Accesează-ți marcajele, parolele și alte date pe toate dispozitivele tale

Când te conectezi la Chrome, poți să salvezi informații în Contul Google. Apoi poți să folosești informațiile pe toate dispozitivele pe care te-ai conectat cu același cont. Află cum să te conectezi la Chrome.

Când te conectezi la Chrome, pe toate dispozitivele tale poți găsi informații cum ar fi:

  • marcajele,
  • lista de lecturi,
  • parolele,
  • informațiile de plată,
  • adresele, numerele de telefon și altele,
  • extensiile,
  • aplicațiile web,
  • setările și preferințele.

Poți și să sincronizezi filele și istoricul de navigare cu Contul Google după ce te-ai conectat la Chrome.

  1. Pe computer, deschide Chrome.
  2. În dreapta sus, selectează Mai multe apoi Setări apoi Tu și Google.
  3. Selectează numele contului tău.
  4. Activează Istoric și file.

Alege ce informații se salvează în Contul Google

Când te conectezi la Chrome și salvezi informații noi, cum ar fi un marcaj, Chrome le salvează în Contul Google. Poți schimba oricând tipurile de informații salvate în Contul Google.

  1. Pe computer, deschide Chrome.
  2. În dreapta sus, selectează Mai multe apoi Setări apoi Tu și Google.
  3. Selectează numele contului tău.
  4. Alege ce informații dorești să se salveze în Contul Google.
Folosește mai multe Conturi Google în Chrome

Când te conectezi la Chrome, poți să salvezi informații în Contul Google. Când te deconectezi de la Chrome, informațiile tale sunt păstrate în siguranță în Contul Google și eliminate de pe dispozitiv.

Dacă folosești un computer în comun cu alte persoane sau vrei să ții separate conturile de serviciu și cele personale, poți crea un profil nou în browser. Află cum să gestionezi Chrome cu mai multe profiluri.

Folosește istoricul Chrome pentru a personaliza Google

Când istoricul Chrome salvat în Contul Google este adăugat și în Activitatea de pe web și din aplicații, activitatea ta se poate folosi pentru a-ți personaliza experiența în alte produse Google, cum ar fi Căutarea. De exemplu, este posibil să se afișeze în feed un articol de știri recomandat pe baza istoricului Chrome.

Îți poți controla oricând Activitatea de pe web și din aplicații din Contul Google. Află cum să găsești și să gestionezi Activitatea de pe web și din aplicații.

În unele țări, poate fi necesar să gestionezi serviciile Google conectate pentru a folosi istoricul Chrome pentru personalizare și alte servicii.

Dacă nu vrei să personalizezi produsele Google pe care le folosești, poți folosi în continuare serviciul cloud de la Google ca să stochezi datele Chrome, fără ca Google să poată citi istoricul Chrome. Află mai multe despre cum să păstrezi informațiile private.

Salvează informațiile existente în cont

Când te deconectezi de la Chrome, marcajele și alte informații se salvează numai pe dispozitiv, nu și în Contul Google. Pentru a accesa aceste informații pe toate dispozitivele, le poți salva în Contul Google.

  1. Pe computer, conectează-te la Chrome.
  2. În dreapta sus, selectează Profil Profil apoi Salvează x articole în cont.
  3. Alege ce informații dorești să se salveze în cont.
  4. Selectează Salvează în cont.

Păstrează-ți informațiile private folosind o expresie de acces

Cu o expresie de acces, poți folosi serviciul cloud de la Google ca să stochezi datele Chrome, fără ca Google să le poată citi. Metodele de plată și adresele din Google Play nu sunt criptate cu o expresie de acces.

Expresiile de acces sunt opționale. Pentru a reduce riscul de încălcare a securității datelor, datele sincronizate sunt întotdeauna protejate prin cea mai avansată tehnologie de criptare.

Dacă întâmpini probleme când încerci să sincronizezi folosind expresia de acces, poate fi necesar să actualizezi Google Chrome la cea mai recentă versiune.

Creează propria expresie de acces

Când folosești o expresie de acces:

  • ai nevoie de ea pentru a te conecta la Chrome folosind Contul Google pe un dispozitiv nou;
  • trebuie să o introduci pe dispozitivele pe care te-ai conectat deja;
  • feedul nu va afișa sugestii pe baza site-urilor pe care navighezi în Chrome;
  • nu vei putea vedea parolele salvate la passwords.google.com și nu vei putea folosi Smart Lock pentru parole;
  • istoricul nu se va sincroniza în întregime cu Contul Google. Doar adresele web pe care le introduci în bara de adrese din Chrome sunt sincronizate.

