Despre setările campaniei

Ajustați setările campaniei în așa fel încât să o puteți adapta. Setările campaniei pe care le selectați sunt valabile pentru toate anunțurile dintr-o campanie. Tipul de campanie ales determină setările pe care le aveți la dispoziție.

Semnificația fiecărei setări a campaniei

 

Setare Descriere Referințe
Numele campaniei Aici introduceți numele campaniei. Deși sistemul Google Ads creează automat un nume de campanie, trebuie să alegeți un nume care să descrie clar tema acesteia, astfel încât să o puteți găsi ușor în cont. Numele campaniei nu este vizibil pentru clienți.  
Tipul campaniei

Tipul ales determină configurația campaniei, astfel încât setările să fie potrivite pentru obiectivele dvs.

Puteți, de asemenea, să alegeți unul sau mai multe obiective publicitare. Pe măsură ce continuați să folosiți Google Ads, veți vedea sugestii relevante, bazate pe obiectivele alese.

Aflați cum să alegeți tipul de campanie potrivit pentru dvs.
Rețele

Setarea Rețele indică rețeaua în care doriți să apară anunțul, în funcție de tipul de campanie pe care îl selectați. De exemplu, dacă alegeți Rețeaua de căutare Google, anunțul poate apărea pe site-urile de căutare Google și pe site-urile de căutare non-Google (cum ar fi CNN) care colaborează cu Google pentru a difuza anunțuri afișate în Rețeaua de căutare; aceste site-uri se numesc parteneri în rețeaua de căutare.

Dacă alegeți Rețeaua de display Google, anunțul apare pe alte site-uri care colaborează cu Google pentru a afișa anunțuri.

Aflați detalii despre Rețeaua de căutare
Aflați detalii despre Rețeaua de display

Dispozitive Campaniile vizează toate tipurile de dispozitive, printre care se numără computerele desktop, tabletele și dispozitivele mobile. Ulterior, puteți personaliza anunțurile pentru diferite dispozitive. Aflați detalii despre tipurile de anunțuri mobile
Locații și limbi Anunțurile din campanie pot fi afișate clienților din locațiile geografice pe care le vizați sau celor care au setat browserul în limba vizată. Vă recomandăm să selectați limba în care deserviți clienții. Aflați detalii despre direcționarea în funcție de locație și de limbă
Licitarea și bugetul

Alegeți configurarea manuală a sumelor licitate pentru clicurile pe anunțurile dvs. sau lăsați Google Ads să se ocupe de acest aspect. În funcție de tipul de campanie, pot apărea opțiuni de licitare suplimentare.

Strategia de licitare controlează modul în care plătiți pentru interacțiunea utilizatorilor cu anunțurile. Limita sumei licitate reprezintă suma maximă pe care o veți plăti pentru clicurile pe anunțurile dintr-un grup de anunțuri. Bugetul reprezintă suma medie pe care sunteți dispus să o cheltuiți zilnic în campanie. Nivelul bugetului depinde în totalitate de dvs. și îl puteți modifica oricând doriți.

Aflați cum să setați suma licitată și bugetul
Extensii de anunțuri Includeți și mai multe informații în anunțuri, cum ar fi informații privind locația, linkuri către pagini de pe site și numărul de telefon. Aflați cum să îmbunătățiți anunțul cu ajutorul extensiilor
Setări suplimentare

Iată câteva funcții opționale suplimentare care vă vor ajuta să optimizați campania:

  • programul: stabiliți o dată de începere și o dată de încheiere a campaniei;
  • programarea anunțurilor: alegeți anumite zile din săptămână sau anumite ore ale zilei în care doriți să apară anunțurile;
  • difuzarea anunțurilor: Google Ads va afișa automat anunțurile dvs. atunci când probabilitatea de a înregistra clicuri sau conversii este cea mai mare, dar puteți alege să afișați anunțurile uniform pe parcursul zilei;
  • opțiuni avansate pentru locație;
  • opțiuni pentru adresele URL din campanie.
Aflați cum să folosiți programarea anunțurilor

Linkuri conexe

A fost util?
Cum putem să îmbunătățim această pagină?

Aveți nevoie de mai mult ajutor?

Conectați-vă pentru opțiuni suplimentare de asistență, ca să rezolvați rapid problema