Definirea unei sesiuni în Google Analytics

Informațiile din acest articol sunt valabile numai pentru urmărirea web. Calculele nu se aplică în cazul în care culegeți date printr-un kit SDK Google Analytics pentru un sistem de operare mobil. Aflați mai multe despre sesiunile de aplicații.

Este important să înțelegeți noțiunea de „sesiune” folosită în Google Analytics, deoarece există multe funcții, rapoarte și valori care depind de modul în care Google Analytics calculează sesiunile.

În acest articol:

Prezentare generală

O sesiune reprezintă un grup de interacțiuni care au loc pe site-ul dvs. într-un anumit interval de timp. De exemplu, o singură sesiune poate conține mai multe afișări de pagină, evenimente, interacțiuni sociale și tranzacții de comerț electronic. Aflați mai multe despre diferitele tipuri de solicitări în Google Analytics.

Vă puteți gândi la o sesiune ca la un recipient care cuprinde acțiunile efectuate de un utilizator pe site-ul dvs.

Many interactions can happen within one visit.

Un utilizator poate deschide mai multe sesiuni. Acestea pot să apară în aceeași zi sau de-a lungul mai multor zile, săptămâni sau luni. Imediat ce se încheie o sesiune, există oportunitatea de a începe una nouă. O sesiune se încheie prin două metode:

  • Expirarea bazată pe timp:
    • după 30 de minute de inactivitate;
    • la miezul nopții.
  • Expirare la schimbarea campaniei:
    • dacă un utilizator ajunge prin intermediul unei campanii, pleacă, apoi se întoarce printr-o altă campanie.

Expirarea bazată pe timp

Cât durează o sesiune?

În mod prestabilit, o sesiune durează până când apare o perioadă de inactivitate de 30 de minute, dar puteți ajusta această durată, astfel încât sesiunea să dureze câteva secunde sau câteva ore. Aflați mai multe despre ajustarea setărilor sesiunilor.

Când un utilizator, pe care îl vom numi Radu, ajunge pe site-ul dvs., Google Analytics începe numărătoarea din acel moment. Dacă trec 30 de minute fără niciun fel de interacțiune din partea lui Radu, sesiunea se încheie. Cu toate acestea, de fiecare dată când Radu interacționează cu un element (cum ar fi un eveniment, o interacțiune socială sau deschide o pagină nouă), Google Analytics resetează ora de expirare prin adăugarea a încă 30 de minute din momentul interacțiunii respective.

Exemplu

Să presupunem că Radu interacționează cu site-ul dvs. la următoarele intervale:

A series of standard interactions and the visit expiry.

După evenimentul 2, expirarea sesiunii este setată la 14:34.

Prima dată când Radu ajunge pe site-ul dvs., sesiunea este setată să expire la 14:31. Deoarece Radu navighează în continuare pe site-ul dvs., afișând pagini și declanșând evenimente, fiecare dintre aceste solicitări suplimentare mută înainte cu 30 de minute timpul de expirare.

Ce se întâmplă dacă, în timpul unei sesiuni pe site-ul meu, Radu lasă deschisă o pagină și ia o pauză de masă de 31 de minute, apoi se întoarce pentru a continua navigarea pe site?

În acest scenariu, prima sesiune, începută în momentul în care Radu a ajuns pe site, se termină după 30 de minute, în timpul pauzei de masă. Când Radu revine de la masa de prânz și continuă navigarea pe site, Google Analytics stabilește o nouă expirare după 30 de minute și începe o nouă sesiune.

A new visit starts if a user doesn

Radu se afla la jumătatea drumului spre achiziționarea unui produs, când a părăsit site-ul dvs. și a luat pauza de masă. Mai târziu, Radu a revenit pentru a finaliza tranzacția. Pagina de destinație a noii sesiuni este Adăugați în coș.

Ce se întâmplă dacă Radu lasă deschisă o pagină de pe site, dar ia o pauză de masă de numai 29 de minute înainte de a continua navigarea?

Când revine, sesiunea care a fost deschisă continuă de la ultima pagină consultată pe site-ul dvs. (cu condiția să nu se întoarcă printr-o altă sursă a campaniei - mai multe informații despre acest aspect sunt disponibile mai jos). Din punctul de vedere al serviciului Google Analytics, Radu nu a părăsit niciodată site-ul dvs.

If a user continuous interacts with content and only pauses within the specified time limit, the visit keeps going.

Radu se afla la jumătatea drumului spre achiziționarea unui produs, când a părăsit site-ul dvs. și a luat pauza de masă. În acest caz, dat fiind că Radu s-a întors în mai puțin de 30 de minute, vechea sesiune rămâne deschisă. Trebuie remarcat faptul că timpul său pe pagină pentru afișarea de pagină 2 (produsul) este de 29 de minute, deoarece timpul pe pagină se calculează ca diferența dintre inițierea unor afișări de pagină succesive: afișarea de pagină 3 - afișarea de pagină 2 (14:31-14:02 = 00:29).

Expirarea la sfârșitul zilei

Radu accesează site-ul dvs. la ora 23:50 pe data de 14 august și părăsește site-ul la ora 00:10 pe data de 15 august.

