Verificarea stării grupului de anunțuri

Coloana „Stare” din tabelul cu grupuri de anunțuri vă arată dacă este activ grupul dvs. de anunțuri. Cu ajutorul acestei stări, puteți afla următoarele informații:

  • care dintre grupurile de anunțuri sunt întrerupte, activate sau au alte stări;
  • ce modificări trebuie să aduceți unui grup de anunțuri sau campaniei din care face parte;
  • dacă un grup de anunțuri a fost sau nu aprobat în conformitate cu politicile Google Ads.

Instrucțiuni

 

Cum se verifică starea grupului de anunțuri

  1. Conectați-vă la contul Google Ads.
  2. Dați clic pe Grupuri de anunțuri.
  3. Consultați coloana „Stare” pentru a afla starea unui grup de anunțuri.
  4. Puteți da clic pe titlul coloanei „Stare” pentru a reordona grupurile de anunțuri și a le sorta în funcție de stare.
Accesați Google Ads

Ce înseamnă starea grupului de anunțuri

Starea grupului de anunțuri Ce înseamnă
Eligibil Acest grup de anunțuri este configurat pentru difuzare. Vă recomandăm să accesați fila Anunțuri, pentru a vedea dacă anumite încălcări ale politicilor împiedică difuzarea anunțurilor individuale.
Întrerupt Ați oprit temporar afișarea anunțurilor din acest grup. Anunțurile din grup nu sunt difuzate. Puteți să reactivați grupul de anunțuri întrerupt pentru a relua difuzarea anunțurilor.
Eliminat Ați șters acest grup de anunțuri. Anunțurile din acesta nu sunt difuzate. Puteți să reactivați grupul de anunțuri eliminat pentru a relua difuzarea anunțurilor.
Nefinalizat Nu ați creat toate elementele necesare ale acestui grup de anunțuri (de exemplu, cuvinte cheie sau anunțuri). Anunțurile din acestuia nu sunt difuzate.
Campanie întreruptă Ați întrerupt campania din care face parte acest grup de anunțuri. Anunțurile din acesta nu sunt difuzate. Puteți să reactivați campania întreruptă pentru a relua difuzarea anunțurilor.
Campanie eliminată Ați eliminat campania din care face parte acest grup de anunțuri. Anunțurile din acesta nu sunt difuzate. Puteți să reactivați campania eliminată pentru a relua difuzarea anunțurilor.
Campanie suspendată Grupul de anunțuri nu este difuzat, deoarece soldul contului plătit anticipat a fost epuizat. Campania și grupurile sale de anunțuri vor fi reactivate după ce adăugați fonduri.
Campanie încheiată Acest grup de anunțuri se află într-o campanie a cărei dată de încheiere a fost depășită. Anunțurile din acesta nu sunt difuzate.
Campanie în așteptare Ați programat mai târziu data de începere a campaniei din care face parte acest grup de anunțuri. Anunțurile aferente nu se difuzează încă.
A fost util?
Cum putem să îmbunătățim această pagină?

Aveți nevoie de mai mult ajutor?

Conectați-vă pentru opțiuni suplimentare de asistență, ca să rezolvați rapid problema