Vă prezentăm Editorul AdWords 11

Editorul AdWords a fost reproiectat, astfel încât să simplifice chiar mai mult navigarea în cont și gestionarea acestuia, indiferent dacă aveți nevoie de acces rapid la sarcini obișnuite sau la funcții și setări avansate. Acest instrument a fost, de asemenea, reproiectat vizual, având un nou aspect. Datorită instrumentelor și funcțiilor avansate, beneficiați de mai mult control asupra contului.

Descărcați Editorul AdWords 11

Vizionați videoclipul

Noutățile din Editorul AdWords 11

Dați clic pe orice link pentru a accesa o secțiune din această pagină cu detalii suplimentare.

Interfață

Gestionare și navigare

Instrumente și funcții


Listă de tipuri

Modificați afișarea datelor cu ajutorul listei de tipuri

Lista de tipuri este disponibilă în bara laterală, sub afișarea ierarhică. Dați clic pe un tip (cum ar fi Cuvinte cheie, Anunțuri, Grupuri de anunțuri, Campanii etc.) pentru a schimba afișarea datelor pentru o campanie sau un grup de anunțuri selectat; dați clic dublu pe un tip pentru a deschide o fereastră de tip pop-up.

Lângă tipul de element, puteți vedea și numărul de elemente (de exemplu, numărul de cuvinte cheie) pentru campania sau grupul de anunțuri selectat. Dacă efectuați o căutare, numărul se va actualiza și va arăta câte dintre elemente sunt valabile pentru căutarea dvs. (de exemplu, dacă 5 din 200 de cuvinte cheie corespund căutării, lângă Cuvinte cheie va apărea „5/200”). Meniul drop-down din partea dreaptă, sus, a listei de tipuri vă permite să filtrați tipurile și să le ascundeți pe cele pe care nu le folosiți.


Ferestre de tip pop-out

Consultați și modificați diferite părți ale contului în mod simultan

Ferestrele de tip pop-out vă permit să consultați simultan diferite părți ale contului, campaniilor sau grupurilor de anunțuri. De exemplu, puteți utiliza o fereastră de tip pop-out pentru a vedea cuvintele cheie în timp ce creați text publicitar.

Modul de deschidere a ferestrelor de tip pop-out:

  1. selectați contul sau orice număr de campanii și grupuri de anunțuri din afișarea ierarhică;
  2. dați dublu clic pe un tip (de exemplu, Cuvinte cheie) sau dați clic pe pictograma săgeții pop-out din meniul de tipuri pentru a deschide o fereastră de tip pop-out;
  3. pentru a deschide o a doua fereastră de tip pop-out pentru elementele selectate, repetați pașii 1 - 2.

Dacă ați deschis o fereastră de tip pop-out, după care ați selectat alte campanii sau grupuri de anunțuri, informațiile din fereastra de tip pop-out se vor actualiza și vor afișa noile opțiuni selectate. Puteți alege, de asemenea, alte campanii sau grupuri de anunțuri, dând clic pe pictograma plus din partea de sus a ferestrei de tip pop-out.


Manager de conturi mai puternic

Descărcați simultan mai multe conturi sau descărcați conturi MCC întregi

Accounts manager

Managerul de conturi vă permite acum să adăugați și să gestionați un întreg cont MCC din cadrul Editorului AdWords. De asemenea, puteți descărca simultan date pentru mai multe conturi, nu pentru fiecare în parte.

În plus, managerul de conturi vă permite să aflați dintr-o privire numărul total de modificări, de erori și de avertismente din cont.


Deschiderea mai multor conturi

Comparați, consultați și modificați mai multe conturi simultan

Utilizați managerul de conturi pentru a gestiona, a modifica și a consulta mai multe conturi în paralel. Puteți, de asemenea, să copiați și să inserați elemente dintr-un cont în altul.

