Folosiți un cititor de ecran cu Google Calendar

Puteți să creați și să urmăriți evenimente, să trimiteți invitații altor persoane, să acceptați sau să refuzați invitații și să faceți multe altele în Google Calendar, utilizând un cititor de ecran.

Sfaturi pentru folosirea comenzilor rapide de la tastatură

  • JAWS: dezactivați cursorul virtual sau folosiți comanda „pass-through” JAWS + 3.
  • NVDA: treceți în modul de focalizare sau folosiți comanda „pass-through” NVDA + F2.
  • Chrome VOX sau VoiceOver: nu comutați între moduri și nu folosiți o comandă „pass-through”.

Aflați cum să activați comenzile rapide de la tastatură.

Sfaturi pentru navigare

  • Pentru a trece la următoarea perioadă de timp, apăsați pe n sau j.
  • Pentru a trece la perioada precedentă, apăsați pe p sau k.
  • Pentru a reveni la afișarea zilei curente, apăsați pe t.
  • Pentru a crea un eveniment, apăsați pe c.
  • Pentru a trece la următorul eveniment, apăsați pe Tab. Pentru a reveni, apăsați pe Shift + Tab.
  • Pentru a accesa mini-calendarul, folosiți comanda „Mutați în tabel” de pe cititorul de ecran. Apoi selectați ziua care doriți să se afișeze prima.

Afișați Tasks și Keep

De acum puteți folosi Keep și Tasks într-un panou lateral în timp ce utilizați Calendar. Instrumentele din panoul lateral sunt restrânse, în mod prestabilit. Pentru a accesa panoul lateral și pentru a extinde unul dintre instrumente, urmează acești pași:

  1. pentru a accesa panoul lateral, folosește următoarele comenzi rapide:
    • Windows: Ctrl + Alt + . (punct) sau Ctrl + Alt + , (virgulă)
    • Chromebook: Alt + Shift + . (punct) sau Alt + Shift + , (virgulă)
    • Mac: + Option + . (punct) sau + Option + , (virgulă)
  2. în panoul lateral, apăsați săgeata în sus sau în jos pentru a vă deplasa între Keep și Tasks, apoi apăsați pe Enter pentru a extinde instrumentul pe care doriți să-l folosiți;
  3. în panoul lateral, puteți face următoarele acțiuni fără să ieșiți din Calendar:
    • Keep: să creați liste de verificare și să luați notițe;
    • Tasks: să adaugați activități de făcut și termene limită.
  4. pentru a reveni la Calendar în timp ce panoul lateral este deschis, folosiți aceste comenzi rapide:
    • Windows: Ctrl + Alt + . (punct) sau Ctrl + Alt + , (virgulă)
    • Chromebook: Alt + Shift + . (punct) sau Alt + Shift + , (virgulă)
    • Mac: + Option + . (punct) sau + Option + , (virgulă).
  5. pentru a închide panoul lateral, apăsați pe Shift + Tab până când ajungeți la opțiunea Închideți, apoi apăsați pe Enter.

Aflați mai multe despre cum să folosiți Keep și Tasks cu Calendar.

Creați și actualizați evenimente

Creați un eveniment cu invitați sau săli

Notă: ca să puteți rezerva săli, compania sau școala trebuie să le configureze mai întâi în Calendar.

Pentru a invita persoane și a rezerva săli pentru evenimente:

  1. deschideți Google Calendar;
  2. selectați Creați un eveniment;
  3. completați detaliile evenimentului;
  4. opțional: selectați „Nu se repetă” și alegeți frecvența de repetare;
  5. selectați Invitați, apoi introduceți numele invitaților;
  6. selectați Săli, apoi introduceți numele sălilor;
  7. opțional: pentru a alege o oră convenabilă pentru toată lumea care are un Cont Google, selectați Ore sugerate;
  8. Salvați evenimentul.
  9. opțional: dacă doriți să trimiteți un e-mail invitaților, selectați Trimiteți.

Găsiți o oră

Dacă o persoană v-a permis accesul la calendarul său sau dacă face parte din companie, școală sau altă organizație, puteți verifica dacă este liberă sau ocupată când o adăugați la un eveniment.

  1. Deschideți Google Calendar.
  2. Selectați Creați un eveniment.
  3. În caseta „Adăugați invitați”, introduceți numele sau adresa de e-mail a persoanei pe care doriți să o invitați.
  4. Selectați Găsiți o oră. Dacă persoana pe care ați invitat-o v-a permis accesul la calendarul său, îi veți vedea programul alături de al dvs.

