentă versiune. Ca să vedeți toate recenziile, selectați pictograma cu trei puncte  > Toate.
Blocări și erori de tipul „aplicația nu răspunde” (ANR)

Datele privind blocările și erorile ANR au ca referință Ora Pacificului.

Valoare Definiție
Blocări Numărul total de blocări pentru versiunea selectată. Blocările sunt culese de pe dispozitivele Android ale căror utilizatori au activat trimiterea automată a datelor privind utilizarea și diagnosticarea.
Blocări la 1000 de dispozitive

Numărul de blocări pentru versiunea selectată, la 1000 de instalări. Prezentat ca punct de comparație pentru datele normalizate. 

Dacă numărul de instalări este prea mic pentru ca normalizarea să fie semnificativă, linia va fi punctată.

Erori ANR Numărul total de erori ANR pentru versiunea selectată. Erorile ANR sunt culese de pe dispozitivele Android ale căror utilizatori au activat trimiterea automată a datelor privind utilizarea și diagnosticarea.
Erori ANR la 1000 de dispozitive

Numărul de erori ANR raportate la 1000 de instalări pentru versiunea selectată. Prezentat ca punct de comparație pentru datele normalizate. 

Dacă numărul de instalări este prea mic pentru ca normalizarea să fie semnificativă, linia va fi punctată.

Conținut conex

A fost util?

Cum putem să îmbunătățim această pagină?

Aveți nevoie de mai mult ajutor?

Încercați pașii următori:

Căutare
Șterge căutarea
Închide căutarea
Meniu principal
13397232346353658922
true
Căutaţi în Centrul de ajutor
true
true
true
true
true
92637
false
false