Deschiderea mai multor conturi:

  1. Dați clic pe Conturi pentru a deschide managerul de conturi.
  2. Selectați un cont diferit de cel consultat în acel moment;
  3. Dacă nu ați adăugat încă niciun cont suplimentar, dați clic pe Adăugați și urmați pașii necesari pentru a adăuga un alt cont.
  4. dați clic pe Deschideți.

Copierea și inserarea elementelor dintr-un cont în altul:

  1. urmați instrucțiunile de mai sus pentru a deschide mai multe conturi în Editorul AdWords;
  2. cu ferestrele contului deschise, trageți și plasați elemente din afișarea datelor dintr-un cont în afișarea ierarhică a celuilalt cont. Puteți, de asemenea, să copiați și să inserați elemente dintr-un cont în altul.

Elemente cu selectare multiplă

Consultați și inserați elemente în mai multe campanii sau grupuri de anunțuri

Utilizați selectarea multiplă pentru a consulta elemente din orice combinație de campanii sau grupuri de anunțuri din afișarea ierarhică sau pentru a insera simultan elemente în mai multe campanii și grupuri de anunțuri.

Utilizarea funcției de selectare multiplă:

  1. în afișarea ierarhică, utilizați Ctrl + clic (Windows) sau ⌘ + clic (Mac) pentru a selecta mai multe campanii sau grupuri de anunțuri;
  2. selectați un tip din meniul de tipuri pentru a vedea elemente din campaniile sau grupurile de anunțuri selectate.

Copierea sau inserarea elementelor în mai multe campanii și grupuri de anunțuri:

  1. copiați un set de elemente (de exemplu, cuvinte cheie, anunțuri etc.);
  2. în afișarea ierarhică, utilizați Ctrl + clic (Windows) sau ⌘ + clic (Mac) pentru a selecta mai multe campanii sau grupuri de anunțuri;
  3. Inserați elementele respective în campaniile sau grupurile de anunțuri selectate.
  4. confirmați grupurile de anunțuri în care doriți să inserați elementele și dați clic pe OK.


Efectuați mai multe modificări

Organizează automat datele în rânduri și coloane pentru modificări în bloc

Instrumentul „Efectuați mai multe modificări” organizează automat textul în rânduri și coloane, permițându-vă să adăugați, să actualizați sau să eliminați mai multe elemente simultan.

Utilizarea instrumentului „Efectuați mai multe modificări”:

  1. din lista de tipuri, selectați tipul de element pe care doriți să îl adăugați sau să îl modificați (de exemplu, Cuvinte cheie);
  2. dați clic pe Efectuați mai multe modificări;
  3. alegeți una dintre aceste opțiuni pentru introducerea datelor:
    1. copiați și inserați o listă de modificări: inserați modificările sau dați clic pe Inserați din clipboard. Veți observa că instrumentul organizează automat datele în rânduri și coloane.
    2. introduceți direct datele: începeți prin a selecta un antet de coloană (de exemplu, Cuvinte cheie), apoi dați clic în celulă pentru a afișa cursorul. Asigurați-vă că instrumentul va actualiza campaniile sau grupurile de anunțuri corecte selectând Datele mele includ coloane pentru campanii și/sau grupuri de anunțuri sau Utilizați destinațiile selectate și selectați campanii sau grupuri de anunțuri, apoi dați clic pe Procesați.
  4. examinați rezumatul modificărilor, inclusiv eventualele erori sau avertismente;
  5. pentru a ieși din instrument, alegeți una dintre opțiunile următoare:
    1. dați clic pe Finalizați și examinați modificările pentru a consulta modificările din cont, apoi dați clic pe Păstrați pentru a păstra modificările sau pe Respingeți pentru a le anula;
    2. dați clic pe Reveniți și anulați pentru a anula modificările.

Anulați și refaceți mai multe modificări

Anulați sau refaceți modificările efectuate în succesiune

Anulați sau refaceți una sau mai multe modificări în succesiune sau utilizați meniurile „Anulați” ori „Refaceți” pentru a selecta o modificare sau o serie de modificări. Meniurile „Anulați” și „Refaceți” vor urmări până la 20 de modificări.

