Crearea unei campanii inteligente pentru Cumpărături Google

Campaniile inteligente pentru Cumpărături conțin anunțuri pentru Cumpărături cu informații despre produs și anunțuri grafice (inclusiv anunțuri de remarketing în Rețeaua de display). Acestea folosesc destinațiile automate de plasare a anunțurilor și licitarea automată pentru a promova produsele dintr-un feed de produse în diverse rețele Google. Din acest articol veți afla cum să creați o astfel de campanie. Aflați mai multe despre campaniile inteligente pentru Cumpărături

Notă: pentru aceleași produse sau grupuri de produse, campaniile inteligente pentru Cumpărături au prioritate față de campaniile standard pentru Cumpărături Google și campaniile de remarketing în Rețeaua de display pentru același cont. Se recomandă să întrerupeți celelalte campanii pentru a reduce la minimum interferența cu procesul de învățare automată al campaniilor inteligente pentru Cumpărături.

Înainte de a începe

Înainte de a crea o campanie inteligentă pentru Cumpărături, va trebui să configurați urmărirea conversiilor cu valori specifice tranzacțiilor. Cu ajutorul urmăririi conversiilor, puteți vedea când generează anunțurile vânzări pe site-ul dvs. Pentru a configura o campanie inteligentă pentru Cumpărături, aveți nevoie de o etichetă de urmărire a conversiilor activă și confirmată. Aflați mai multe despre activarea urmăririi conversiilor pentru site. În plus, va trebui să adăugați o etichetă globală de site pe site-ul dvs. și să aveți o listă de remarketing cu cel puțin 100 de utilizatori activi asociată contului pentru ca anunțurile dvs. să poată fi folosite pentru remarketing dinamic. (Dacă folosiți Google Analytics, puteți să vă conectați contul Google Analytics și să activați etichete acolo, pentru a nu folosi eticheta globală de site.)

Instrucțiuni

  1. Conectați-vă la Google Ads.
  2. În meniul pentru pagini din partea stângă, dați clic pe Campanii.
  3. Dați clic pe butonul plus , apoi selectați Campanie nouă.
  4. Selectați Vânzări, Clienți potențiali sau Trafic pe site ca obiectiv al campaniei sau creați o campanie fără a vă ghida după un obiectiv.
  5. Pentru „Tip de campanie”, selectați Cumpărături.
  6. Selectați contul Google Merchant Center care include produsele pe care doriți să le promovați în această campanie și țara în care se vând aceste produse.

    Notă: fiecare campanie poate fi conectată la un singur cont Google Merchant Center și poate avea o singură țară a vânzării.
     
  7. Pentru „Subtipul campaniei”, selectați Campanie inteligentă pentru Rețeaua de display, apoi dați clic pe Continuați.
  8. Creați un nume pentru campanie.
  9. Setați un buget zilnic.

    Notă: atunci când creați o campanie inteligentă pentru Cumpărături, va avea prioritate față de alte campanii standard pentru Cumpărături și campanii de remarketing în Rețeaua de display pentru aceleași produse. Pentru a menține același nivel general al cheltuielilor, setați un buget egal cu suma bugetelor celorlalte campanii.
     
  10. Licitarea. În mod prestabilit, campaniile inteligente pentru Cumpărături Google setează sume licitate care maximizează valoarea conversiilor dvs. în limita bugetului zilnic indicat.
  11. Dacă aveți un obiectiv privind performanța, adăugați o rentabilitate vizată a cheltuielilor publicitare.
  12. Alegeți anumite produse sau grupuri de produse pe care doriți să le promovați în campanie. Cu cât adăugați mai multe produse într-o singură campanie, cu atât va mai ușor de gestionat și vor crește șansele ca aceasta să aibă o performanță bună. Dacă nu alegeți anumite produse sau grupuri, toate produsele dvs. vor fi eligibile să apară în anunțuri.

    Notă: dacă nu aveți obiective privind rentabilitatea cheltuielilor publicitare sau bugete foarte diferite pentru anumite produse sau grupuri de produse, se recomandă să includeți toate produsele într-o singură campanie.
     
  13. Încărcați elemente, cum ar fi o siglă, o imagine sau text, care vor fi folosite la crearea de anunțuri de remarketing adaptabile pentru Rețeaua de display și YouTube. Elementele vor fi combinate automat în diverse moduri pentru a crea anunțuri, iar combinațiile cu cele mai bune performanțe se vor afișa mai des. Vedeți panoul din dreapta pentru previzualizările variantelor posibile ale anunțului.

    Notă: aceste elemente vor fi folosite pentru a crea anunțuri care vor fi afișate utilizatorilor care v-au accesat site-ul, dar care încă nu și-au exprimat interesul pentru un anumit produs. Odată ce utilizatorul și-a manifestat interesul, vor fi extrase date relevante din feedul dvs. de produse pentru a crea un anunț.

