Gestionați cheltuielile în Google Ads

Cu ajutorul următoarelor opțiuni puteți să gestionați cât cheltuiți în contul dvs. Google Ads.

Setați un buget zilnic pentru a gestiona suma pe care o cheltuiți

Bugetul zilnic mediu este suma pe care doriți să o cheltuiți în fiecare zi, în medie, pentru fiecare campanie de anunțuri din cont. Valoarea bugetului depinde în întregime de dvs. și o puteți modifica ori de câte ori doriți. Cu ajutorul bugetului zilnic mediu, puteți gestiona costurile campaniei pe care le acumulați de la o zi la alta.

Cheltuielile zilnice reale pot depăși cu până la 200 % bugetul zilnic mediu. Acest lucru se numește supradifuzare. Supradifuzarea reprezintă o compensare pentru zilele în care volumul de trafic este redus, iar anunțurile nu beneficiază de expunerea dorită. Rețineți că suma care vă va fi debitată nu va depăși limita lunară a cheltuielilor, care se calculează înmulțind numărul mediu de zile dintr-o lună (30,4) cu bugetul zilnic mediu.

Notă: în cazul în care anunțul dvs. se afișează atât de des încât depășiți limita lunară a cheltuielilor, se va aplica un credit pentru supradifuzare în contul dvs.

Exemplu

Dacă bugetul zilnic mediu pentru campania de anunțuri rămâne de 10 USD pe zi pe parcursul întregii luni, suma maximă care vi se va percepe pentru campania din luna respectivă este de 304 USD (10 USD x o medie de 30,4 zile pe lună). Rețineți că din cauza supradifuzării, costurile dvs. zilnice ar putea fi mai mici sau mai mari decât bugetul zilnic mediu de 10 USD (dar nu vor depăși niciodată 200 % din bugetul zilnic, care în acest exemplu este de 20 USD) în zilele în care traficul este mai mare sau mai mic.

Obțineți rezultate optime cu banii investiți

Scorul de calitate reprezintă o estimare a calității anunțurilor, cuvintelor cheie și paginilor de destinație. Anunțurile de calitate mai ridicată pot determina prețuri mai scăzute și poziții mai bune.

  • Scorul de calitate (exprimat pe o scară de la 1 la 10) și componentele acestuia (rata de clic estimată, relevanța anunțurilor și experiența legată de pagina de destinație) se găsește în coloana „Stare” pentru cuvintele cheie.
  • Cu cât anunțurile și paginile de destinație sunt mai relevante pentru utilizator, cu atât scorurile de calitate afișate vor fi mai mari.
  • Scorul de calitate reprezintă o estimare cumulată a performanței generale a licitației publicitare și nu se folosește în momentul licitației pentru a stabili punctajul general al anunțului.

Aflați mai multe despre modul în care calitatea afectează suma CPC

Noțiunile fundamentale ale programului Google Ads
Relevanța: influența calității anunțurilor asupra costurilor și performanțelor
Consultați istoricul costurilor și al plăților

Pagina de facturare„Istoricul tranzacțiilor” din contul Google Ads oferă acces ușor la informațiile de facturare. Vedeți costurile actuale, detaliile de plată și multe altele. Aflați mai multe despre accesarea informațiilor de facturare

Alegerea unei strategii de licitare pe baza obiectivelor

De fiecare dată când o persoană caută pe Google, Google Ads rulează o licitație pentru a stabili dacă și ce anunțuri se vor afișa în pagina cu rezultatele căutării și poziția acestora în pagină. Pentru a plasa anunțurile în această licitație, trebuie, mai întâi, să alegeți metoda de licitare. Încercați să alegeți o strategie de licitare automatizată bazată pe obiectivele dvs., cum ar fi elementul asupra căruia doriți să vă concentrați, și anume clicuri, afișări, conversii sau valoarea conversiilor. Aflați mai multe despre cele mai bune practici pentru licitarea inteligentă și despre licitarea automatizată.

Axați-vă pe conversii

Dacă doriți să optimizați pentru conversii, cum ar fi achizițiile sau înscrierile, puteți să folosiți strategiile Maximizați numărul de conversii sau Costul pe acțiune vizat (CPA), care setează automat sumele licitate, astfel încât să se axeze pe creșterea numărului de conversii cu un cost pe acțiune vizat opțional.

Axați-vă pe valoarea conversiilor sau pe momentul în care utilizatorii realizează o anumită acțiune pe site-ul dvs. după ce au dat clic pe unul dintre anunțurile dvs.

Dacă doriți să optimizați pentru valorile conversiilor, cum ar fi venitul sau profitul, puteți folosi strategia Rentabilitatea vizată a cheltuielilor publicitare (ROAS), care setează automat sumele licitate, astfel încât să se axeze pe creșterea valorii conversiilor la rentabilitatea dvs. vizată a cheltuielilor publicitare.

Click on ad Axați-vă pe clicurile pe anunțuri

Dacă doriți să direcționați trafic spre site-ul dvs., folosiți strategia de licitare Maximizați numărul de clicuri pentru a vă axa pe creșterea numărului de clicuri în campanii, cheltuind o sumă vizată.
Several ads

(Numai pentru Rețeaua de display) Concentrați-vă asupra afișărilor vizibile sau a numărului de afișări ale anunțului într-un loc vizibil.

Acest lucru poartă numele de cost pe mia de afișări vizibile sau sumă licitată vCPM. Metoda de licitare vCPM este recomandată dacă doriți să creșteți gradul de cunoaștere a mărcii. Rețineți că licitarea vCPM este disponibilă doar pentru campaniile din Rețeaua de display. Pentru Rețeaua de căutare, puteți folosi strategia de licitare Procentajul de afișări vizat.

A fost util?
Cum putem să îmbunătățim această pagină?