Alege setările de confidențialitate

Îți poți îmbunătăți experiența de navigare folosind setările de confidențialitate. De exemplu, când accesezi o pagină web, Chrome poate folosi un serviciu web pentru a încărca automat paginile pe baza linkurilor respective.

Majoritatea acestor setări sunt activate în mod prestabilit, dar poți alege pe care dorești să le activezi sau să le dezactivezi.

  1. Pe computer, deschide Chrome.
  2. În dreapta sus, dă clic pe Mai multe Mai multe apoi Setări.
  3. Sub „Confidențialitate și securitate”, alege ce setări vrei să dezactivezi.
    • Pentru a stabili cum gestionează Chrome conținutul și permisiunile pentru un site, dă clic pe Setări pentru site-uri.
    • Pentru a șterge informații din activitatea de navigare, cum ar fi istoricul, cookie-urile sau parolele salvate, dă clic pe Șterge datele de navigare.
    • Pentru a stabili modul în care Chrome gestionează cookie-urile și urmărirea, dă clic pe Cookie-uri și alte date privind site-urile.
    • Pentru a gestiona navigarea sigură și protecția, dă clic pe Securitate.

Află mai multe despre fiecare opțiune privind confidențialitatea din lista de mai jos:

  • Preîncarcă paginile pentru navigare și căutare mai rapide: browserele folosesc o adresă IP pentru a încărca o pagină web. Când accesezi o pagină web, Chrome poate să caute adresele IP ale tuturor linkurilor din acea pagină și să le încarce pe cele pe care este posibil să le accesezi în continuare. Dacă activezi această setare, site-urile și orice conținut încorporat care sunt preîncărcate pot să seteze și să citească propriile cookie-uri, ca și cum ar fi fost accesate, chiar dacă nu le accesezi. 
  • Trimite o solicitare „Nu urmări” odată cu traficul de navigare: poți include o solicitare „Nu urmări” împreună cu traficul de navigare. Totuși, numeroase site-uri vor colecta și vor folosi în continuare datele de navigare pentru a spori securitatea, pentru a oferi conținut, servicii, anunțuri și recomandări, precum și pentru a genera statistici de raportare.
  • Permite site-urilor să verifice dacă ai salvat metode de plată: dacă ai salvat metode de plată în Chrome, poți permite browserului să ofere informațiile salvate pentru a facilita completarea formularelor. Află mai multe despre completarea automată a formularelor
  • Navigare sigură: primești o alertă de fiecare dată când Chrome detectează că site-ul pe care încerci să îl accesezi poate fi dăunător. Când accesezi un site, Chrome verifică dacă acesta se află pe o listă cu site-uri dăunătoare, salvată pe computer. Dacă site-ul este inclus pe lista respectivă, browserul va trimite la Google o copie parțială a adresei pentru a afla dacă ai accesat un site riscant. Află mai multe despre protecția prin Navigarea sigură.
  • Contribuie la îmbunătățirea securității pe web pentru toată lumea: Chrome va trimite periodic informații despre sistem și conținutul paginilor la Google, ca să aflăm despre amenințările pe care le întâmpini. În plus, Chrome va trimite aceste date oricând accesezi un site suspect. Află mai multe despre ce date ajută Chrome să optimizeze blocarea descărcărilor periculoase și detectarea programelor malware.
  • Avertizează-mă dacă parolele au fost expuse în urma încălcării securității datelor: Chrome te poate avertiza dacă folosești o combinație între o parolă și un nume de utilizator care a fost compromisă printr-o scurgere de date pe un site sau într-o aplicație terță parte.

Subiecte conexe