Prima sesiune se încheie la ora 23:59:59 pe data de 14 august, iar a doua sesiune începe la ora 00:00 pe data de 15 august.

Sfârșitul zilei este determinat de setările fusului orar pentru vizualizarea respectivă.

Expirarea bazată pe campanie

De fiecare dată când sursa campaniei unui utilizator se schimbă, Google Analytics deschide o nouă sesiune. Este important de subliniat faptul că, deși o sesiune existentă este încă deschisă (adică au trecut mai puțin de 30 de minute), dacă sursa campaniei se schimbă în mijlocul sesiunii, prima sesiune se închide și se deschide o nouă sesiune.

Să presupunem că Radu accesează site-ul dvs. în ordinea următoare:

Two separate sessions, with two unrelated interactions.

Google Analytics stochează informații despre sursa campaniei. De fiecare dată când se actualizează valoarea campaniei, Google Analytics deschide o nouă sesiune. În exemplul de mai sus, Radu accesează prima oară site-ul dvs. utilizând cuvântul cheie organic Google widgeturi roșii, apoi revine utilizând cuvântul cheie plătit Google widgeturi albastre.

Fiecare termen de căutare actualizează campania, astfel încât fiecare cuvânt cheie să corespundă unei sesiuni noi.

Care sunt cauzele actualizării campaniei?

În general, campania se actualizează de fiecare dată când utilizatorul accesează site-ul dvs. prin intermediul unui motor de căutare, al unui site de recomandare sau al unei adrese URL etichetate în campanie. Cu toate acestea, traficul direct nu actualizează și nu înlocuiește niciodată sursa unei campanii existente, cum ar fi un motor de căutare, un site de recomandare sau informațiile etichetate în campanie.

Etichetarea automată Google Ads

În cazul etichetării automate Google Ads, fiecare clic generează o valoare de campanie unică (valoarea gclid). Deoarece fiecare clic are propria sa valoare gclid, fiecare clic este tratat ca o campanie separată și creează o nouă sesiune.

Recomandări

Se va crea o nouă campanie de fiecare dată când un utilizator dă clic pe un link spre site-ul dvs. de pe un site de recomandare.

Dacă Radu accesează a.com și dă clic pe un link spre site-ul dvs., începe o sesiune atribuită unei recomandări de la a.com. Dacă accesează imediat b.com și dă clic pe un link spre site-ul dvs., el începe o nouă sesiune atribuită recomandării de la b.com.

Puteți folosi excluderile de la recomandări, astfel încât recomandările de la anumite site-uri să nu creeze sesiuni noi

Etichetele de campanie

Cea mai bună practică este să utilizați etichetarea automată în locul etichetelor manuale de campanie, dar să presupunem că ați etichetat manual campaniile Google Ads cu o adresă URL de destinație, astfel:

http://www.example.com/?utm_source=google&utm_medium=cpc&utm_campaign=camp1&utm_term=keyword&utm_content=content

Radu dă clic pe anunțul dvs., ceea ce determină înregistrarea unei noi sesiuni pentru primul clic. Cu toate acestea, spre deosebire de etichetarea automată, unde mai multe clicuri pe anunț pot genera mai multe sesiuni corespunzătoare, valorile parametrilor campaniei etichetate manual rămân aceleași pentru fiecare clic, astfel încât campania nu este actualizată pentru fiecare clic. Astfel, este posibil să existe mai multe clicuri publicitare și numai o singură sesiune.

Dacă faceți publicitate în rețele terță parte și folosiți etichete manuale de campanie, trebuie să știți că nu toate clicurile unui utilizator în aceste rețele generează o sesiune corespunzătoare (în cazul în care au loc clicuri suplimentare în intervalul de timp de 30 de minute). Aceasta este o cauză obișnuită pentru discrepanțele dintre date între rapoartele din Google Analytics și cele generate de alte produse.

Trafic direct

În cele din urmă, câteva cuvinte despre traficul direct în Google Analytics. Traficul direct ca sursă a campaniei nu înlocuiește niciodată o sursă a campaniei existentă, cunoscută, cum ar face un motor de căutare, o recomandare sau o sursă a campaniei.

Traficul direct care interacționează cu conținutul pe durata unei sesiuni de 30 de minute are același efect cu părăsirea site-ului pentru mai puțin de 30 de minute. Sesiunea existentă se deschide și continuă de unde a rămas.

Rețineți că Rapoartele pentru canale multiple tratează traficul direct diferit față de alte rapoarte Google Analytics.

Calcularea valorilor: sesiuni și utilizatori noi

Este posibil ca valoarea pentru sesiuni să fie mai mică decât valoarea pentru utilizatori. Motivul este dat de faptul că valoarea pentru sesiuni nu crește atunci când o sesiune cuprinde numai evenimente fără interacțiune. În schimb, valoarea pentru utilizatori noi va crește întotdeauna când are loc o sesiune generată de un utilizator nou, chiar dacă sesiunea cuprinde numai evenimente fără interacțiune.

A fost util?
Cum putem să îmbunătățim această pagină?