Anularea modificărilor:

  1. utilizați Ctrl + Z (Windows) sau ⌘ + Z (Mac) pentru a anula o modificare;
  2. repetați pasul 1 pentru a anula o serie de modificări.

Refacerea modificărilor:

  1. utilizați Shift + Ctrl + Z (Windows) sau Shift + ⌘ + Z (Mac) pentru a reface o modificare (care a fost deja revocată);
  2. repetați pasul 1 pentru a reface o serie de modificări.

Revocarea sau refacerea unei modificări din meniu:

  1. dați clic pe săgeata de lângă meniul Revocați sau Refaceți;
  2. alegeți modificările pe care doriți să le anulați sau să le refaceți. Dacă anulați o modificare, se vor anula și modificările efectuate după aceasta.


Căutare mai inteligentă

Căutați cu ajutorul filtrelor, al mai multor criterii de căutare, al căutărilor salvate și al altor factori

Căutarea din Editorul AdWords vă permite acum să faceți următoarele:

  • rafinați căutările cu ajutorul mai multor criterii de căutare;
    Introduceți prima căutare, apoi apăsați pe tasta Enter. Puteți introduce o a doua căutare, care se va aplica în rezultate, dacă este cazul.
  • modificați rapid o căutare existentă;
    Dați clic dublu pe căutare în bara de căutare pentru a o modifica.
  • Creați căutări complexe
    Dați clic pe pictograma meniului de căutare Căutare avansată > Generator de căutări, selectați criteriile dorite pentru căutare, apoi dați clic pe butonul de căutare. Puteți repeta acești pași pentru a adăuga și alte criterii din generatorul de căutări. Prin introducerea mai multor termeni de căutare (nu uitați să introduceți câte unul pe rând), se vor afișa rezultate care corespund oricăruia dintre termeni.
  • Aplicarea filtrelor pentru a restrânge căutarea
    Dați clic pe pictograma meniului de căutare Căutare avansată > Afișați filtrele, apoi selectați filtrul pe care doriți să îl aplicați. Puteți limita rezultatele la elementele noi, la elementele modificate, la elementele cu erori și multe altele. Afișarea ierarhică și lista de tipuri din bara din partea stângă pot fi, de asemenea, filtrate, astfel încât să afișeze anumite tipuri de campanii, grupuri de anunțuri și tipuri.
  • Salvarea unei căutări pentru a o putea folosi din nou
    După ce introduceți o căutare, dați clic pe pictograma meniului de căutare Căutare avansată > Căutări salvate > Salvați căutarea actuală ca… Introduceți un nume pentru căutarea salvată. Pentru a folosi căutarea salvată, dați clic pe pictograma meniului de căutare Căutare avansată > Căutări salvate și selectați numele căutării.
  • Utilizați comenzi rapide pentru căutare
    Puteți să introduceți o căutare și să folosiți comenzi rapide sub formă de text pentru a face căutări rapide pentru tipul selectat. De exemplu, puteți folosi căutarea „keyword:pizza” pentru a găsi toate cuvintele cheie cu termenul „pizza”. Consultați lista completă a comenzilor rapide de căutare.

Comenzi rapide de la tastatură

Efectuați activități obișnuite și navigați în cont în mod rapid cu ajutorul comenzilor rapide

Comenzile rapide de la tastatură vă permit să navigați la anumite secțiuni din cont sau să creați elemente noi.

Consultarea unei liste de comenzi rapide de la tastatură disponibile:

Selectați Ajutor > Comenzi rapide din meniul aplicației sau apăsați Ctrl + Shift + / (Windows) sau Alt + Cmd + Shift + / (Mac).


Arhiva comună

Accesați strategii de licitare și sitelinkuri comune

Arhiva comună din Editorul AdWords include strategii de licitare comune și sitelinkuri comune. Dați clic pe Arhivă comună în bara laterală de sub lista de tipuri pentru a vedea și a modifica elementele comune sau pentru a crea și a gestiona etichete.

A fost util?
Cum putem să îmbunătățim această pagină?