Importanța protocolului HTTPS

Confidențialitatea utilizatorului reprezintă un aspect deosebit de important pentru Google și pentru toți cei care fac afaceri online. HTTPS este un protocol securizat care protejează informațiile clienților prin criptarea datelor transmise de la un browser web la un server web. Google Ads recomandă (și, în unele cazuri, solicită) ca toate adresele URL să folosească protocolul HTTPS în loc de cel HTTP, pentru a proteja informațiile personale și financiare ale clienților.

De ce HTTPS?

Încredere și siguranță

Confidențialitatea clienților reprezintă un aspect deosebit de important pentru compania dvs. și pentru Google Ads. De aceea, începând din iulie 2018, Chrome va marca toate paginile HTTP drept „nesecurizate”.

Performanță îmbunătățită

HTTPS permite tehnologii care oferă o experiență a utilizatorului mai rapidă. Noile protocoale web care sporesc performanța, cum ar fi HTTP/2, solicită HTTPS. Acesta este unul dintre motivele pentru care 81 dintre cele mai populare 100 de site-uri de pe web folosesc HTTPS în mod prestabilit. În plus, funcția Google Ads de urmărire în paralel, care mărește viteza, solicită ca toate adresele URL pentru cuantificarea clicurilor (adresele URL din câmpul „Adresă URL de urmărire”) să folosească HTTPS. Începând din 30 octombrie 2018, urmărirea în paralel va fi singura metodă de cuantificare a clicurilor. Astfel, este necesar ca toate adresele URL de urmărire să folosească HTTPS.

Standardele web

Datorită beneficiilor de securitate și performanță asociate acestuia, HTTPS a devenit protocolul standard folosit pe web.

Cum verificați dacă site-ul dvs. acceptă HTTPS

Deschideți site-ul într-un browser Chrome și vedeți care dintre următoarele situații vi se aplică:

  • dacă vedeți o pictogramă lacăt verde Blocați în partea stângă a adresei URL înseamnă că site-ul acceptă HTTPS;
  • dacă lacătul nu apare, introduceți din nou adresa URL a site-ului cu „https://” în loc de „http://”;
  • dacă pagina nu se încarcă înseamnă că site-ul nu acceptă HTTPS.

Aflați cum verificați dacă puteți accesa un site în siguranță

Pașii următori

Dacă site-ul dvs. acceptă HTTPS

Modificați adresele URL finale și adresele URL finale mobile Google Ads, astfel încât acestea să folosească HTTPS. Există trei moduri de a modifica în bloc anunțurile și cuvintele cheie:

Dacă site-ul dvs. nu acceptă HTTPS

Luați legătura cu webmasterul sau cu administratorul platformei dvs. CMS. Dacă vă administrați propriul site, puteți afla mai multe accesând următoarele linkuri:

În continuare, urmați pașii din secțiunea anterioară, „Dacă site-ul dvs. acceptă HTTPS”, ca să modificați adresele URL finale și adresele URL finale mobile în Google Ads.

Note

  • Atunci când activați HTTPS în site, se recomandă să redirecționați aparițiile HTTP către HTTPS, ca să vă asigurați că linkurile vechi funcționează în continuare, iar vizitatorii site-ului sunt redirecționați către conținut securizat.
  • Vă recomandăm insistent să modificați explicit adresele URL finale și adresele URL finale mobile din HTTP în HTTPS în Google Ads. Redirecționările nu oferă protecția de securitate completă a protocolului HTTPS. Solicitările utilizatorilor nu sunt criptate. În plus, redirecționările măresc durata de încărcare a paginii, fapt care afectează experiența legată de pagina de destinație și poate afecta rata de conversie și rentabilitatea cheltuielilor publicitare (ROAS).

Redirecționarea automată Google Ads către HTTPS

Cea mai bună practică este să înlocuiți adresele URL HTTP cu adrese URL HTTPS. Însă, în unele situații, dacă aveți adrese URL HTTP în Google Ads, iar site-ul dvs. acceptă HTTPS, Google Ads va redirecționa automat clicurile direct la versiunea HTTPS a adresei URL

Începând din 11 iunie 2018, Google Ads va începe să redirecționeze o parte sau toate clicurile HTTP către HTTPS, în următoarele situații:

  1. dacă site-ul a implementat HTTPS Strict Transport Security (HSTS), toate clicurile vor fi redirecționate spre HTTPS;
  2. dacă o adresă URL este redirecționată către o adresă URL HTTPS printr-o redirecționare 301, toate clicurile pe adresa URL respectivă vor fi redirecționate spre HTTPS.
A fost util acest articol?
Cum putem să îmbunătățim această pagină?