Gestionarea anunțurilor grafice adaptabile

Anunțurile grafice adaptabile vor înlocui anunțurile adaptabile ca tipul de anunț prestabilit pentru Rețeaua de display. Aceste anunțuri dețin toate funcțiile anunțurilor adaptabile, permit folosirea mai multor elemente pentru fiecare tip de element și vă oferă mai mult control asupra anunțurilor. Dacă difuzați anunțuri adaptabile, vi se va solicita să le salvați ca anunțuri grafice adaptabile.

Anunțurile grafice adaptabile sunt un tip de anunț bazat pe elemente. Astfel, pentru a le crea, încărcați elemente (imagini, titluri, sigle și descrieri), iar Google va genera anunțuri care combină elementele respective pentru a oferi cea mai bună experiență pentru utilizatori în momentul afișării.

Acest articol descrie cele mai bune practici pentru gestionarea anunțurilor grafice adaptabile.

Gestionarea elementelor

Imagini

Imaginea este cel mai important element al anunțului. O imagine ajută utilizatorii să vă cunoască compania, produsul și marca. Asigurați-vă că folosiți numai imagini de înaltă calitate, în care compania, produsul sau marca este aspectul cel mai important. Puteți încărca maximum 15 imagini de marketing pentru a fi folosite în anunțurile grafice adaptabile. Nu folosiți următoarele:

  • imagini încețoșate;
  • imagini distorsionate;
  • imagini care includ o imagine oglindită;
  • culori șterse, culori inversate, filtre excesive;
  • imagini cu margini;
  • colaje de imagini;
  • imagini cu fundaluri digitale compuse;
  • text suprapus pe imagini, care poate fi greu de citit la dimensiuni reduse.

Sigle

Siglele sunt opționale. Puteți încărca maximum cinci sigle diferite. Dacă alegeți să nu încărcați nicio siglă, Google va adăuga o pictogramă neutră, cum ar fi un glob sau prima literă a numelui mărcii. Rețineți următoarele aspecte atunci când încărcați o siglă:

  • puteți încărca o siglă cu un raport de dimensiuni de 1:1 sau 4:1 (este recomandat să încărcați o siglă cu ambele dimensiuni);
  • asigurați-vă că sigla este centrată și decupată cu atenție;
  • evitați adăugarea textelor mici sau a „înfloriturilor” suplimentare în siglă;
  • fundalurile albe sunt acceptate, însă este recomandat să folosiți un fundal transparent;
  • orice spațiu alb sau chenar interior nu trebuie să depășească 1/16 din dimensiunea siglei. De exemplu, dacă sigla are 400x400 pixeli, chenarul interior trebuie să aibă o lățime de maximum 25 de pixeli.

Descrieri

Puteți crea maximum cinci descrieri pentru marcă sau produs, fiecare cu cel mult 90 de caractere. Descrierea însoțește, de obicei, un titlu (descris mai jos) și trebuie compusă cu scopul de a completa titlurile. Folosiți descrierea pentru a oferi detalii suplimentare și pentru a vă exprima propunerea valorică.

Titluri

În anunțurile grafice adaptabile, puteți încărca maximum cinci titluri, fiecare compus din maximum 25 de caractere. Pentru a obține cea mai bună performanță, asigurați-vă că fiecare dintre titlurile diferite propune o idee unică. Fiți informativ și exprimați-vă clar propunerea valorică.

Vă recomandăm următoarele:

  • nu este necesar să adăugați semne de punctuație la sfârșitul titlului;
  • evitați copierea textului din descriere;
  • nu folosiți numele companiei în titlu.

Titlu lung

În titlul lung, aveți la dispoziție 90 de caractere pentru a vă descrie marca sau propunerea valorică a produsului. Creați un titlu interesant și util pentru utilizatori. În funcție de locul în care se difuzează anunțul, titlul lung poate fi afișat fără textul descriptiv suplimentar. Asigurați-vă că titlul lung are sens pe cont propriu și exprimă o idee unică.

Adăugați un feed pentru remarketingul dinamic

De obicei, conectarea campaniei la un feed oferă utilizatorilor o experiență mai bună. Calitatea produsului pe care îl oferiți vă poate ajuta să determinați care utilizatori vor fi cei mai interesați de anunțurile dvs. și poate oferi rezultate detaliate și de înaltă calitate privind feedul în mai multe anunțuri relevante. Aflați mai multe despre cum să creați anunțuri pentru remarketingul dinamic.

Puterea anunțului

Puterea anunțului estimează relevanța, cantitatea și diversitatea conținutului anunțului. Dacă vă asigurați că aveți conținut relevant, unic, veți putea să afișați anunțul potrivit pentru clienții potențiali și să îi îmbunătățiți performanța.

Acesta este un indicator general privind evaluarea și progresul anunțului grafic adaptabil. Evaluarea se bazează pe cantitatea și diversitatea elementelor. Dacă adăugați un număr mai mare de elemente unice, puteți îmbunătăți această evaluare și șansele de a genera cele mai bune materiale publicitare de prezentat clienților. Puterea anunțului se afișează ca o coloană în raportul privind anunțurile din noua experiență Google Ads. Există încă două componente ale puterii anunțului:

  1. următorul pas: o recomandare de impact sau un pas pentru a îmbunătăți configurarea anunțurilor;
  2. progresul elementelor: evaluări de progres pentru fiecare dintre cele trei tipuri de elemente principale (imagini, titluri scurte, descrieri).

Linkuri conexe

A fost util?
Cum putem să îmbunătățim această pagină?

Aveți nevoie de mai mult ajutor?

Conectați-vă pentru opțiuni suplimentare de asistență, ca să rezolvați rapid problema