Faceți o plată pentru conturi cu facturare lunară

Dacă ați ales facturarea lunară: conturile Google Ads din Indonezia care nu folosesc IDR ca monedă vor fi dezactivate până la începutul lunii mai 2019. 

Dacă folosiți plățile automate sau manuale: conturile Google Ads din Indonezia care nu folosesc IDR ca monedă vor fi dezactivate până la începutul lunii iulie 2019.

Creați un nou cont care folosește IDR pentru a continua să faceți publicitate. Aflați mai multe

Majoritatea agenților de publicitate cu facturare lunară pot face plăți prin cec sau transfer bancar, însă opțiunile pot diferi în țara dvs. Nu există nicio taxă pentru utilizarea facturării lunare, o linie de credit pentru care primiți aprobarea atunci când faceți solicitarea. Acest articol vă va prezenta pașii efectuării unei plăți și vă va da câteva sfaturi pentru a vă asigura că plata este procesată cât mai rapid și mai corect cu putință.

Înainte de a începe

  • Țineți factura la îndemână. Aceasta indică opțiunile de plată disponibile, iar în partea de jos veți găsi detaliile bancare.
  • Trebuie să includeți întotdeauna numărul facturii asociate și notificarea de credit împreună cu plățile, pentru a face mai rapidă aplicarea plății în contul dvs. Dacă nu includeți detalii împreună cu plata, aceasta poate fi aplicată începând cu cele mai vechi debitări din cont.
  • Dacă aveți întrebări cu privire la numerele facturilor sau procesarea plăților, trimiteți un e-mail la adresa indicată pe factură.

Când să plătiți

Efectuați plățile în conformitate cu termenii și condițiile pe care le acceptați când vă înscrieți pentru facturarea lunară. Acești termeni vor include numărul de zile pe care le aveți la dispoziție pentru a vă plăti factura.

Plătiți prin transfer bancar

  1. Conectați-vă la portalul dvs. bancar pentru a face o plată.
  2. Introduceți informațiile de mai jos în câmpul „informații suplimentare”:
    • toate numerele facturilor și ale notificărilor de credit (dacă există);
    • codul profilului de plăți;
    • numele clientului.
  3. Introduceți toate numerele facturilor și ale notificărilor de credit (dacă există) în câmpul „informații suplimentare” al formularului de plată electronică, așa cum apare mai jos. 

Exemplu: 3400000001/3400000002/3500000003/3300000009

  1. Dacă nu se pot include toate numerele facturilor în formularul de plată electronică, urmați acești pași:
    • în ziua în care realizați transferul bancar, scrieți la adresa de e-mail afișată pe factura Google;
    • în linia de subiect, scrieți „Trimitere [numele companiei dvs.] [total de plată]”;
    • în conținutul mesajului, includeți toate numerele facturilor și ale notificărilor de credit (dacă există), împreună cu sumele de plată corespunzătoare.

 

Rețineți

În funcție de banca dvs., câmpul „informații suplimentare” poate avea un alt nume, precum „Notificare”, „Descriere”, „Referință” sau altul.

Plata prin cec

  1. Scrieți numerele facturilor și ale notificărilor de credit (dacă există) pe cec.
    • Dacă plătiți mai multe facturi și aveți nevoie de mai mult spațiu decât cel disponibil pe cec, scrieți sau imprimați toate numerele facturilor și ale notificărilor de credit, cu sumele corespunzătoare, pe o foaie separată și includeți-o cu plata.
  2. Trimiteți cecul la adresa din partea de jos a facturii Google.


Pentru plăți prin cec în afara S.U.A.

  • În ziua în care trimiteți cecul, scrieți la adresa de e-mail afișată pe factura Google.
  • În linia de subiect, scrieți „Trimitere [numele companiei dvs.] [total de plată]”.
  • În conținutul mesajului, includeți toate numerele facturilor și ale notificărilor de credit (dacă există), împreună cu sumele de plată corespunzătoare.

Exemplu:

Factură/notificare credit Sumă
3400000001 300 RON
3400000002 600 RON
3500000003 900 RON
3300000009 -150 RON

Linkuri conexe

A fost util?
Cum putem să îmbunătățim această pagină?

Aveți nevoie de mai mult ajutor?

Conectați-vă pentru opțiuni suplimentare de asistență, ca să rezolvați rapid problema