Pentru a crea o expresie de acces:

  1. pe computer, deschide Chrome;
  2. conectează-te la Chrome folosind Contul Google;
  3. în dreapta sus, selectează Mai multe apoi Setări apoi Tu și Google;
  4. selectează numele contului tău;
  5. în partea de jos, selectează Opțiuni de criptare;
  6. alege opțiunea Folosește propria expresie de acces pentru a cripta toate datele Chrome din Contul Google;
  7. introdu și confirmă expresia de acces;
  8. selectează Salvează.
Schimbă sau elimină expresia de acces

Important: pentru a folosi în continuare parolele în Chrome după ce resetezi expresia de acces, poți să exporți parolele înainte să le resetezi și să le imporți din nou. Află cum să imporți sau să exporți parole cu Chrome.

Când schimbi expresia de acces, datele criptate folosind acea expresie de acces sunt șterse de pe serverele Google și te deconectezi de pe toate dispozitivele pe care te-ai conectat. Metodele de plată din Google Pay și adresele tale nu sunt criptate cu o expresie de acces, prin urmare nu se vor șterge.

Parolele și alte informații se vor șterge din Contul Google și de pe dispozitiv.

Pasul 1: elimină expresia de acces

  1. Pe computer, deschide Chrome.
  2. Accesează Datele Chrome din tabloul de bord al contului.
  3. În partea de jos, selectează Șterge datele apoi Șterge.

Notă: poți relua salvarea datelor în Contul Google, dar nu vei mai avea o expresie de acces.

Pasul 2: creează o nouă expresie de acces (opțional)

  1. Pe computer, deschide Chrome.
  2. Conectează-te la Chrome folosind Contul Google.
  3. În dreapta sus, selectează Mai multe apoi Setări apoi Tu și Google.
  4. Selectează numele contului tău.
  5. În partea de jos, selectează Opțiuni de criptare.
  6. Alege opțiunea Folosește propria expresie de acces pentru a cripta toate datele Chrome din Contul Google.
  7. Introdu și confirmă expresia de acces.
  8. Selectează Salvează.

Vezi informațiile din Chrome pe toate dispozitivele

După ce te conectezi la Chrome folosind Contul Google, poți să faci următoarele acțiuni:

  • să salvezi informații în contul respectiv;
  • să accesezi informațiile de pe toate dispozitivele pe care te-ai conectat cu contul respectiv.
Vezi și gestionează marcajele
  1. Pe computer, deschide Chrome.
  2. În partea dreaptă sus, selectează Mai multe .
  3. Selectează Marcaje și listeapoi Afișează toate marcajele.
  4. În panoul lateral, vei vedea dosare cu toate marcajele.

Notă: pentru a asigura o experiență optimă în Chrome, poți salva până la 100.000 de marcaje în Contul Google pentru a le accesa pe toate dispozitivele. Dacă atingi limita, poți să ștergi marcajele nefolosite sau să le exporți.

Vezi site-urile pe care le-ai accesat anterior
  1. Pe computer, deschide Chrome.
  2. În partea dreaptă sus, selectează Mai multe .
  3. Selectează Istoric apoi Istoric.

Dacă folosești o expresie de acces, vei vedea site-urile accesate de pe alte dispozitive doar dacă le-ai introdus adresele web în bara de adrese. Află mai multe despre expresiile de acces.

Vezi filele deschise pe alte dispozitive
  1. Pe computer, deschide Chrome.
  2. În partea dreaptă sus, selectează Mai multe .
  3. Selectează Istoric apoi Istoric.
  4. În stânga, selectează File de pe alte dispozitive.
Vezi parolele salvate
  1. Pe computer, deschide Chrome.
  2. În dreapta sus, selectează Mai multe apoi Parole și completare automată apoi Manager de parole Google.
  3. Sub Parole găsești toate parolele.
Găsește adresele și metodele de plată salvate
  1. Pe computer, deschide Chrome.
  2. În dreapta sus, selectează Mai multe apoi Setări apoi Completare automată și parole.
  3. Pentru a găsi informațiile salvate:
    • pentru adresele salvate, selectează Adrese și altele;
    • pentru metodele de plată salvate, selectează Metode de plată.

Află mai multe despre completarea automată a formularelor.

Vezi extensiile
  1. Pe computer, deschide Chrome.
  2. În dreapta sus, selectează Mai multe apoi Extensii apoi Gestionează extensiile.

Când te conectezi la Chrome, poți să salvezi setările, temele și aplicațiile web în Contul Google. Poți să le accesezi pe toate dispozitivele conectate și să alegi ce aplicații să instalezi pe un dispozitiv. Temele și setările se actualizează pe dispozitivele pe care te-ai conectat la Chrome.

Resurse conexe

Aveți nevoie de mai mult ajutor?

Încercați pașii următori:

Căutare
Șterge căutarea
Închide căutarea
Aplicații Google
Meniu principal
5579589552328442304
true
Căutaţi în Centrul de ajutor
false
true
true
true
true
true
237
false
false
false
false