Răspundeți la invitații

  1. Deschideți Google Calendar.
  2. Selectați un eveniment.
  3. Selectați Da, Poate sau Nu.

Răspundeți la o invitație și trimiteți o notă

Când răspundeți la o invitație, puteți adăuga și o notă pentru persoana care a creat evenimentul, de exemplu „voi întârzia 10 minute”, în setările evenimentului.

  1. Deschideți Google Calendar.
  2. Deschideți un eveniment.
  3. Selectați Editați evenimentul Editați evenimentul.
  4. Selectați Da, Poate sau Nu.
  5. Selectați Adăugați o notă și scrieți nota. (Celelalte persoane invitate la eveniment vor putea să vadă ce ați scris sub numele dvs.)
  6. Salvați evenimentul.

Schimbați modul în care primiți notificări despre evenimente

Când creați un eveniment, puteți alege dacă să primiți actualizări prin e-mail de la Calendar sau o notificare de sistem.

  1. Deschideți Google Calendar.
  2. Selectați Creați un eveniment.
  3. Completați detaliile evenimentului.
  4. În meniul cu metoda de notificare, alegeți cum și când doriți să primiți notificări.
    • Puteți să alegeți dintre alerte și e-mail de notificare și să setați când doriți să primiți notificarea.
    • Pentru a adăuga o metodă sau o oră de notificare, selectați Adăugați o notificare.
    • Pentru a elimina o notificare, selectați Eliminați notificarea.
  5. Selectați Salvați.

Adăugați sau schimbați notificările pentru evenimentele existente

  1. Deschideți Google Calendar.
  2. Selectați un eveniment.
  3. Selectați Editați.
  4. În meniul cu metoda de notificare, alegeți cum și când doriți să primiți notificări.
    • Puteți să alegeți dintre alerte și e-mail de notificare și să setați când doriți să primiți notificarea.
    • Pentru a adăuga o metodă sau o oră de notificare, selectați Adăugați o notificare.
    • Pentru a elimina o notificare, selectați Eliminați notificarea.
  5. Selectați Salvați.

Permiteți accesul la calendar

Puteți arăta când sunteți disponibil(ă) permițând accesul la calendarele dvs. colegilor, prietenilor și membrilor de familie care au un Cont Google.

  1. Deschideți Google Calendar.
  2. Selectați Setări Setări apoi Setări.
  3. În secțiunea „Setări pentru calendarele mele”, selectați calendarul la care doriți să permiteți accesul.
  4. Sub „Permiteți accesul anumitor persoane”, selectați Adăugați persoane.
  5. Introduceți adresa de e-mail a persoanei căreia doriți să îi permiteți accesul la calendar.
  6. Când terminați, selectați Trimiteți.

Vedeți alte calendare

Puteți adăuga și alte calendare, cum ar fi cele cu sărbători.

  1. Deschideți Google Calendar.
  2. Selectați Alte calendare.
  3. Găsiți calendarul pe care doriți să-l afișați sau să-l ascundeți și activați-l sau dezactivați-l.

Identificați în ce calendar este un eveniment

Pentru a afla cine a creat un eveniment sau în al cui calendar se află evenimentul:

  • folosiți tastele săgeți când cursorul virtual este dezactivat sau în modul de focalizare. Pe măsură ce evidențiați calendarele, veți auzi informații despre acestea, cum ar fi numele.
  • extindeți un eveniment și ascultați numele calendarului în detaliile evenimentului.

Ștergeți un eveniment

Dacă nu puteți participa la un eveniment sau nu vreți să se afișeze în calendarul dvs., puteți să-l ștergeți.

  1. Deschideți Google Calendar.
  2. Selectați un eveniment.
  3. Ștergeți evenimentul:
    1. dacă ați activat comenzile rapide de la tastatură pentru Calendar, apăsați tasta Backspace;
    2. selectați Ștergeți.

Restabiliți evenimentele șterse

Dacă ați șters un eveniment din greșeală, puteți să-l afișați sau să-l restabiliți timp de 30 de zile de la ștergerea sa.

  1. Deschideți Google Calendar.
  2. Selectați Setări Setări apoi Coș de gunoi.
  3. Opțional: bifați caseta pentru evenimentul sau evenimentele pe care vreți să le restabiliți, apoi selectați Restabiliți evenimentele selectate.