    Încărcați următoarele elementele pentru anunțuri:
    1. sigla: dacă ați încărcat deja sigla în Merchant Center, nu trebuie să faceți nimic. Pentru siglele de formă pătrată, raportul de dimensiuni trebuie să fie exact de 1:1. Siglele dreptunghiulare trebuie să fie mai late de 1:1, dar fără să depășească raportul de 2:1. Pentru toate siglele, un fundal transparent este cea mai bună opțiune, dar numai dacă sigla este centrată. Aflați mai multe despre încărcarea și modificarea siglelor
    2. imagine: încărcați o imagine de marketing care vă reprezintă compania. Alegeți o imagine în format peisaj cu un raport de 1,91:1 și dimensiuni de cel puțin 600 x 314 pixeli. Dimensiunea recomandată este de 1200 x 628 pixeli. Dimensiunea maximă a fișierului este de 1 MB. Textul poate acoperi maximum 20% din imagine. Notă: pentru a se încadra în anumite spații publicitare, imaginea poate fi decupată pe orizontală, cu maximum 5% pe fiecare latură;
    3. text: adăugați un text de prezentare a companiei. Acesta va fi folosit în diferite combinații și formate de anunțuri.

      Titlul scurt (cel mult 25 de caractere) ocupă primul rând al anunțului și apare în spațiile publicitare mici, unde nu încape titlul lung. Titlurile scurte pot apărea cu sau fără descriere.

      Titlul lung (cel mult 90 de caractere) ocupă primul rând al anunțului și apare în locul titlului scurt în anunțurile mai mari. Titlurile lungi pot apărea cu sau fără descriere. Notă: când se redă într-un anunț, lungimea titlului lung va depinde de site-ul pe care apare. Dacă este scurtat, titlul lung se va încheia cu puncte de suspensie.

      Descrierea (cel mult 90 de caractere) completează titlul și îi invită pe utilizatori să efectueze acțiuni. Notă: lungimea descrierii redate depinde de site-ul pe care apare. Dacă este scurtată, descrierea se va încheia cu puncte de suspensie;
    4. adresa URL finală: introduceți adresa URL a paginii de pe site pe care o accesează utilizatorii după ce dau clic pe anunț;
  14. previzualizați câteva dintre variantele de anunțuri. Întrucât anunțurile adaptabile sunt concepute pentru a acoperi aproape orice spațiu publicitar din Rețeaua de display, acestea se pot afișa în mii de aspecte;
  15. Dați clic pe Salvați.

Rețineți

Deoarece aceste campanii pentru Cumpărături Google folosesc învățarea automată, care are nevoie de timp pentru a vă optimiza campania în funcție de bugetul, produsele și publicul dvs., se recomandă să așteptați ca noua campanie să se adapteze înainte să faceți modificări.

Cum mențineți campania activă

Campaniile inteligente pentru Cumpărături Google se bazează pe publicul pentru remarketing alcătuit din persoane care vă accesează site-ul. Pentru ca o campanie să rămână activă, în publicul pentru remarketing trebuie să apară mereu utilizatori noi. Dacă în publicul pentru remarketing al campaniei dvs. inteligente pentru Cumpărături Google nu se adaugă utilizatori noi timp de două zile consecutive, veți primi un avertisment și un set de măsuri pentru remedierea acestei probleme. Dacă problema persistă după 28 de zile, campania dvs. nu va mai afișa anunțuri până la remedierea situației.

În cazul în care campania dvs. inteligentă pentru Cumpărături Google a fost întreruptă sau dacă ați primit avertismente din cauză că un public pentru remarketing nu a mai crescut, puteți să luați următoarele măsuri:

  1. conectați-vă la Google Ads;
  2. dați clic pe pictograma unealtă ;
  3. în „Arhivă comună”, dați clic pe Managerul segmentelor de public;
  4. dați clic pe Surse de public;
  5. verificați dacă aveți surse de public pentru care există probleme grave.
    1. Dacă există o problemă gravă în privința etichetei Google Ads, corectați listele de remarketing și etichetele pentru site.
    2. Dacă există o problemă gravă în ceea ce privește Google Analytics, corectați lista de remarketing Google Analytics.

Notă: dacă ați activat folosirea în comun a listelor în MCC, este posibil să fi pierdut accesul la liste la care anterior aveați acces. Vedeți listele de segmente de public folosind următorii pași:

  1. conectați-vă la Google Ads;
  2. dați clic pe pictograma unealtă ;
  3. în „Arhivă comună”, dați clic pe Managerul segmentelor de public;
  4. dați clic pe Liste de segmente de public;
  5. dacă lipsește o listă, contactați proprietarul MCC care poate să activeze folosirea listelor în comun.

Linkuri conexe


Despre campaniile inteligente pentru Cumpărături Google
Despre campaniile și anunțurile pentru Cumpărături Google 
Despre remarketing

A fost util?
Cum putem să îmbunătățim această pagină?

Aveți nevoie de mai mult ajutor?

Conectați-vă pentru opțiuni suplimentare de asistență, ca să rezolvați rapid problema